Editorial de Ino Ardelean
Bucureştiul şi Timişoara sunt probabil cele mai importante oraşe din România, având cele mai mari contribuţii la bugetul naţional. La alegerile locale s-a întâmplat un eveniment similar în cele două oraşe: ambii primari în funcţie au pierdut alegerile în faţa unor candidaţi USR. (Este drept, în Capitală, Nicuşor Dan a fost suţinut şi de PNL.) Şi cam aici se termină asemănările.
La Timişoara, perdantul Robu şi-a dat imediat demisia din funcţia de preşedinte al PNL Timiş (un gest de onoare, oricum l-ai lua), după ce în seara alegerilor şi-a recunoscut prompt înfrângerea fără drept de apel. Trec acum peste orgoliile sale de a nu-i pronunţa nici în acea seară numele învingătorului său, dar la imensa sa vanitate era ceva de aşteptat.
La Bucureşti, însă Gabriela Firea a început, în stilu-i caracteristic, un circ mediatic, în special la televiziunile în care pompase din greu bani din buzunarele bucureştenilor pentru propria imagine, contestând rezultatele şi acuzând un furt de voturi. Iar dacă cineva a furat la Bucureşti să fie clar, doar PSD-ul putea fura. Ghinion, se pare însă că n-a reuşit să fure cât a putut vota o parte din bucureşteni. Şi spun asta fiindcă un exit-poll (zece procente diferenţă, chit că a fost făcut de Pieleanu) are o extrem de mare acurateţe.
În Timişoara, după alegeri, Robu a tăiat orice legătură cu PNL şi mai face doar comentarii de pe margine, cam aceleaşi ca şi în perioada în care era primar, privind marile sale „realizări”. Aici trebuie spus că el a avut o extrem de mare inabilitate în relaţia cu propriul partid. S-a comportat dictatorial, s-a înconjurat cu o gaşcă de personaje de o extrem de proastă factură, de unde şi acest eşec politic. Dacă întreţinea o atmosferă normală în partid, astăzi putea fi un candidat rezonabil la alegerile parlamentare. Nu ar fi primul primar sau preşedinte de consiliu judeţean care, după ce a pierdut alegerile locale, a ajuns ulterior parlamentar. Chiar în PNL Timiş s-a întâmplat acest lucru, în anul 2000, cu Viorel Coifan.
De altfel, chiar la Bucureşti, după ce a pierdut alegerile, Firea a fost „recompensată” de PSD cu primul loc pe lista de Senat. Şi îşi face acum campanie cum ştie ea mai bine, cu mâinile în şold şi vociferând mai tare ca o florăreasă din Obor. Şi probabil mulţi bucureşteni o vor vota. Cu toate că ea şi-a bătut joc de ei patru ani de zile. Fiindcă acum începe să se vadă ce a lăsat Firea în urma ei. Iar cel mai mic lucru ar fi că biroul ei era păzit non-stop de cinci polişti locali. Atenţie, vorbesc doar de birou, nu de întreaga primărie, şi aceasta ajunsă un fel de palat cu fast bizantin. Ce s-ar fi întâmplat în Timişoara dacă se afla că biroul lui Robu era păzit de doi, nu de cinci poliţiti locali? Zilele trecute s-a aflat şi că, în ultimii ani, a băgat 22 de milioane de euro în trusturilor de presă apropiate de ea şi PSD, în special cel controlat de fostul puşcăriaş Dan Voiculescu. Şi asta în condiţiile în care unele companii din subordinea municipalităţii au refuzat să spună câţi bani au alocat în acelaşi scop.
Vă imaginaţi ce era în Timişoara dacă Robu ar fi dat din banii timişorenilor nu 22 de milioane de euro, ci un milion de lei pentru propria sa imagine? Mai punem zecile de milioane de euro aruncate de Firea pe tot felul de paranghelii, kitch-uri înfiorătoare de sărbători etc? La acest capitol, e drept, şi Robu a încercat să ţină pasul, dar nu cu sumele exorbitante de la Bucureşti. Şi asta în timp ce Primăria Capitalei era înglodată în datorii. E vorba de trei miliarde de lei la prima vedere! Aici nu există nicio comparaţie cu Primăria Timişoarei. Oricât de critici ai lui Robu am fi, fostul primar al Timişoarei a fost, în comparaţie cu nevasta lui Pandele un geniu al administraţiei. Şi al bunului simţ. Câte voturi ar lua Firea la Timişoara ştiindu-se ce dezmăţ a făcut cu banul public?
Nu ştiu câte voturi ar fi luat Robu dacă ar fi candidat la parlamentare. Dar el stă acum pe margine, în timp ce Firea inundă (paronim cu imundă, că se potriveşte în context) în continuare, viaţa publică din România. Şi va continua acelaşi lucru şi din fotoliu de senator. Fiindcă mulţi bucureşteni, probabil mazochişti de felul lor, o vor vota.
Aceste rânduri nu se doresc o elegie pentru Robu, ci mai mult o comparaţie între două lumi. O lume în care Firea încă dă lecţii de morală şi va ajunge în Senat. Şi o altă lume, mult mai pretenţioasă, în care Robu, cu şapte clase peste Firea, stă acum pe tuşă. O lume care-şi trage seva din bazarul de la Stambul şi una care îşi revendică origini vieneze. Şi aici e marea diferenţă între Bucureşti şi Timişoara. Şi – de ce nu? – chiar şi diferenţa de acţiune între două partide, unul care luat-o pe Firea sub pavăza sa şi unul care s-a distanţat de Robu.
