
Niciodată nu este prea mult când vine vorba despre mall-uri. Iar bună parte dintre cei care ajung la mall trec şi pe la film. Aceasta este zona unde va debuta, în România, compania Cinemax, liderul pieţei de profil din Slovacia.
Lansat în 2006, Cinemax are o reţea de 13 cinematografe multiplex în 12 oraşe din Slovacia, totalizând 65 de ecrane şi peste 11.000 de locuri.
Cinemax şi compania sa afiliată pentru publicitate cinematografică din Slovacia sunt deţinute de Continental Film, un business de familie cu capital privat care a fost înfiinţat în 1997. Ambele cinematografe vor avea o suprafaţă cumulată de 5.300 metri pătraţi, o capacitate de peste 2.000 de locuri şi 24 de ecrane în total.
Continental Film este o companie privată şi o afacere de familie fondată în 1997. Compania este în prezent unul dintre cei mai mari distribuitori de film din Slovacia. Compania include Cinemax, cea mai mare companie de operare a cinematografiei din Slovacia şi compania Continental Media – divizia de vânzări publicitare în cinematografele Cinemax. Indicatorul EBITDA total a ajuns la 5,5 milioane euro în 2017, iar în 2018 se estimează că EBITDA va ajunge la peste 6,5 milioane euro.

