Acasă Politică locală Cadrele didactice se pot perfecționa în domeniul instruirii online prin intermediul unui...

Cadrele didactice se pot perfecționa în domeniul instruirii online prin intermediul unui program al Universității de Vest Timișoara

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) lansează înscrierile pentru o nouă serie a unui program de studii postuniversitare accesat de solicitanți și în 2020. Este vorba despre program de studii postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă „Resurse educaționale și digitale pentru instruire online”, din domeniul Științe ale educației, dedicat cadrelor didactice din mediul preuniversitar.

Sesiunea de admitere se va desfășura online, în perioada 25 martie – 5 aprilie 2021.

În urma parcurgerii acestui program, cursanții vor dobândi competențele necesare utilizării eficiente a resurselor și instrumentelor digitale în activitățile de predare-învățare și își vor perfecționa abilitățile de comunicare și de colaborare utilizând și implementând bunele practici în crearea de conținut digital în activitatea profesională.

Aceasta va fi a treia serie de desfășurare a acestui program de studii postuniversitare, valorificând experiența acumulată pe parcursul derulării seriilor anterioare (iunie-iulie 2020, respectiv octombrie-noiembrie 2020).

În cadrul celor două serii ale programului de studii postuniversitare organizate până în prezent, au participat peste 130 de cadre didactice din 25 de județe, care își desfășoară activitatea în sistemul de învățământ astfel: 45% în învățământ liceal, 32% în învățământul gimnazial, 13 % în învățământul primar și 10% în alte forme de învățământ (postliceal, non-formal, universitar). Dintre participanți, 22% au provenit de la unități de învățământ din mediul rural. Cursanții seriilor anterioare au apreciat într-un mod extrem de pozitiv utilitatea acestui program de studii, 84% dintre aceștia considerând rezultatele obținute după parcurgerea programului educațional ca fiind peste nivelul așteptărilor inițiale.

Programul de studii postuniversitare propus are la bază atât experiența acumulată de Universitatea de Vest din Timișoara în procesul de desfășurare a activităților didactice în mediul online, pe platforma de e-learning personalizată a universității, cât și nevoile, propunerile și bunele practici ale absolvenților din seriile anterioare.

Activitățile de predare, învățare și evaluare aferente programului de studii postuniversitare propus se vor desfășura exclusiv online, pe o perioadă de 8 săptămâni, fiind susținute de cadre didactice universitare specializate în domeniul științelor educației și e-learning, utilizând o infrastructură digitală adecvată. Programul de studii este înscris în Registrul Național al Programelor Postuniversitare (RNPP), având o durată de 100 ore activități didactice și un număr total de 10 credite ECTS. Calendarul de desfășurare a programului este adaptat pentru cadrele didactice aflate în activitate curentă.

În conformitate cu OMEC nr. 5967/2020, creditele ECTS dobândite de absolvenți în urma absolvirii acestui program de studii postuniversitare pot fi echivalate cu un număr între 30 și 60 de credite profesionale transferabile (CPT).

Activitățile didactice aferente programului de studii postuniversitare „Resurse educaționale și digitale pentru instruire online” se vor desfășura începând cu data de 19 aprilie 2021, iar informații și detalii suplimentare privind conținutul și procedura de înscriere, pot fi consultate la adresa:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

iubimtm.ro: Trupa B.U.G. Mafia vine la Zilele Studenților Timișoara 2026, pe Stadionul Știința

Trupa B.U.G. Mafia va fi cap de afiș al ediției 2026 a Zilelor Studenților Timișoarei, eveniment care se va desfășura în perioada...

Weekend fără încărcător? Cu HONOR 600 Lite este posibil

București, 17 aprilie 2026 – Smartphone-ul a devenit un instrument esențial, folosit constant pentru fotografii, navigație, comunicare și divertisment. În acest context, autonomia rămâne una...

Banatul, recomandat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Alfred Simonis

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat într-o postare pe Facebook că juriul care deliberează acordarea titlului de Regiune Gastronomică Europeană...

HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO

București, 16 aprilie 2026 – HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO, oficializat luna aceasta, marcând extinderea companiei în domeniul motorsportului, în calitate de partener...

Samsung redefinește viitorul AI Living cu cea mai recentă inovație în domeniul televizoarelor la Inside Samsung, The First Look Europe 2026

Marcând 20 de ani ca brandul nr. 1 mondial de televizoare , Samsung prezintă Micro RGB – o inovație revoluționară în tehnologia de afișare...