
Potrivit unor surse alea Antenei 3, Guvernul îi va da preşedintelui doar o treime din suma solicitată la rectificarea bugetară.
Administraţia Prezidenţială a cerut peste 10 milioane de lei, însă Executivul ar urma să aprobe doar 2,6 milioane de lei, arata sursa citată.
În urma raportului MCV, preşedintele a taxat dur Guvernul Dăncilă.
„Aceste două chestiuni reprezintă într-adevăr două note foarte, foarte proaste pentru actuala guvernare Dragnea – Dăncilă, această guvernare pe care o consider un accident al democraţiei româneşti, şi în rezoluţia Parlamentulu European şi în raportul MCV apar aceleaşi lucruri.
„România s-a întors acolo unde era acum 11 ani”
Majoritatea românilor, şi eu, şi alţii dorim să fim europeni, să costruim o democraţie solidă. Din nefericire, acest accident al democraţiei care este guvernarea Dragnea – Dăncilă are cu totul şi cu totul alte intenţii, de exemplu pe Legile Justiţiei, care ne aduc deservicii majore”, a declarat Klaus Iohannis.
Preşedintele a continuat tirul de acuzaţii, menţionând că, în contextul raportului MCV şi impunerea unor recomandări, Executivul are altă preocupare, aceea de a-l scăpa pe Liviu Dragnea de dosare
„Observam cu totii, cu mare ingrijorare, ca acesti guvernanti se fac ca ploua, ei au alte preocupari, singurul obiectiv al acestei guvernari Dragnea-Dancila este sa-l scape pe Dragnea de inchisoare de dosare, orice altceva pentru ei nu conteaza. E clar daca acestea e singurul obiectiv, nu ii mai intereseaza nici Europa, nici romanii. E clar ca aceste doua documente trebuie citite cumva ca sa inteleaga toata lumea. Ele ne spun ca Romania s-a intors acolo unde a fost acum 11 ani, inainte de adearare, ori asa ceva nu ne am dorit pentru Romania. Acesta e un prim rezultat al acestei guvernări: au sters cu buretele tot efortul si rezultatele din cei 11 ani de când am aderat la UE. Sper sa se trezeasca din ce in ce mai multi policieni din Romania la realitatea, in special cei care sunt in Parlament sa traga concluziile de rigoare si sa actioneze in continuare”, a declarat Klaus Iohannis.
Iohannis a mai precizat că va analiza propunerile ministrului Justiţie, cu privire la revocarea lui Augustin Lazăr şi numirea în fcunţia de procuror şef la DNA a Adinei Florea prin prisma noilor recomandări din raportul MCV.

