Acasă Eveniment SCANDALOS! Instituția din România care ucide în loc să salveze oameni |...

SCANDALOS! Instituția din România care ucide în loc să salveze oameni | TimisAZI

Producătorul medicamentului depune în mai multe ţări europene dosarul pentru aprobarea studiului clinic. În cazul nostru, agenţia naţională a medicamentului. Au termen 60 de zile pentru a-l autoriza sau nu. Ceilalţi reuşesc, ai noştri nu. Pentru că o instituţie de interes naţional cum e aceasta are 200 de specialişti, când ar avea nevoie de cel puţin 500.

Reorganizarea ar trebui să schimbe lucrurile. Se vor face angajări – numai că pregătirea oamenilor ar putea dura un an.

„Este strigător la cer, este anormal ca din cauza unor formalităţi să îţi dispară tratamentul de sub nas. ANM ucide oameni şi orice tentativă de cercetare în ţara noastră. Este absolut inadmisibil”, spune Violeta Astratinei, asociaţia Melanom

Agenţia Naţională a Medicamentului va fi reorganizată după ce autorităţile au descoperit că trece o veşnicie până când ANM aprobă intrarea pe piaţă a unor medicamente. Unii dintre pacienţi au murit aşteptând să fie ajutaţi.

Robert, tânărul maratonist care s-a stins la începutul săptămânii de cancer, a murit aşteptând că Agenţia Naţională a Medicamentului să avizeze un studiu clinic pentru un medicament care l-ar fi putut salva. Studiul a fost închis înainte de a înrola măcar un pacient român.

Când sportivul a realizat că bate la uşi închise, a cerut ajutorul prietenilor. A strâns peste o sută de mii de euro ca să plece în Anglia. Era însă prea târziu, conform stirileprotv.ro.

La fel ca el foarte mulţi bolnavi încearcă să intre într-un studiu clinic pentru medicamente experimentale. Altfel nu au nicio şansă să primească un tratament novativ. Numai că accesul este dificil şi depinde de cei de la Agenţia Naţională a Medicamentului.

„Avem dosare într-adevăr şi cu o întârziere de un an, când termenul limită este 60 de zile”, Anca Crupariu, ANM.

Sute de dosare sunt şi acum în aşteptare nu doar pentru studii clinice ci şi pentru evaluarea unor tehnologii medicale sau pentru medicamente la care trebuie actualizată autorizaţia de punere pe piaţă pentru că producătorul, de exemplu, şi-a schimbat sediul. Până la avizul specialiştilor, medicamentul stă în depozite, nu în farmacii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Samsung lansează noua generație de monitoare de gaming Odyssey, inclusiv primul monitor de gaming 6K din industrie

Gama de monitoare din 2026 consolidează poziția de lider în materie de performanță, extinzând în același timp accesul la inovații de top în domeniul...

SEO pentru „SERP influence”: cum pot firmele controla percepția utilizatorilor direct din pagina de rezultate Google

În optimizarea modernă, obiectivul nu mai este doar obținerea unei poziții bune în Google, ci influențarea modului în care utilizatorul percepe brandul înainte să...

HONOR, partener de tehnologie al primei expoziții Andrei Tripșa, în cadrul Bucharest Design Festival 2026

40 de smartphone-uri HONOR transformă animația românească într-o instalație artistică   București, 29 mai 2026 — HONOR este partenerul de tehnologie oficial al expoziției „Desene animate din România”,...

Cum se infiinteaza societatile cooperative de consum din Romania

Societatile cooperative de consum din Romania reprezinta o forma de organizare economica bazata pe asocierea voluntara a membrilor pentru a satisface nevoile lor comune...

De ce medicii recomandă un control stomatologic înainte de concediu?

Vacanța de vară este perioada cea mai așteptată a anului, însă problemele dentare apărute în concediu pot transforma rapid câteva zile de relaxare într-o...