Acasă Eveniment Veste proastă pentru toți românii. Statul nu ne poate ajuta. Este o...

Veste proastă pentru toți românii. Statul nu ne poate ajuta. Este o chestiune de timp | TimisAZI

Preţul energiei electrice şi al gazelor din România va avea o tendinţă de creştere, în contextul alinierii cu ţările europene, iar Guvernul trebuie să spună ce consumatori poate subvenţiona în continuare, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, într-o conferinţă de profil. 

„Un lucru mai greu de acceptat, dar inevitabil, este că, în momentul în care ne integrăm în piaţa europeană, fie de gaze, fie de electricitate, tendinţa inevitabilă este să avem preţuri similare cu ţările din jurul nostru. Aceasta este definiţia unei pieţe, preţurile tind să se egalizeze”, a spus Chiriţoiu. 

El a arătat că acest lucru se întâmplă deja în ceea ce priveşte preţul carburanţilor fără taxe. 

„Lucrul acesta, ne place sau nu ne place, se va întâmpla şi la electricitate, şi la gaze. Acesta poate fi un lucru bun pentru România şi pentru producătorii noştri, pentru că, în general, suntem exportatori de energie electrică şi, în momentul în care se vor dezvolta noi capacităţi de producţie din Marea Neagră, probabil vom deveni exportatori şi de gaze, deci un lucru bun pentru economia noastră. Dar va însemna creşterea preţului”, a subliniat oficialul Concurenţei. 

În acest context, Chiriţoiu a amintit că încă nu a fost definit consumatorul vulnerabil, care va fi cel mai afectat de aceste scumpiri. 

„Trebuie să vedem care sunt consumatorii care sunt mai puternic afectaţi de creşterea preţurilor. Este un subiect vechi şi m-aş bucura să îl rezolve actuala guvernare. Tendinţa va fi ca toţi românii să se considere vulnerabili, dar nu suntem chiar toţi vulnerabili. Nu chiar toţi românii vor putea cere Guvernului să fie subvenţionaţi pentru cheltuielile legate de energie”, a precizat preşedintele instituţiei de concurenţă. 

El a oferit drept exemplu locuitorii din Bucureşti şi Ilfov, zone unde s-a depăşit produsul intern brut per capita mediu al Uniunii Europene. 

În plus, şi consumatorii industriali vor fi afectaţi de aceste scumpiri, iar Chiriţoiu a arătat că marii consumatori de electricitate au fost deja susţinuţi de stat prin exceptarea de la plata unei părţi consistente a certificatelor verzi. 

„Poate că trebuie să gândim măsuri de acest gen şi pentru alte taxe care afectează competitivitatea agenţilor economici”, a completat el. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Afacere sezonieră: cum îți organizezi bugetul pentru lunile cu vânzări mici

În lunile bune, o afacere sezonieră poate da impresia că banii vor curge mereu la fel. Comenzile vin repede, stocurile se mișcă, iar cheltuielile...

Furnizor local sau import direct: cum compari costurile și termenele reale

Prețul de pe ofertă poate părea decisiv când alegi de unde cumperi marfa. Un furnizor local pare mai scump la prima vedere, iar importul...

Inflație în scădere: de ce prețurile pot continua să crească

Când auzi că inflația scade, te-ai putea aștepta ca prețurile din magazine să scadă și ele. Apoi ajungi la casă și bonul arată aproape...

Revolut confirmă o breșă de securitate. Ce date personale ale unor clienți au fost expuse

Revolut a confirmat că o terță parte neautorizată a primit date personale și informații sensibile despre un număr limitat de clienți.

Regulamentul UE privind rezilienta cibernetica impune standarde mai ridicate furnizorilor de tehnologii de securitate fizica

Genetec prezinta cinci intrebari pe care liderii din domeniul securitatii ar trebui sa le adreseze furnizorului in procesul de evaluare BUCURESTI, 10 Septembrie 2026 —Genetec...