Obiectivele liderilor PSD şi ALDE sunt din ce în ce mai greu de împăcat, iar alianţa lor scârţâie din toate încheieturile, scrie Dan Turturică.
De ce este nemulţumit Tăriceanu? În primul rând, de insistenţa cu care Dragnea urmăreşte să-i remanieze cei doi miniştri cheie pe care îi are în Guvern: Tudorel Toader şi Teodor Meleşcanu. Ambii, încurajaţi de Tăriceanu, au refuzat să îndeplinească până la capăt comenzile şefului PSD.
După cum am mai scris, Toader nu a vrut să de Ordonanţă de urgenţă pentru amnistie şi graţiere, a tergiversat găsirea unor soluţii alternative la problemele penale ale lui Dragnea, dar a întârziat şi avizul pentru înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii prin Hotărâre de guvern, motiv pentru care a fost atacat public de ministrul de Finanţe.
Meleşcanu a devenit ţintă pentru Dragnea încă din timpul scandalului provocat de intenţia de a muta la Ierusalim ambasada României în Israel. Șeful PSD îl suspectează pe ministrul de Externe că trage de timp şi se ascunde în spatele unor proceduri birocratice. Întârzierea mutării ambasadei dar şi a înfiinţării Fondului Suveran, îl pun pe Dragnea într-o lumină proastă în faţa principalilor săi aliaţi externi, cei din Israel.
Ministrul de Externe a intrat irevocabil pe lista neagră a lui Dragnea după ce a refuzat să iniţieze procedura de rechemare în ţară a ambasadorului României în SUA, George Maior. Între a-l supăra pe Dragnea şi a intra în conflict cu preşedintele, Meleşcanu a ales prima variantă.
Dragnea are deja un favorit pentru postul lui Meleşcanu, Mircea Geoană, care l-a susţinut activ şi constant de la câştigarea alegerilor, în 2016, încoace. În special, în perioada în care s-a aflat în ofensivă pentru a-şi găsi susţinere peste Ocean. Însă, pe cât de mult şi-ar dori Dragnea să-l readucă pe Geoană în fruntea MAE, pe atât de puţin probabil e că Tăriceanu va accepta debarcarea lui Meleşcanu, socrul unuia dintre oamenii care îl susţin din umbră de ani buni, Peter Imre.
Remanierea celor mai importanţi miniştri ALDE nu este însă cauza răcirii relaţiei dintre Dragnea şi Tăriceanu, ci mai degrabă efectul. Cauza o reprezintă planurile de viitor ale celor doi. Ambii se visează preşedinţi. Chiar dacă un asemenea gând pare de-a dreptul ridicol în cazul lui Dragnea – 4%, el nu pare deloc descurajat de cifrele minuscule cu care este creditat chiar şi în sondajele reale făcute de Pieleanu şi Palada.
