Acasă Eveniment Marele anunț al specialiștilor Registrului Auto Român | TimisAZI

Marele anunț al specialiștilor Registrului Auto Român | TimisAZI

Directorul tehnic al RAR, Constantin Bucur a precizat prin ce mijloace vrea RAR să facă acest lucru, dar reiese o clară aplecare a controalelor spre partea de emisii a maşinilor din România.

„La nivelul UE este o preocupare majoră pentru scăderea valorilor noxelor: compuşi chimici poluanţi, oxizi de azot (NOx) în special, dar şi a emisiilor de gaze cu efect de seră (CO2). Este limpede că aceste preocupări vor duce la un potenţial exod al acestor vehicule către România, inclusiv. Aş vrea să rămânem totuşi în zona adevărului tehnic şi să spunem că inamicul nostru este doar motorul diesel vechi, care nu înglobează tehnologii de depoluare, asta înseamnă motoarele care au fost omolagate până la nivelul Euro 4, inclusiv”, a declarat Cristian Bucur, director tehnic în cadrul Registrului Auto Român (RAR), fiind prezent la deschiderea Salonului Auto Bucureşti & Accesorii.Aşadar, Bucur sublinază faptul că există riscul ca românii să cumpere cele mai poluante maşini diesel vechi din Europa, în lipsa unei conduite de achiziţie orientată spre protecţia mediului.

Oficialul RAR a atins şi punctul nevralgic al parcului auto din România: întreţinerea necorespunzătoare post achiziţie. Chiar dacă unele maşini rulate aduse din alte ţări avea stare tehnică bună la momentul primei înmatriculări în România, întreţinerea defectuoasă şi fentarea sistemelor de depoluare ale maşinii fac aceste autovehicule să ajungă într-o stare deplorabilă. Oficialul RAR a lăsat să se înţeleagă faptul că trişarea sistemelor de tratare a emisiilor nu va fi tolerată, iar orientarea RAR spre această problemă ar putea conduce la mai multe controale în trafic, nu doar cu ocazia verificării ITP (Inspecţie Tehnică Periodică): „(…) putem să ne adresăm vehiculelor care deja circulă, care sunt în parcul circulant, şi ne putem gândi la a le scoate din parc dacă starea lor tehnică, în special cea legată de poluare, nu permite obţinerea Inspecţiei Tehnice Periodice”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Universitatea ARTIFEX din București a deschis oficial anul universitar 2026–2027

București, 1 octombrie 2026 – Universitatea ARTIFEX din București a organizat, în data de 1 octombrie 2026, în Aula Universității, Festivitatea de Deschidere a...

Madridul viitorului, proiectat de studenți: Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură

Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură pentru Studenți. Până la 15 martie 2027,...

Înființare firmă ONRC: cine face ce, pașii dosarului și mențiuni ulterioare

Cum se împart rolurile la înființarea unei firme între consultant, avocat colaborator și ONRC, ce decizii se iau la început și ce mențiuni apar ulterior.

Soluții Moderne de Transport Internațional de Persoane și Colete: O Analiză Detaliată a Serviciilor Topala-Travel.ro și Luk-Travel.ro

Mobilitatea internațională și legăturile dintre diaspora română și cei de acasă au transformat piața de transport rutier de persoane într-un sector dinamic, orientat spre...

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P, evitând retrogradarea în Junk!

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut cu bine de una dintre cele mai importante evaluări economice ale acestui an. S&P...