Acasă Politică locală Teatrul Merlin își redeschide sala de spectacole

Teatrul Merlin își redeschide sala de spectacole

Vouă v-a fost dor de puțină magie? Echipa Teatrului pentru Copiii și Tineret „Merlin” din Timișoara a resimțit din plin absența spectatorilor săi din sala de spectacole, deși în tot acest timp a lucrat la noi proiecte. Dar ochii curioși și încântați ai micuților spectatori, spontanele lor intervenții verbale,  mânuțele aplaudând cu încântare sunt de neînlocuit.

De aceea, reînceperea activității cu public este o veste foarte bună pentru noi toți, respectând, desigur, indicațiile autorităților referitoare la situația momentului, pentru că masca și celelalte reguli de distanțare rămân valabile.

Așadar, gongul va reîncepe să bată în casa lui Merlin în data de 9 mai, când noul spectacol, „Cufărul celor 7 pitici”, pregătit de artiști sub îndrumarea regizorului Béres László va invita spectatorii la joc și la joacă, cu multă voie bună, începând cu ora 11:00, la sediu.

Urmează, în data de 16 mai, tot de la ora 11:00, la sediu, spectacolul „Extraterestrul care își dorea ca amintire o pajama”, după textul lui Matei Vișniec, purtând semnătura aceluiași regizor, Béres László.

În 23 mai micuții sunt invitați să vadă „Rokoko și Rikiki”, spectacol cu multe învățăminte preluate din textul fabulelor, de la ora 11:00, regia spectacolului aparținându-i lui Cristi Brătoiu.

Pentru sfârșit de mai, în data de 30, colectivul teatrului propune spectacolul „Inimă de piatră”, regia artistică Mirela Puia, care se joacă încă cu mult succes la public, așa că, dacă nu l-ați văzut, e un moment numai bun, duminică, de la ora 11:00.

Și pentru că Merlin și echipa lui s-au gândit mult la spectatorii săi, a găsit o modalitate simpatică de a afla mai multe despre aceștia, proiectul purtând titlul „Poezia din copilărie”. Despre ce este vorba?

Cu toții am avut în copilărie o poezie preferată, așa cum susțin și actorii. E o idee chiar bună ca micuții care vor să participe la concurs să împărtășească cu ceilalți aceste poezii preferate care vor fi înregistrate și trimise pe adresa de e-mail a teatrului, urmând a fi prinse într-un colaj difuzat online, cu prilejul zilei de 1 iunie.

Bineînțeles că va fi desemnat și un câștigător, care va beneficia de o ședință de filmare pe scena teatrului, un atelier cu păpuși și bilete pentru întreaga familie, la un spectacol la alegere. Mai multe lucruri despre regulamentul de participare veți găsi pe pagina de Facebook a Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Agenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în...

Cu o tradiție de 21 de ani, evenimentele GPeC sunt considerate cele mai importante evenimente de E-Commerce și Digital Marketing din regiune, reunind specialiști...

Seria HONOR 600 aduce design premium, AI util și performanță foto de nivel flagship în segmentul mid-range premium

5 București, 5 mai 2026 – Într-un context în care pe piața globală de smartphone-uri  livrările au scăzut cu 6%* în primul trimestru (YoY), costurile sunt...

Ploaia revine în ecuația economiei agricole

După sezoane marcate de secetă, deficit hidric și presiuni asupra agriculturii europene, precipitațiile redevin un indicator economic major, cu impact direct asupra...

De ce proprietatea soluției digitale trebuie să aparțină clientului

În multe proiecte digitale, antreprenorii descoperă prea târziu că nu dețin, de fapt, platforma pentru care au plătit. Accesul limitat, dependența de furnizor și...

Philips Evnia lansează AmbiScape, o soluție de iluminare pentru gaming sincronizată cu întreaga cameră

Philips Evnia își extinde ecosistemul de iluminare ambientală dedicat gamerilor care folosesc lumina pentru a amplifica atmosfera, ritmul și nivelul de imersiune dincolo de...