Acasă Eveniment ATENȚIE șoferi! Se închide o AUTOSTRADĂ | TimisAZI

ATENȚIE șoferi! Se închide o AUTOSTRADĂ | TimisAZI

“Având în vedere faptul că nu au fost finalizate toate procedurile necesare realizării racordului între Șoimuş şi Simeria şi pentru a nu ţine închis inutil un sector de autostradă, conducerea CNAIR a convenit cu Antreprenorul ca instituirea măsurii de închidere efectivă a circulaţiei să fie luată în momentul în care vor începe lucrările de realizare a conexiunii între sectorul de autostradă Deva – Orăştie (aflat sub trafic) cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva (în execuţie)”, conform CNAIR.

În urma discuţiilor dintre cele două părţi, constructorul a confirmat că poate desfăşura sub trafic anumite lucrări premergătoare şi că nu este necesar să se închidă circulaţia prematur, deşi exista o aprobare în acest sens cu data de 10.09.2018. Având în vedere situaţia, s-a luat decizia ca măsura închiderii efective a circulaţiei să fie amânată până pe data de 8 octombrie, moment în care vor începe lucrările propriuzise pentru racordarea celor două sectoare de drum.Antreprenorul a dat asigurari că va lua toate măsurile pentru a eficientiza intetventţa necesară realizării racordului şi estimează că va finaliza lucrările în data de 15 noiembrie 2018.

„Reamintim că circulaţia rutieră va fi închisă pe o lungime de aproximativ 13 kilometri pe tronsonul cuprins între nodul rutier Șoimuş şi nodul rutier Simeria, traficul urmând să se desfăşoare deviat pe DN 7, pe segmentul Simeria-Deva”, anunţă CNAIR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel Core seria 3 și...

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid, dozează apa de gură,...

Uniunea Societăților de Expediții din România solicită intervenția urgentă a autorităților române și europene pentru evitarea blocării frontierelor UE – Balcanii de Vest din...

Uniunea Societăților de Expediții din România (USER) solicită autorităților române și instituțiilor europene să se implice de urgență în identificarea unei soluții...

FPIOR: HoReCa a pierdut 25.000 de angajați în doi ani. Federația propune Guvernului 10 măsuri pentru perioada 2026-2029

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) susține că industria HoReCa are cu aproximativ 25.000 de angajați mai puțin față de...

O nouă serie de cursuri pentru obținerea Diplomei FIATA în Expediții de Mărfuri începe pe 21 septembrie 2026

Într-un domeniu în care activitatea unui expeditor presupune astăzi mult mai mult decât organizarea unui transport din punctul A în punctul B,...