Acasă Eveniment Lovitură cruntă pentru mașinile cu motoare DIESEL și pe benzină! "Este mai...

Lovitură cruntă pentru mașinile cu motoare DIESEL și pe benzină! „Este mai important să se reducă tot, în mod DRASTIC” | TimisAZI

„O majoritate traditională formată din Socialişti, ALDE, Verzi şi Comunişti a stabilit că din 2030 producătorii vor trebui să pună pe piată aproape jumătate din producţia de maşini, respectiv 45% sub formă de vehicule electrice sau hibrizi de tip plug-in”, a declarat Adina Ioana Valean, Preşedinte Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară din Parlamentul European.

 „Este puţin probabil ca această ţintă să fie atinsă de producători, în situaţia în care astăzi avem doar 2% vehicule electrice vândute în UE. Raportul nu stabileşte nici care va fi sursa electricităţii necesare pentru alimentarea acestor flote de vehicule (putem doar spera că nu este cărbunele!) şi nici prin ce model economic şi pe costurile cui va fi construită o reţea de reîncărcare în toate statele Uniunii.

Majoritatea votantă nu a permis nici măcar gazului regenerabil să fie unul dintre combustibilii consideraţi “curaţi”, respingând amendamente care permiteau dezvoltarea acestei surse de gaz obţinut din deşeuri. Până la urmă se pare că este mai important să se reducă tot, în mod drastic, fără a evalua impactul în ansamblu, ori evidenţele statistice sau barierele tehnologice.

În calitate de preşedinte al acestei comisii parlamentare nu pot contesta evidenţa majorităţilor şi nici nu încerc să împiedic în vreun fel modalităţile de constituire a acestor majorităţi democratice. În acelaşi timp nu pot însă să nu observ că de cel puţin 5 ani ne aflăm într-o competiţie în care stânga europeană se întrece în a propune noi şi noi ţinte de reducere sau chiar interzicere a dioxid-ului de carbon, a fertililzanţilor, a glifosatului, iar lista poate continua la nesfârşit. Acest concurs al tăierilor este decuplat de prea multe ori de analizele agenţiilor europene sau a institutelor de cercetare. Poziţiile asociaţiilor industriale europene sau chiar şi a celor sindicale sunt lăsate deoparte in goana pentru ţinte multe şi mari.

Uniunea Europeană a mai făcut astfel de greşeli când a susţinut, tot prin ţinte, prima generaţie de biocombustibili, care au intrat în competiţie directă cu culturile destinate hranei umane şi care de fapt poluau pe întreg lanţul mai mult decât benzina, sau atunci când a susţinut schemele de regenerabile care au dus la importuri masive de panouri solare din China. De accea cred cu tărie ca trebuie să includem în orice act legislativ principiul neutralităţii tehnologice. Este treaba consumatorului să decidă dacă doreşte o maşină pe petrol, gaz, electrică sau pe hidrogen în funcţie de preţul cel mai competitiv. Problema aerului poluat nu se rezolvă impunând oamenilor ce fel de maşină să îşi cumpere. Dacă ne vom ambiţiona să prescriem soluţii preambalate în doctrină nu facem altceva decât să ne adâncim într-un populism care va fi penalizat de cetăţenii europeni atunci când vor vedea că totul a fost doar un concurs de frumuseţe”, a prezentat Adina Ioana Valean, într-o declaraţie de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Evenimente gratuite București azi: ELECTROCLASSIC, cu Clara Cernat și Phil St. George, la MARe

Cei care caută evenimente gratuite în București azi, 6 septembrie 2026, pot găsi pe EvenimenteGratuite.ro informații despre „ELECTROCLASSIC. Poezia unei viori pe...

AGON by AOC prezintă cele mai recente inovații OLED la gamescom 2026

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, anunță astăzi revenirea la gamescom 2026 (Hala 8.1, Standul C-060), marcând prezența în cadrul celui...

Acer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1

Modelul este lansat alături de o nouă gamă de ecrane pentru gameri și creatori, cu tehnologie QD-OLED Penta Tandem™, rezoluție 5K, iluminare Mini LED,...

Sound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști

„Sound of Fantasy” are loc în 4 și 5 septembrie, de la ora 21:00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrarea este liberă.

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...