Deutsche Welle: Aţi vorbit deja, de la începutul acestui an, despre posibilitatea retrasării graniţelor între Kosovo şi Serbia, încălcând, aşadar, un tabu. De ce?
Wolfgang Petrisch: În anii, în care a avut loc dialogul între Belgrad şi Priştina, sub tutela UE, au fost discutate diverse variante. În mare, s-a respectat întotdeauna principiul menţinerii graniţelor neschimbate. Dar, pe parcursul acestui an, s-a ivit o situaţie nouă în dialogul de la Bruxelles.
E clar că ambii preşedinţi au discutat sau iau în considerare schimbul de teritorii. Și primul meu reflex a fost să mă gândesc că această idee contravine principiului de a nu schimba graniţele existente. Pe de altă parte, am avut impresia că, pentru prima dată în istoria Balcanilor, se încearcă modificarea graniţelor fără vărsare sânge, fără arme şi nu printr-o decizie unilaterală, ci prin găsirea unei soluţii paşnice de compromis, prin negociere.
Ceea ce m-a făcut să spun că Uniunea Europeană ar trebui să ia în serios această propunere. Noi susţinem de ani de zile ideea mea supranumită ”Principiului proprietăţii” în Bosnia Herzegovina: este ţara voastră, încercaţi să vă rezolvaţi singuri problemele acasă, dar cu ajutorul statelor vecine. Acum sunt de părere că responsabilitatea politicienilor este foarte importantă, dacă se va ajunge la o astfel de propunere, şi ar trebui să o luăm în serios, pentru că ştim, din cazul Bosniei, că toate soluţiile impuse au dat greş până acum.
Ce credeţi că ar trebui să se întâmple de acum încolo pentru ca acest proces să avanseze?
Cred că situaţia trebuie analizată cu exactitate şi cântărite avantajele şi dezavantajele. Mă interesează mai ales ca oamenii direct implicaţi, cetăţenii de pe ambele părţi ale graniţei să aibă un cuvânt de spus. Mă gândesc aici la referendumuri sau alte instrumente posibile şi evident şi la parlamente. Trebuie, aşadar, ca întregul proces democratic să fie respectat. Iar aici am mare încredere că Uniunea Europeană va avea grijă ca aceste lucruri să se întâmple într-adevăr.
Luând în considerare experienţele sângeroase ale anilor 1990, un al doilea punct pe care îl consider foarte important este să ne asigurăm că se iau măsuri proactive, care să împiedice situaţia în care cetăţenii implicaţi să fie nevoiţi sau să vrea să-şi părăsească ţara, casa, satul sau oraşul. Sigur că riscurile şi pericolele sunt mari, dar acestea pot fi anticipate.
În al treilea rând, dacă se va ajunge la o soluţie, aceasta va rezolva şi ultimul mare conflict de pe teritoriul fostei Iugoslavii, cel între Serbia şi Albania. Acesta ar fi, aşadar, începutul unui viitor pozitiv.
Există două argumente majore aduse de critici ideii de retrasare a graniţelor: unul este că pe baze etnice nu se retrasează graniţe, iar al doilea teama faţă de efectul de domino. Ce părere aveţi?
Pot să spun următoarele lucruri: în primul rând, sigur că astfel de griji sunt justificate, pentru că în trecut, a curs întotdeauna sânge înainte de repoziţionarea graniţelor. Acest lucru trebuie neapărat evitat. În al doilea rând, trebuie spus că recent, a existat, de pildă, arbitrajul internaţional în cazul Slovenia-Croaţia, cu scopul de a oferi Sloveniei acces la Marea Adriatică. Ca urmare, câteva sate locuite de croaţi în Slovenia au fost atribuite Croaţiei. În condiţiile în care Croaţia acceptă această soluţie, aceste sate ar aparţine Croaţiei pe criterii etnice. Ce înseamnă acest lucru? De ce ne mai facem griji?
În cazul Kosovo vorbim, sigur, de o altă dimensiune…
