Acasă Politică locală Derby de clasament, dar şi de tradiţie: Politehnica

Derby de clasament, dar şi de tradiţie: Politehnica

Politehnica Timişoara primeşte mâine în derbiul etapei a 13-a a ligii secunde vizita Petrolului Ploieşti. Gazdele vin după trei remize consecutive şi se gândesc doar la victorie împotriva „Lupilor galbeni”, care vin „răniţi” după un eşec neaşteptat suferit acasă.

„E un meci important. S-a strâns foarte mult clasamentul. Întâlnim o echipă a cărei pretenţie e clară, aceea de a promova. Au investit şi foarte mult. Este o echipă care are jucători de calitate, cu un antrenor experimentat, care are deja două promovări. Va fi un meci greu, dar am încredere că putem să câştigăm. E important să aducem puncte, pentru că, inclusiv locul 15 sau 16, într-o etapă, maximum două, poate ajunge pe poziţie de play-off. Şi Rapid părea scoasă la un moment dat din calcule, a revenit în prim-plan. De aceea fiecare meci e important. E important să fim foarte concentraţi, aştept foarte multă determinare…”, a declarat Dan Alexa.

Petrolul a suferit o înfrângere severă în precedentul joc de campionat, scor 1-4, cu Aerostar Bacău. Tehnicianul Politehnicii se aşteaptă însă ca prahovenii să arate o altă faţă în Banat: „Asta este de fapt şi marea hibă a fotbalistului român sau marele câştig, după o înfrângere usturătoare ştie să se motiveze foarte bine… invers, când sunt rezultate, tindem spre relaxare… Revin jucătorii Petrolului care au avut Covid, revine şi Manolache, un jucător foarte important pentru ei. Petrolul are un lot de 25 de jucători. Folosesc două echipe. Nu au folosit aceeaşi echipă sub aceeaşi formă două etape la rând. Petrolul are de unde să aleagă… Indiferent de componenţa lor vor veni foarte montaţi”.

Lotul alb-violet a fost de asemenea afectat de noul coronavirus recent. Săptămâna aceasta cei afectaţi au fost retestaţi. „Au ieşit testele de două ori negativ, dar e foarte greu să mă bazez pe ei, vin după o pauză, voi vedea dacă va evolua unul, maxim doi”, a precizat Dan Alexa.

Deoarece partida va fi televizată, jocul se va desfăşura pe arena „Dan Păltinişanu”.

„Este un meci important, dar ne-am antrenat foarte bine săptămâna aceasta, am analizat adversarul şi vom fi bine pregătiţi pentru jocul de mâine cu siguranţă (…) Cred că Petrolul se află într-o situaţie dificilă şi va încerca să facă totul pentru a câştiga. Sunt sigur că vor da 100% aici”, a spus şi Stjepan Plazonja, atacantul Politehnicii.

Partida Politehnica Timişoara – Petrolul Ploieşti se dispută sâmbătă, de la ora 15.00, pe stadionul „Dan Păltinişanu”. Prahovenii au 17 puncte şi ocupă locul 8, în timp ce echipa bănăţeană se află pe poziţia a 3-a şi a contabilizat 20 de puncte, ambele din 11 runde disputate. Meciul e transmis pe Digisport 1 şi Looksport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Samsung lansează noua generație de monitoare de gaming Odyssey, inclusiv primul monitor de gaming 6K din industrie

Gama de monitoare din 2026 consolidează poziția de lider în materie de performanță, extinzând în același timp accesul la inovații de top în domeniul...

SEO pentru „SERP influence”: cum pot firmele controla percepția utilizatorilor direct din pagina de rezultate Google

În optimizarea modernă, obiectivul nu mai este doar obținerea unei poziții bune în Google, ci influențarea modului în care utilizatorul percepe brandul înainte să...

HONOR, partener de tehnologie al primei expoziții Andrei Tripșa, în cadrul Bucharest Design Festival 2026

40 de smartphone-uri HONOR transformă animația românească într-o instalație artistică   București, 29 mai 2026 — HONOR este partenerul de tehnologie oficial al expoziției „Desene animate din România”,...

Cum se infiinteaza societatile cooperative de consum din Romania

Societatile cooperative de consum din Romania reprezinta o forma de organizare economica bazata pe asocierea voluntara a membrilor pentru a satisface nevoile lor comune...

De ce medicii recomandă un control stomatologic înainte de concediu?

Vacanța de vară este perioada cea mai așteptată a anului, însă problemele dentare apărute în concediu pot transforma rapid câteva zile de relaxare într-o...