Un taximetrist îşi aşteaptă un client, altul, mai încolo s-a dus să-şi ia covrigi sau ţigări. Poate amândouă. În timpul ăsta, trei poliţişti de la circulaţie, doi băieţi şi o fată, se amuză. Îşi povestesc probabil ultimele bancuri cu Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă. Pe lângă Palatul de Justiţie – simbol al legalităţii şi al dreptăţii – cinci parcangii fac uz de libera iniţiativă şi speculează lipsa locurilor de parcare din zonă. Ar mai exista şi alte câteva locuri, trasate frumos cu var, dar stau goale şi blocate de „T-uri” metalice prevăzute cu lacăt.
Un protestatar a murit după ce i-a dat sângele pe nas şi pe gură de la gazele jandarmilor. Era bolnav dinainte, ne asigură oficialii statului. Altul s-a dus la spital cu o gaură mare în picior, provocată de o grenadă. Era o grenadă nepericuloasă, conformă cu legislaţia în vigoare, ne asigură un reprezentant mărunt al jandarmeriei. Noroc că nu i-a secţionat omului vreo arteră. Altfel, după „sejurul” petrecut la spital, omul a plecat cu o frumoasă amintire a sistemului medical românesc: trei infecţii nozocomiale. Toate cu microorganisme inexistente în spital, conform rapoartelor oficiale.
Taxele trec pe achitare prin internet. Există chiar şi un bonus pentru cei care reuşesc plata online. Sigur, sistemul dă erori după erori, serverele cad ca la Verdun în 1916, dar unii oameni reuşesc. Alţii preferă să plătească un om care să stea la cozi la ghişee şi să rezolve problemele pe moda veche. În timpul ăsta, un credit de sute de milioane de la Banca Mondială pentru informatizarea ANAF a fost înapoiat aproape nefolosit. Nu înainte de a cheltui câteva milioane bune din el pe „studii de fezabilitate”. Probabil că se află în vreun dulap din subsolul sediului din Casa Presei, acolo pe unde se plimbă liberi şobolanii ăia de care se tem şi pisicile cele mai mari şi mai curajoase.
Nu prea avem autostrăzi. Nici nu prea facem. Nu este clar care este motivul eşecului, de fiecare dată apare câte un motiv care ne opreşte din treabă. Uneori, mai rar, reuşim răzleţ câte un tronson de 20-30 de kilometri, apoi ne dăm seama că nu e făcut bine şi îl închidem. Nu se ştie cât va trebui să stea închis. Oricum, nu interesează pe nimeni, că nu era bun decât să mergi de curiozitate, să vezi cum mai arată o lucrare nouă, de vreme ce nu era conectat cu restul autrostrăzii. Avem, totuşi, o autostradă între Bucureşti şi Ploieşti. În apropierea Capitalei are chiar trei benzi pe sens. Stă aproape nefolosită, de câţiva ani, cu trafic mult sub cel spre Târgovişte, din pricina faptului că autostrada este conectată doar de probă cu centura ocolitoare a oraşului. Bine, „centură ocolitoare” îi spunem noi, că de fapt nu prea există. Mai mult de jumătate din ea este un biet drum rămas aşa cum ni l-a lăsat PCR-ul lui Ceauşescu.
Există însă proiecte. Multe, mari, de anvergură internaţională. De exemplu, Canalul Dunăre-Bucureşti, prin intermediul căruia ne vom putea urca pe vaporaş la Unirii şi vom coborî tocmai la Viena. O să fie şi spitale, conduse de somităţi de valoare mondială ale medicinei. Și pensiile o să fie mai mari ca-n Germania. Când? Curând! Imediat după următoarele alegeri parlamentare. Ce, nu credeţi? Înseamnă că sunteţi nişte şobolani nerecunoscători, duşmani ai poporului, invidioşi pe succesele guvernării PSD-ALDE. Marş, afară din ţară cu voi, ilegaliştilor!
(Articol publicat în ediţia revistei Capital de luni, 27 august 2018. Publicaţia este disponibilă la centrele de difuzare a presei din întraga ţară.)
