Acasă Eveniment Singurele locuinţe din România care se ieftinesc | TimisAZI

Singurele locuinţe din România care se ieftinesc | TimisAZI

Preţul mediu al apartamentelor scoase la vânzare în marile oraşe din România a crescut cu peste 10% anul trecut, potrivit indicelui imobiliare.ro. Chiar dacă scumpirile au mai încetinit, tedinţa de creştere se păstrează şi în 2018. În trimestrul al doilea al acestui an s-a constatat o majorare a preţului de 1,4% faţă de primul trimestru din 2018, conform indicelui imobiliare.ro, care măsoară preţul cerut de proprietarii de apartamente vechi şi noi la nivel naţional.

În acest context, statul român, care a decis să vândă cele aproximativ 34.000 de locuinţe date în chirie tinerilor, scade preţurile an de an. Deocamdată, primăriile au întocmit documentaţiile necesare demarării procedurii de vânzare a circa 12.000 de locuinţe construite de ANL.

Locuinţele dezvoltate de ANL în cadrul programului pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriaşi, după o perioadă de închiriere de minim un an, prin achitarea de rate lunare egale către primării, prin contractarea de credite ipotecare, prin programul Prima Casă sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii.

Valoarea de înlocuire, care se utilizează în prezent la calcularea de către primării a preţului de vânzare al locuinţelor, a fost stabilită de ministrul dezvoltării la 1.578,57 lei/mp, inclusiv TVA, pentru anul 2018. Preţul este cu 1,35% mai mic decât cel valabil în 2017 şi cu 10,2% sub preţul stabilit de minister pentru anul 2016.

Cine cumpără

ANL a ajuns la un număr de circa 4.000 de apartamente vândute chiriaşilor în ultimii nouă ani, din totalul de circa 34.000 unităţi construite prin programul destinat tinerilor sub 35 de ani. În evidenţele ANL mai figurează acum circa 30.000 de unităţi închiriate prin acest program.

Alarmant este faptul că peste 65% dintre locuinţele vândute au fost cumpărate de foşti chiriaşi cu banii jos sau cu rate la primărie, după plata unui avans de 15%. Altfel spus, puţin mai mult de un sfert dintre chiriaşii deveniţi poprietari au apelat la credite, iar peste 300 dintre ei nu au indicat sursa de finanţare, potrivit datelor colectate de ANL de la primării.

 

Trebuie precizat că un apartament ANL costă, în medie, 18.500 de euro, iar chiriaşii acestora ar trebui să aibă venituri sub medie, în contextul în care scopul programului este acela de a sprijini tinerii aflaţi la început de carieră. Capacitatea de economisire a acestor chiriaşi este cel puţin uimitoare, dacă ne raportăm la statistici care arată că românii reuşesc să pună deoparte mai puţin de 50 de euro pe lună. În acest ritm, în cei nouă ani, un chiriaş ANL ar fi putut economisi aproximativ 5.400 de euro, suficient doar pentru avansul la un credit ipotecar, nicidecum pentru plata integrală a locuinţei.

Mai grav este că ANL nu construieşte la fel de repede pe cât vinde. Capacitatea statului de a asigura noi locuinţe sociale pare a fi limitată la circa 500 de unităţi pe an, în schimb vinde din fondul existent într-un ritm mult mai mare, de peste 800 de locuinţe pe an. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Evenimente gratuite București azi: ELECTROCLASSIC, cu Clara Cernat și Phil St. George, la MARe

Cei care caută evenimente gratuite în București azi, 6 septembrie 2026, pot găsi pe EvenimenteGratuite.ro informații despre „ELECTROCLASSIC. Poezia unei viori pe...

AGON by AOC prezintă cele mai recente inovații OLED la gamescom 2026

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, anunță astăzi revenirea la gamescom 2026 (Hala 8.1, Standul C-060), marcând prezența în cadrul celui...

Acer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1

Modelul este lansat alături de o nouă gamă de ecrane pentru gameri și creatori, cu tehnologie QD-OLED Penta Tandem™, rezoluție 5K, iluminare Mini LED,...

Sound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști

„Sound of Fantasy” are loc în 4 și 5 septembrie, de la ora 21:00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrarea este liberă.

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...