Acasă Eveniment Șoc în Uniunea Europeană. Este fără precedent. Ce decizie a luat această...

Șoc în Uniunea Europeană. Este fără precedent. Ce decizie a luat această țară și ce riscă | TimisAZI

Guvernul italian a decis să nu cedeze în faţa ultimatumului Comisiei, riscând astfel sancţiuni financiare şi o situaţie dificilă cu Bruxelles-ul. După o întâlnire a cabinetului, vicepremierul Matteo Salvini a afirmat că guvernul va păstra ca obiectiv un deficit de 2,4% şi o previziune de creştere de 1,5%. Faţă de ambele, Comisia a obiectat anterior.

Luna trecută, Comisia Europeană a adoptat o decizie fără precedent de a respinge proiectul de buget al Italiei, subliniind că acesta nu permite reducerea deficitului şi a datoriei publice, a doua cea mai mare din zona euro raportat la PIB. Până la data de 13 noiembrie, autorităţile de la Roma trebuiau să prezinte Bruxelles-ului o nouă versiune revizuită a proiectului de buget pentru 2019. 

De asemenea, ministrul italian al Economiei a justificat proiectul de buget prin necesitatea „de a relansa creşterea” celei de-a treia economii a zonei euro şi de a contracara „încetinirea înregistrată în ultimele luni”. Giovanni Tria a mai spus că este urgent să fie abordate probleme de asistenţă socială, în condiţiile în care autorităţile de la Roma vor să introducă un venit special destinat persoanelor celor mai defavorizate. 

Cu toate acestea, argumentele oficialilor italieni nu i-au impresionat pe experţi şi pe reprezentanţii altor state membre din zona euro. Ministrul olandez de Finanţe, Wopke Hoekstra, s-a declarat „surprins, şi chiar dezamăgit, că Italia nu şi-a revizuit bugetul. Finanţele publice ale Italiei nu sunt într-o stare bună iar planurile Guvernului italian nu conduc la o creştere robustă a economiei”. 

Prin refuzul de a-şi modifica proiectul de buget, Guvernul italian se expune riscului demarării unei proceduri de deficit excesiv, susceptibilă să conducă la aplicarea de sancţiuni financiare echivalente cu 0,2% din PIB, adică aproximativ 3,4 miliarde euro. Însă procedura se anunţă a fi una îndelungată iar sancţiunile sunt deocamdată ipotetice. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel Core seria 3 și...

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid, dozează apa de gură,...

Uniunea Societăților de Expediții din România solicită intervenția urgentă a autorităților române și europene pentru evitarea blocării frontierelor UE – Balcanii de Vest din...

Uniunea Societăților de Expediții din România (USER) solicită autorităților române și instituțiilor europene să se implice de urgență în identificarea unei soluții...

FPIOR: HoReCa a pierdut 25.000 de angajați în doi ani. Federația propune Guvernului 10 măsuri pentru perioada 2026-2029

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) susține că industria HoReCa are cu aproximativ 25.000 de angajați mai puțin față de...

O nouă serie de cursuri pentru obținerea Diplomei FIATA în Expediții de Mărfuri începe pe 21 septembrie 2026

Într-un domeniu în care activitatea unui expeditor presupune astăzi mult mai mult decât organizarea unui transport din punctul A în punctul B,...