Acasă Eveniment autoritățile pregătesc terenul pentru INTERZICEREA CREȘTERII PORCILOR în gospodării | TimisAZI

autoritățile pregătesc terenul pentru INTERZICEREA CREȘTERII PORCILOR în gospodării | TimisAZI

 Agrointeligenţa – www.agrointel.ro a intrat în posesia unor măsuri aprobate de responsabilii statului, aceste măsuri incluzând sacrificarea controlată a porcilor din gospodării şi apoi interzicerea repopulării. Mai exact, gospodarii care sperau ca din banii primiţi despăgubire pentru porcii sacrificaţi să îşi ia alte suine nu vor putea face acest lucru.

Măsurile adoptate fac obiectul unui document ce are statut de ”nesecret”. În realitate, însă, deşi elaborarea lui a avut loc pe 29 august, prevederile sale au fost ţinute sub secret şi nu au fost popularizate la nivel naţional, aşa cum ar fi trebuit având în vedere puternicul impact social al măsurilor. De subliniat că adoptarea acestora marchează şi schimbarea completă a strategiei abordate de medicii veterinari la solicitarea fermelor de suine care vor eliminarea porcilor crescuţi în gospodării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

De ce proprietatea soluției digitale trebuie să aparțină clientului

În multe proiecte digitale, antreprenorii descoperă prea târziu că nu dețin, de fapt, platforma pentru care au plătit. Accesul limitat, dependența de furnizor și...

Philips Evnia lansează AmbiScape, o soluție de iluminare pentru gaming sincronizată cu întreaga cameră

Philips Evnia își extinde ecosistemul de iluminare ambientală dedicat gamerilor care folosesc lumina pentru a amplifica atmosfera, ritmul și nivelul de imersiune dincolo de...

Samsung își extinde gama premiată Spatial Signage prin lansarea la nivel mondial a modelului de 32 de inch

Spatial Signage de 32 de inch oferă comercianților și companiilor o modalitate practică de a îmbunătăți prezentarea produselor pe rafturi și tejghele, fără a...

STUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul...

Cum schimbă abonamentele medicale modul în care românii se raportează la sănătate?   București, 29 aprilie 2026. Vizita la medic în scop preventiv este o practică...

Gata de călătorie fără baterie externă? Seria HONOR 600 aduce autonomie extinsă și camere ultra versatile pentru o generație mereu în mișcare

București, 29 aprilie 2026 – La nivel global, 65% dintre reprezentanții Generației Z spun că preferă să investească în călătorii, iar 93% consideră că acestea...