Acasă Eveniment Planul autorităţilor privind Aeroportul Otopeni. Ce se va întâmpla cu cel mai...

Planul autorităţilor privind Aeroportul Otopeni. Ce se va întâmpla cu cel mai mare aeroport din România | TimisAZI

Ministerul Transporturilor, acţionarul majoritar al Aeroportului Internaţional Henri Coandă, face un pas înainte în privinţa extinderii cu încă un terminal, investiţie estimată la peste 1 miliard de euro, aeroportul funcţionând în prezent cu un singur terminal de pasageri.

Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB) este administrat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

„Având în vedere evoluţia traficului aerian înregistrat pe AIHCB până în prezent, determinând congestionarea atât a terminalelor de pasageri, cât şi ale platformelor de aeronave, neachiziţionarea terenurilor necesare implementării Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la AIHCB va determina blocarea activităţii pe cel mai mare aeroport din ţară, aeroport de interes naţional, pierzându-se oportunitatea dezvoltării viitoare în această zonă”, se arată într-un document publicat de Ministerul Transporturilor şi consultat de Capital.

Ministerul Transporturilor a elaborat proiect de Hotărâre privind declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiţii de interes naţional şi utilitate publică „Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Bucureşti”.

Traficul potenţial estimat pentru anii viitori (peste 16,5 milioane pasageri şi peste 155.000 mişcări aeronave) nu va mai putea fi acomodat, fără dezvoltarea infrastructurii aeroportuare specifice, spun autorii documentului.

Sumele individuale estimate de către expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul unde va fi construit noul terminal, sunt de 358,88 milioane lei. Acestea vor fi alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita prevederilor bugetare anuale aprobate conform Legii bugetului de stat pe anul 2019.

Imobilele supuse exproprierii sunt situate pe raza Judeţului Ilfov – Oraş Otopeni şi comuna Tunari.


 

„Amplasamentul obiectivului de investiţii de interes naţional şi utilitate publică Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Bucureşti se extinde, conform studiului de fezabilitate, pe un teren în suprafaţă totală de 5.804.865 mp, din care: o suprafaţă de 5.702.560 mp reprezentând 682 de imobile aflate în proprietate privată (pentru un număr de 605 imobile au fost identificaţi proprietari persoane fizice şi juridice, 77 imobile fiind cu proprietari neidentificaţi) care face obiectul declanşării procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică, în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare; o suprafaţă de 102.305 mp aflată în proprietatea publică a UAT Otopeni, UAT Tunari şi ROMATSA RA care va face obiectul preluării în domeniul public al statului în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1) din legea sus-menţionată, coroborat cu prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare”, se menţionează în document.

După expropriere, bunurile imobile trecute în domeniul public al statului vor fi concesionate CNAB, în condiţiile legii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Confortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine

Vara aduce cu sine una dintre cele mai plăcute perioade ale anului: zile lungi, seri petrecute în aer liber și ritmul mai relaxat al...

Cum influențează viteza de deplasare aderența mașinii?

Odată cu creșterea vitezei de deplasare, roțile se învârt mai rapid și, din cauza deformărilor elastice, apar diferențe de aderență între acestea, iar consecințele...

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului. Cele 2 programe eligibile sunt...

SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE

Saint-Gobain România anunță lansarea înscrierilor pentru participarea la ediția 2026 a competiției „Saint-Gobain National Trophy” prin care sunt recunoscute cele mai inovatoare și performante...

HONOR pregătește lansarea lui Watch 6: autonomie de până la 35 de zile

Design elegant inspirat de motorsport, 122 de moduri sportive și funcții avansate de monitorizare a sănătății, pentru un stil de viață activ.   București, 17 iunie...