Acasă Politică locală Ministrul de externe a venit la Timișoara să discute cu primarul Dominic...

Ministrul de externe a venit la Timișoara să discute cu primarul Dominic Fritz

Timișoara, centru de dezvoltare a relațiilor cu Ungaria și Serbia, așa vede orașul ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. El s-a aflat în vizită la primărie, unde singurul scop viabil anunțat, în afară de subiectele protocolare clasice, pare să fi fost o discuție cu primarul Dominic Fritz.

Dominic Fritz, l-a avut ca oaspete, miercuri, pe ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, am aflat joi de la reprezentanții municipalității. Conform informării, cei doi au discutat despre oportunitățile pe care municipiul le are atât în perspectiva anului 2023, an în care va deține titlul de Capitală Culturală Europeană, dar și ca loc de dezvoltare a relațiilor pe care România le are cu Ungaria și Serbia.

”Ministrul Bogdan Aurescu a punctat cu această ocazie faptul că Timișoara, prin istoria multiculturală a sa și poziția geografică privilegiată poate deveni un loc de întâlnire și dialog între diplomații din România, Serbia și Ungaria, orașul fiind un exemplu la nivel european al modului în care sunt respectate drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale. În acest context, ministrul afacerilor externe a subliniat că anul acesta se împlinesc 25 de ani de când România și Ungaria au semnat, la Timișoara, Tratatul de înțelegere, cooperare și bună vecinătate care a pus bazele relațiilor de cooperare în avantajul ambelor țări”, se spune în anunțul protocolar al primăriei.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz a spus că orașul ar putea să fie gazda perfectă a unor evenimente și conferințe internaționale, fiind un exemplu la nivel european de multiculturalitate. De asemenea, edilul-șef al Timișoarei a afirmat că orașul își dorește legături mai strânse cu Serbia, în acest sens existând proiectul autostrăzii Timișoara-Moravița, pista de biciclete de pe malul Begăi până la graniță, precum și canalul Bega, care este o legătură importantă cu țara vecină.

”Primarul Timișoarei a mai subliniat și că orașul își dorește să devină o destinație populară nu numai turistică, ci și de afaceri și educațională atât în regiune, cât și la nivel european. Cei doi au convenit ca dialogul dintre cele două instituții să continue în lunile următoare pentru organizarea unor evenimente concrete la Timișoara”, se mai spune în informarea primăriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Samsung lansează noua generație de monitoare de gaming Odyssey, inclusiv primul monitor de gaming 6K din industrie

Gama de monitoare din 2026 consolidează poziția de lider în materie de performanță, extinzând în același timp accesul la inovații de top în domeniul...

SEO pentru „SERP influence”: cum pot firmele controla percepția utilizatorilor direct din pagina de rezultate Google

În optimizarea modernă, obiectivul nu mai este doar obținerea unei poziții bune în Google, ci influențarea modului în care utilizatorul percepe brandul înainte să...

De Ziua Copilului, Sezamo depășește pragul de 15.000 de membri Sezamini și lansează colecția Panini FIFA World Cup 2026™

București, 01 iunie 2026. Supermarketul online Sezamo anunță că programul său dedicat familiilor cu copii, Clubul Sezamini, a depășit pragul de 15.000 de membri,...

HONOR, partener de tehnologie al primei expoziții Andrei Tripșa, în cadrul Bucharest Design Festival 2026

40 de smartphone-uri HONOR transformă animația românească într-o instalație artistică   București, 29 mai 2026 — HONOR este partenerul de tehnologie oficial al expoziției „Desene animate din România”,...

Cum se infiinteaza societatile cooperative de consum din Romania

Societatile cooperative de consum din Romania reprezinta o forma de organizare economica bazata pe asocierea voluntara a membrilor pentru a satisface nevoile lor comune...