Acasă Eveniment De ce nu își plătesc românii facturile la timp? | TimisAZI

De ce nu își plătesc românii facturile la timp? | TimisAZI

Potrivit studiului EOS, românii întârzie cu plata facturile sau nu le plătesc deloc din cauza problemelor temporare cu lichidităţile (72%) şi supraîndatorării (59%).

”Companiile din România care au participat la acest studiu consideră că principalele motive pentru care clienţii B2B (persoane juridice) nu plătesc sunt neîncasarea plăţilor de la propriii clienţi (74%), precum şi utilizarea liniilor de credit de la furnizori (66%)”, se arată în comunicat.

În ceea ce îi priveşte pe clienţii persoane fizice, aceştia întârzie cu plata sau nu plătesc deloc din cauza problemelor temporare cu lichidităţile (72%) şi supraîndatorării (59%). În 2018 comportamentul de plată al românilor a rămas acelaşi ca în anul 2017 în ceea ce priveşte plata la timp a facturilor.

”În prezent 74% dintre facturi sunt platite la timp, ceea ce este echivalent cu anul precedent. Acest lucru s-ar putea datora faptului că firmele au menţinut acelaşi termen de plată ca în anul 2017 atât pentru clienţii persoane fizice (B2C), cât şi pentru clienţii persoane juridice (B2B)”, se arată în comunicat, citat de News.ro.

Motivul pentru care punctualitatea plăţilor în 2018 a rămas aceeaşi ca în 2017 ar putea fi scadenţa medie acordată, de 37 de zile, care nu s-a schimbat în 2018 comparativ cu anul precedent.

”În prezent, termenele de plată sunt aceleaşi din 2017: 68% dintre clienţii B2B au scadenţe de cel puţin 40 de zile, în timp ce doar 38% dintre clienţii B2C au acest privilegiu”, se arată în comunicat.

Cu toate acestea, în ciuda menţinerii constante a numărului de plăţi efectuate la timp, România este una dintre ţările est-europene cu numărul cel mai redus de facturi achitate la timp, alături de Grecia şi Slovacia, potrivit studiului.

În cadrul acestui studiu au fost intervievaţi factori de decizie din 3200 de companii din 17 ţări europene cu privire la practicile de plată locale. Studiul îşi propune să analizeze relaţiile dintre comportamentele de plată, termenele de plată şi influenţa lichidităţilor asupra economiei europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Uniunea Societăților de Expediții din România solicită intervenția urgentă a autorităților române și europene pentru evitarea blocării frontierelor UE – Balcanii de Vest din...

Uniunea Societăților de Expediții din România (USER) solicită autorităților române și instituțiilor europene să se implice de urgență în identificarea unei soluții...

FPIOR: HoReCa a pierdut 25.000 de angajați în doi ani. Federația propune Guvernului 10 măsuri pentru perioada 2026-2029

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) susține că industria HoReCa are cu aproximativ 25.000 de angajați mai puțin față de...

O nouă serie de cursuri pentru obținerea Diplomei FIATA în Expediții de Mărfuri începe pe 21 septembrie 2026

Într-un domeniu în care activitatea unui expeditor presupune astăzi mult mai mult decât organizarea unui transport din punctul A în punctul B,...

Revii la sport? HONOR Watch 6 te ajută să intri din nou în ritm

Cu 122 de moduri sportive, de la alergare și ciclism până la fotbal și badminton, HONOR Watch 6 susține revenirea la o rutină activă...

Prezența online a unei firme din Timișoara: ce verifici înainte să investești în promovare

Multe firme din vestul țării ajung la aceeași observație după câteva luni de reclame plătite: bugetul se consumă, iar telefonul sună la fel de...