Acasă Politică locală Liberalul Marilen Pirtea salută proiectul primăriei de reabilitare a clădirilor istorice

Liberalul Marilen Pirtea salută proiectul primăriei de reabilitare a clădirilor istorice

Dominic Fritz si Marilen Pirtea

Dominic Fritz si Marilen Pirtea

Deputatul Marilen Pirtea consideră drept “util” programul municipalităţii de reabilitare a clădirilor istorice din Timișoara. Pe de altă parte, liberalul aşteaptă unele clarificări ale procedurilor acestui program.

Deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea iese oarecum din “frontul” mai mult sau mai puţin vizibil deschis între liberali şi USR PLUS, afirmând că programul Primăriei Timişoara privind reabilitarea clădirilor istorice este util şi necesar. Mai mult, anunţarea acestui program vine după ce Pirtea a vorbit despre necesitatea lui.

“Luna trecută am supus atenției publice un subiect de primă urgență pentru Timișoara, oraș desemnat Capitală Europeană a Culturii 2023. Spuneam că este evidentă nevoia unei intervenții realizate printr-un mecanism financiar foarte precis și eficient, prin care să se atingă un obiectiv îndrăzneț, de reabilitare rapidă a imobilelor care sunt în prima grupă a clădirilor reprezentative, cel puțin câteva sute de fațade care formează împreună imaginea arhitecturală a Timișoarei istorice. Anunțul Primăriei de ieri, prin care se propune reluarea și extinderea programului de reabilitare a clădirilor istorice din Timișoara, este util tocmai pentru că, în orizontul anului cultural 2023, imaginea orașului va fi în mare parte legată de felul în care vor fi reabilitate imobilele din zonele istorice”, a scris Pirtea pe pagina sa de Facebook.

Totuşi, parlamentarul PNL, care este şi rector al Universităţii de Vst, aşteaptă unele clarificări ale progamului, aflat acum în dezbatere publică

Sperăm în urgentarea și clarificarea procedurilor acestui program. Suntem cu toții dornici să vedem o altă „față” a Timișoarei, în care crenelurile și arcadele impresionantelor imobile din centrul vechi al Timișoarei să fie puse în valoare și să îi încânte pe turiști, vizitatori, ca și pe noi toți”, a mai transmis Pirtea.

Foto: Facebook Marilen Pirtea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Samsung lansează noua generație de monitoare de gaming Odyssey, inclusiv primul monitor de gaming 6K din industrie

Gama de monitoare din 2026 consolidează poziția de lider în materie de performanță, extinzând în același timp accesul la inovații de top în domeniul...

SEO pentru „SERP influence”: cum pot firmele controla percepția utilizatorilor direct din pagina de rezultate Google

În optimizarea modernă, obiectivul nu mai este doar obținerea unei poziții bune în Google, ci influențarea modului în care utilizatorul percepe brandul înainte să...

De Ziua Copilului, Sezamo depășește pragul de 15.000 de membri Sezamini și lansează colecția Panini FIFA World Cup 2026™

București, 01 iunie 2026. Supermarketul online Sezamo anunță că programul său dedicat familiilor cu copii, Clubul Sezamini, a depășit pragul de 15.000 de membri,...

HONOR, partener de tehnologie al primei expoziții Andrei Tripșa, în cadrul Bucharest Design Festival 2026

40 de smartphone-uri HONOR transformă animația românească într-o instalație artistică   București, 29 mai 2026 — HONOR este partenerul de tehnologie oficial al expoziției „Desene animate din România”,...

Cum se infiinteaza societatile cooperative de consum din Romania

Societatile cooperative de consum din Romania reprezinta o forma de organizare economica bazata pe asocierea voluntara a membrilor pentru a satisface nevoile lor comune...