Acasă Eveniment plătesc facturile în avans sau rămân fără curent și mor de frig...

plătesc facturile în avans sau rămân fără curent și mor de frig în iarnă | TimisAZI

Vizaţi sunt atât rău platnicii, care au primit de cel puţin, de când sub contractul cu furnizorul, notificare de sistare a furnizării a energiei electice pentru neplată, cât şi cei care au fost dovediţi că ar fi încercat să sustragă în mod abuziv curent din reţea. În primul caz, garanţia este contravaloarea în lei a 3 luni de consum, estimat pe baza facturilor precedente. În al doilea, 12 luni de consum. Având în vedere că factura medie, la nivel naţional, conform datelor Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică, este de circa 80 de lei lunar, rezultă că rău-platnicii români trebuie, de acum încolo, să fie pregătiţi cu cel puţin 240 de lei pe care să-i pună la dispoziţia FUI ca garanţie.

Solicitarea garanţiilor se face odată cu prima factură trimisă de după constatarea faptului că respectivul client casnici se află într-una dintre cele două situaţii menţionate. Garanţiile se fac prin depunerea respectivei sume la dispoziţia furnizorului, fie într-un cont bancar specificat ca atare, fie printr-o scrisoare de garanţie bancară şi trebuie realizate în 10 zile de la primirea notificării.

‘’FUI este îndreptăţit să execute garanţia financiară în limita valorii facturilor emise şi neîncasate aferente energiei electrice consumate. FUI comunică clientului final intenţia de executare a garanţiei financiare prin intermediul preavizului de deconectare transmis conform prevederilor contractuale. În cazul în care clientul final nu achită sumele restante până la termenul prevăzut în preaviz, FUI procedează după cum urmează: a)dacă valoarea debitelor este mai mică sau egală cu valoarea garanţiei financiare, FUI execută garanţia financiară şi întrerupe procesul de deconectare a locului de consum; b)dacă valoarea debitelor este mai mare decât valoarea garanţiei financiare, FUI execută garanţia financiară şi continuă procesul de deconectare a locului de consum. Executarea garanţiei financiare nu exonerează clientul final de la plata penalităţilor calculate conform contractului de furnizare a energiei electrice”, se arată în textul de lege citat.

Faptul că FUI execută garanţia clientului nu înseamnă că acesta este exonerat de constituirea uneia nouă. Ea trebuie făcută ca şi prima, în acelaşi cuantum, în aceeaşi perioadă de timp.

Refuzul de a face această garanţie pentru FUI atrage după sine , mai întâi, deconectarea de la furnizarea energiei electrice , apoi , dacă respectivul casnic tot nu depune banii, furnizorul poate merge până la suspendarea contractului.

Garanţiile constituite în favoarea FUI se returnează clientului în situaţia în care contractul dintre cei doi încetează. De această dată, într-o perioadă de patru ori mai mare decât atunci când sunt făcute, adică în 42 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă, descoperiri captivante și exprimare...

COMUNICAT DE PRESĂ – Danove Auto dezvoltă o experiență completă pentru cumpărătorii de mașini rulate din România

Timișoara, 23 iulie 2026 – Danove Auto își consolidează poziția pe piața autoturismelor rulate printr-un model de lucru bazat pe transparență, verificări tehnice, garanție...

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București, 22 iulie 2026 – Pentru mulți oameni,...

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp...

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32% dintre românii care...

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de +63%. Cărțile (+79%)...