Acasă Eveniment Să nu sacrificăm vieţi pentru orgolii | TimisAZI

Să nu sacrificăm vieţi pentru orgolii | TimisAZI

Prezentă la Şcoala politică de vară a Organizaţiei Femeilor Social-Democrate, Pintea a afirmat că problemele ‘punctuale’ au fost rezolvate, astfel încât să nu existe sincope în asigurarea medicamentelor pentru programele naţionale. 

‘În ultimele zile am dus adevărate lupte cu cifrele, şi mulţumesc colegului meu de guvern şi prietenului meu Teodorovici (ministrul finanţelor publice – n.r.) pentru că mi-a dat nişte sugestii, pentru că au fost nişte probleme legate de întârzierea rectificării. Eu nu vreau să critic pe nimeni. Vreau să spun doar că nu e cazul să sacrificăm nişte vieţi pentru nişte orgolii. Am reuşit să rezolvăm problemele punctuale astfel încât să nu avem sincope în aprovizionarea cu medicamente a pacienţilor beneficiari ai programelor naţionale de sănătate’, a spus Pintea. 

Pe de altă parte, ministrul le-a vorbit femeilor social-democrate despre salariile cadrelor medicale şi despre investiţiile din sănătate. 

Pintea a anunţat că pe 5 septembrie va lansa la Craiova draftul de studiu de fezabilitate pentru Spitalul Regional Craiova. 

‘A fost o perioadă grea, o perioadă în care am încercat ca măsurile pe care le-am luat la nivelul Ministerului Sănătăţii, măsuri cuprinse de altfel în programul de guvernare, să fie aplicabile repede, simplu, uşor şi aş vrea să amintesc doar câteva. Prima şi cea mai importantă a fost majorarea salariilor personalului medical, pentru că medicii, asistenţii medicali, personalul medical de specialitate din sistemul sanitar au beneficiat de măsuri foarte, foarte importante, de majorări importate a salariilor, însă asta nu este suficient să ţinem medicii în ţară, să asigurăm pacienţilor servicii medicale de calitate. De aceea, aceste majorări salariale sunt dublate de investiţii pe care le facem din fonduri ale bugetului de stat, din fonduri europene şi aici vorbesc doar despre cele trei spitale regionale. Ştiţi foarte bine, în 13 aprilie am lansat studiul de fezabilitate de la Iaşi, în 26 iulie la Cluj, iar pe 5 septembrie voi fi la Craiova pentru a lansa draftul de studiu de fezabilitate pentru Spitalul Regional Craiova’, a adăugat Sorina Pintea, potrivit Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Samsung lansează noua generație de monitoare de gaming Odyssey, inclusiv primul monitor de gaming 6K din industrie

Gama de monitoare din 2026 consolidează poziția de lider în materie de performanță, extinzând în același timp accesul la inovații de top în domeniul...

SEO pentru „SERP influence”: cum pot firmele controla percepția utilizatorilor direct din pagina de rezultate Google

În optimizarea modernă, obiectivul nu mai este doar obținerea unei poziții bune în Google, ci influențarea modului în care utilizatorul percepe brandul înainte să...

HONOR, partener de tehnologie al primei expoziții Andrei Tripșa, în cadrul Bucharest Design Festival 2026

40 de smartphone-uri HONOR transformă animația românească într-o instalație artistică   București, 29 mai 2026 — HONOR este partenerul de tehnologie oficial al expoziției „Desene animate din România”,...

Cum se infiinteaza societatile cooperative de consum din Romania

Societatile cooperative de consum din Romania reprezinta o forma de organizare economica bazata pe asocierea voluntara a membrilor pentru a satisface nevoile lor comune...

De ce medicii recomandă un control stomatologic înainte de concediu?

Vacanța de vară este perioada cea mai așteptată a anului, însă problemele dentare apărute în concediu pot transforma rapid câteva zile de relaxare într-o...