Acasă Politică locală Policlinica CFR devine unitate sanitară suport COVID-19. De miercuri, pot fi internați...

Policlinica CFR devine unitate sanitară suport COVID-19. De miercuri, pot fi internați pacienți

Începând de astăzi, clădirea ce adăpostea cabinetele Policlinicii CF din Timișoara, de pe str. Gării nr. 1, unitate externă a Spitalului Clinic CF Timișoara, devine secție clinică suport COVID-19. Unitatea sanitară dispune acum de 60 de paturi, mai bine de jumătate dintre acestea fiind dotate cu concentratoare de oxigen. Saloanele au între două și șase paturi și sunt destinate exclusiv tratării pacienților infectați cu SARS-CoV 2. Primii pacienți pot fi internați începând de miercuri.

Șef lucrări dr. Stela Iurciuc, manager la Spitalul Clinic CF Timișoara, spune că a fost o muncă titanică, de câteva luni, pentru a reface această structură a spitalului.

„Am transformat, practic, o policlinică aflată într-o stare de degradare continuă, care nu mai era folosită, într-o unitate de cazare spitalicească. Am refăcut complet instalațiile electrică și sanitară, iar căldura este asigurată de către Societatea Colterm. Am recompartimentat etajul întâi al clădirii, unde funcționa Policlinica CF, am adus paturi și aparatură, am făcut reparații și am zugrăvit. Aici vor fi internați pacienții infectați cu SARS-CoV 2 cu forme ușoare și medii de boală, după evaluarea făcută la Centrul Zonal de la Spitalul Victor Babeș. În plus, aici pot fi internați și pacienții cu alte patologii sau care au suferit intervenții chirurgicale și sunt infectați cu noul coronavirus. Pentru viitor ne dorim caaceastă unitate sanitară să devină un centru de recuperare post COVID-19”, spune șef. lucr. dr. Stela Iurciuc, manager Spitalul Clinic CF Timișoara.

În noua clinică suport COVID-19 pacienții vor beneficia și de consiliere psihologică și psihiatrică pe timpul internării în unitatea sanitară.

Odată cu redeschiderea noii clinici suport COVID-19, Spitalul Clinic CF Timișoara redevine în totalitate „zonă albă”. Cu alte cuvinte aici vor fi tratați pacienți non COVID care au nevoie de consult de specialitate din domeniile: medicină internă, ORL, oftalmologie și chirurgie.

„Transferul pacienților COVID-19 la fosta policlinică, de lângă Gara de Nord, ne dă posibilitatea să reluăm consultul și tratamentul bolnavilor cu alte patologii, non COVID. Vom relua intervențiile chirurgicale. Colegii mei oreliști și oftalmologi vor putea să reinterneze și chiar să opereze pacienți cu afecțiuni din sfera ORL, respectiv oftalmologie. Pacienții cronici, cu diverse probleme de sănătate vor putea să revină în siguranță în spitalul nostru. Și chiar ne oferim disponibilitatea de a prelua pacienți cu alte afecțiuni care nu mai pot fi tratate în unitățile sanitare aflate în linia întâi a luptei împotriva SARS-CoV 2”, precizează șef. lucr. dr. Stela Iurciuc, manager Spitalul Clinic CF Timișoara.

Spitalul Clinic CF are 212 paturi și a devenit unitate sanitară suport COVID-19 în luna aprilie 2020. Până acum, în unitatea medicală au fost tratați aproximativ 400 de  pacienți cu Covid-19. Spitalul CF va avea însă, în continuare, un centru de vaccinare pentru etapele a doua și a treia a campaniei naționale de vaccinare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea pliurilor, oferind o experiență...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

România își reconfirmă statutul de lider al padbolului mondial: Campioni Internaționali, Vicecampioni Internaționali și MVP-ul turneului

După cele 4 zile de meciuri spectaculoase, adversari de top și emoții trăite la intensitate maximă, delegația...

Pastila Wegovy, primul GLP-1 oral pentru managementul greutății aprobat în Uniunea Europeană

Pentru persoanele care trăiesc cu obezitate sau suprapondere, tratamentele GLP-1 au fost asociate până acum în special cu injecțiile. O nouă decizie a Comisiei...

Samsung prezintă noul SSD 990, cu performanțe de top și eficiență energetică îmbunătățită

SSD-ul Samsung 990 oferă performanțe robuste, cu o viteză de citire secvențială de până la 7.250 MB/s și o eficiență energetică îmbunătățită cu 38% față...