Acasă Politică locală Parlamentarii din alte județe cer bani pentru un nou drum expres între...

Parlamentarii din alte județe cer bani pentru un nou drum expres între Lugoj și Calafat

Nici un parlamentar din Timiș nu apare pe lista celor care au semnat cererea adresată de Grupurile Parlamentare Reunite ale Partidului Național Liberal și prezentată de ministrul Economiei, Virgil Popescu, prin care se cere suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor cu 20 de milioane de lei pentru demararea studiului de fezabilitate în vederea realizării unui drum expres care să lege Lugojul de Calafat.

Cererea a fost transmisă pe adresa premierului Florin Cîţu şi ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, Noul drum ar urma să lege Lugojul de Drobeta Turnu Severin, Craiova și Calafat. În fapt, este vorba de traseul autostrăzii A6, care ar trebui să lege A1 de Calafat, ca o ramură a acestuia. Așadar, dacă nu va fi autostradă, ar urma să existe, cândva, măcar un drum expres. Nu știm și când.

”Regiunea Olteniei va fi legată de Vest printr-un drum expres, de viteză! Astăzi am supus aprobării Guvernului suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor cu suma de 20 milioane lei, fonduri necesare pentru demararea studiului de fezabilitate pentru drumul expres LUGOJ – DROBETA TURNU SEVERIN – CRAIOVA – CALAFAT. Este o investiție absolut necesară pe care i-am cerut-o prim ministrului Florin Cîțu împreună cu colegii mei parlamentari liberali, din regiunea Olteniei. Îi mulțumim președintelui PNL Ludovic Orban pentru sprijinul acordat în susținerea acestei investiții importante”, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu, deputat PNL de Mehedinți.

Pe documentul prezentat de acesta mai apar semnăturile parlamentarilor PNL de Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, respectiv Caraș-Severin.

Conform textului amendamentului, acest drum va fi unul expres și nu autostradă, urmând să se lege la… A6, adică exact ceea ce trebuia să fie acest drum. O bucată din acel proiect există, este partea de autostradă care leagă A1 de centura de ocolire a Lugojului, de unde ar fi trebuit să continue spre Drobeta Turnu Severin. A6 este chiar prevăzut ca fiind un coridor european de transport.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Gewiss prezintă System Pura – design, smart home și sustenabilitate într-o singură gamă

Gewiss ofera o noua viziune asupra stilului de viata, in care designul functional, modularitatea estetica si tehnologiile inteligente se imbina armonios. System Pura se bazeaza...

Zyxel Networks lansează trei puncte de acces pentru a ajuta furnizorii de servicii gestionate (MSP) să se adreseze pieței în creștere a rețelelor în...

Noile modele rezistente sunt concepute pentru a răspunde nevoii crescânde de a oferi o conexiune WiFi rapidă și fiabilă, capabilă să facă față mediilor...

Sun Leader extinde infrastructura turistică de la Castelul Bethlen-Haller la o suprafață de 2.600 de metri pătrați outdoor amenajați cu pergole retractabile

Lucrările de extindere a spațiului exterior vor atinge o suprafață totală de 2.600 de metri pătrați, oferind o infrastructură modernă pentru concerte,...

Synology lansează RackStation RS6426xs+, o soluție de stocare enterprise

București, România, 29 iunie 2026– Synology anunță disponibilitatea noului RackStation RS6426xs+, un sistem de generație nouă, conceput pentru organizațiile aflate în dezvoltare care au...

Poți folosi cremă sau deodorant înainte de RMN?

Pe polița din baie, chiar lângă periuța de dinți, stau de obicei lucrurile mici care ne țin ziua în ordine: deodorantul, crema de față,...