Acasă Exclusiv Ce legătură este între firma DST, care a câștigat licitația pentru paza...

Ce legătură este între firma DST, care a câștigat licitația pentru paza SGU, și președintele CA-ului de la SGU, Ionuț Crețu

Firma DIRECTOR SPECIAL TROOPS D.S.T. SRL a câștigat licitația organizată de SGU Ploiești pentru servicii de pază, deși societatea Consiliului Local Ploiești are în prezent 94 de paznici, care vor fi trecuți în șomaj dacă nu acceptă transferul la întreținere cimitire și spații verzi. Ce legătură are președintele Consiliului de Administrație al SGU, Ionuț Crețu, cu firma câșigătoare aflați lecturând textul de mai jos.

Observatorulph.ro a publicat ieri, în exclusivitate, că DST a câștigat licitația pentru servicii de pază a SGU Ploiești. Interesant este faptul că tariful este mai mic decât cel calculat la salariul minim pe economie (detalii AICI).

Am încercat să aflăm ce se ascunde în spatele deciziei de a externaliza acest serviciu, aparținând conducerii SGU, în frunte cu președintele CA-ului, Ionuț Crețu și iată ce am aflat. Înainte de asta, merită menționat faptul că viceprimarul Cristian Ganea a postat pe Facebook, în data de 19 octombrie, un bilețel scris de mână cu economia făcută prin înlocuirea paznicilor existenți, care a fost ștearsă ulterior. Noroc cu colegii de la Telegrama, care au relatat despre această reacție a vicelui Ganea aici: Viceprimarul Ganea reacţionează vehement la afirmaţiile primarului legate de SGU
Revenind la subiect, în declarațiile de avere din 2017 și 2018, postate de șeful CA-ului de la SGU, Ionuț Crețu, membru al organizației PSD Prahova, sunt trecut veniturile obținute de acesta (peste 20.000 de lei în total) la firma de pază General Army Legione (GAL), unde, potrivit CV-ului său, este director general

Declarațiile de avere ale lui Ionuț Crețu depuse la SGU Ploiești:

 

Potrivit datelor înregistrate la Registrul Comerțului, GAL SRL, firma la care Ionuț Crețu, șeful CA-ului de la SGU este director, are doi asociați: Nicolae Radu Septimiu, respectiv Luca Teodor Ovidiu, acesta din urmă fiind și administrator.

Și firma G.A.L. este abonată la contracte pe bani publici, așa cum reiese dintr-un plan de reorganizare publicat de firma de insolvență Extrem Insolv pe site-ul său.

 

Revenind la subiect, aceiași Nicolae Radu Septimiu și Luca Teodor Ovidiu de la G.A.L sunt fondatorii firmei DIRECTOR SPECIAL TROOPS D.S.T. SRL, care a câștigat licitația organizată de SGU Ploiești, unde Ionuț Crețu este șeful CA-ului. 

Mai exact, firma D.S.T, care este și ea abonată la contracte pe bani publici, acesta fiind un alt subiect de care ne vom ocupa ulterior, a fost înființată în 2015 de cei doi, așa cum reiese din extrasul de la Registrul Comerțului publicat mai jos:

 

Interesantă este evoluția firmei ulterioară a firmei D.ST. În 2016, intră ca asociat Radu Adrian Ionuț, care preia ulterior de la cei doi, Luca Teodor și Nicolae Radu și părțile lor sociale, devenind astfel asociat unic. Momentul coincide și cu o creștere uriașă a cifrei de afaceri, de la 0 lei și un angajat în 2015, la 2 692 406 lei și 109 angajați în 2016, respectiv 5 032 972 lei și 171 de angajați în anul 2017, profitul anual sărind de 400.000 de lei.

Pentru că gurile rele vorbesc că Nicolae Radu Septimiu ar fi nașul lui Ionuț Crețu,a cărui cununie civilă a avut loc de curând, observatorulph.ro l-a contactat pe șeful CA-ului de la SGU, care a infirmat această informație.

Rămâne doar legătura dintre cei doi prin intermediul Registrului Comerțului și a declarațiilor de avere.

SURSA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Weekend fără încărcător? Cu HONOR 600 Lite este posibil

București, 17 aprilie 2026 – Smartphone-ul a devenit un instrument esențial, folosit constant pentru fotografii, navigație, comunicare și divertisment. În acest context, autonomia rămâne una...

Banatul, recomandat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Alfred Simonis

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat într-o postare pe Facebook că juriul care deliberează acordarea titlului de Regiune Gastronomică Europeană...

HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO

București, 16 aprilie 2026 – HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO, oficializat luna aceasta, marcând extinderea companiei în domeniul motorsportului, în calitate de partener...

Samsung redefinește viitorul AI Living cu cea mai recentă inovație în domeniul televizoarelor la Inside Samsung, The First Look Europe 2026

Marcând 20 de ani ca brandul nr. 1 mondial de televizoare , Samsung prezintă Micro RGB – o inovație revoluționară în tehnologia de afișare...

Pășește într-o nouă lume VERTUO cu NESPRESSO, alături de AMBASADORUL GLOBAL AL BRANDULUI, DUA LIPA

Inspirată de curiozitate și îndrăzneală, campania celebrează ideea că fiecare ceașcă de cafea deste o invitație de a explora   14 aprilie, București: Nespresso lansează cea mai...