Acasă Eveniment EXCLUSIV. Vine curățenia generală peste șoferii din România? UE ne-a băgat pe...

EXCLUSIV. Vine curățenia generală peste șoferii din România? UE ne-a băgat pe toți în priză | TimisAZI

În urmă cu nici două luni , o scrisoare semnată Comisia Europeană a băgat în şedinţă conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară, dar şi reprezentanţii pieţei de asigurări din România şi pe cei ai service-urilor.

CE avertiza că, dacă mai multe articole din legea RCA nu vor fi schimbate sau eliminate complet, urmează ca România să intre în procedură de infrigement şi, dacă va fi cazul, să fie amendată şi pe tema RCA aşa cum a fost amendată pe multe alte teme.

Pornind de aici, autorităţile şi partenerii lor de discuţie au hotărât că este momentul să profite de decizia CE pentru a aduce şi alte modificări legii RCA, unele de substanţă, altele care afectează mai degrabă marginal clienţii sau păgubiţii.

Acesta este contextul în care, o ştire venită din Portugalia, via Curtea Europeană de Justiţie (CJUE), a făcut furori în România.

Este vorba despre o decizie care spune că inclusiv automobilele care nu circulă pe străzi şi la condusul cărora proprietarii au renunţat trebuie să aibă asigurare RCA.

…încheierea unui contract de asigurare de răspundere civilă auto este obligatorie atunci când vehiculul în cauză este încă înmatriculat într-un stat membru şi poate să fie condus, dar este parcat pe un teren privat, exclusiv din alegerea proprietarului, care nu mai intenţionează să-l conducă. „, arată, în partea esenţială, comunicatul prin care Curtea anunţă decizia.

Va avea această decizie impact asupra României? Trebuie ca decizia CJUE să fie preluată şi în legislaţia din România? Aceasta este prima întrebare la care Capital încearcă să răspundă, după ce a stat de vorbă cu mai mulţi specialişti. Răspunsurile la aceste întrebări vizează între 1,5 şi 2 milioane de propeitari de vehicule din România.

 


 

Toate maşinile înmatriculate trebuie să aibă RCA, însă…

Din capul locului trebuie precizat că, spre deosebire de Portugalia, în România există, de anul trecut, o prevedere legală care obligă orice proprietar de autovehicule să deţină o poliţă RCA pe toată perioada cât sunt înmatriculate.

Acest lucru este reglementat prin articolul 3 din legea 132/2017, după cum explică, pentru Capital, Ovidiu Wlassopol, prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

În această interpretare, de la publicarea acestei legi în Monitorul Oficial, toţi proprietarii de autovehicule sunt obligaţi să aibă pentru autovehiculele pe care le au în proprietate o asigurare RCA valabilă, indiferent de locul unde este parcat acel autovehicul (domeniul public sau privat) şi indiferent dacă aceştia folosesc sau nu acel autovehicul.

Altfel spus, pe legislaţia locală singura variantă pentru a „scăpa” de plata RCA este suspendarea sau radierea din circulatie a autovehiculului.

Toate cele aproximativ 8 milioane de autovehicule înmatriculate în România trebuie să fie asigurate RCA în permanenţă, fiind ilegal să deţii un autovehicul înmatriculat în România şi neasigurat RCA.”, concluzionează Ovidiu Wlassopol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3

Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust autentic, cât...

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Peste 1.000 de brașoveni au participat în data de  23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample...

NBI: Piața rezidențială accelerează, iar nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de investiții al capitalei

Datele publicate de ANCPI pentru luna mai 2026 transmit un semnal pozitiv pentru piața rezidențială din România și confirmă menținerea unui nivel...

bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului

Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei noi locații în județul...

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă infrastructură medicală disponibilă și...