Acasă Eveniment Declaraţiile lui Viktor Orban la adresa României. "Băgăm un forint şi scoatem...

Declaraţiile lui Viktor Orban la adresa României. „Băgăm un forint şi scoatem doi” | TimisAZI

El a cerut partidelor etnice maghiare din ţările vecine Ungariei să se asigure mai întâi că au sprijinul majorităţilor naţionale respective pentru astfel de iniţiative şi a dat ca exemplu România, unde Ungaria poate implementa programe de dezvoltare economică, cu acordul naţiunii majoritare, transmite MTI.

Site-ul de internet al guvernului de la Budapesta a publicat o înregistrare de la o reuniune cu uşile închise a Conferinţei Permanente Ungare, unde Orban s-a referit şi la relaţiile din cadrul Uniunii Europene, scrie Flux24.ro.

Potrivit MTI, premierul a apreciat votul europarlamentarilor români din ALDE împotriva rezoluţiei Sargentini, care condamna Ungaria, iar ca urmare, a arătat el, europarlamentarii unguri din partidele guvernamentale au votat la rândul lor, săptămâna aceasta, împotriva rezoluţiei critice a Parlamentului European privind România.

Analizând programele de dezvoltare economică din afara graniţelor, legat de Transilvania, el a subliniat că nu are sens să fie anunţate programe economice într-o formă în care statul care exercită puterea, să poată ataca cu urmări întreprinderile subvenţionate. Din acest motiv, a solicitat, şi va face la fel şi în viitor, ca partidele care reprezintă maghiarii din zona respectivă să discute elementele indispensabile ale acordului cu naţiunea majoritară pentru continuarea programelor de dezvoltare economică oferite de Ungaria.

Mai multe detalii pe Flux24.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare de informații,...

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea pliurilor, oferind o experiență...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

România își reconfirmă statutul de lider al padbolului mondial: Campioni Internaționali, Vicecampioni Internaționali și MVP-ul turneului

După cele 4 zile de meciuri spectaculoase, adversari de top și emoții trăite la intensitate maximă, delegația...

Pastila Wegovy, primul GLP-1 oral pentru managementul greutății aprobat în Uniunea Europeană

Pentru persoanele care trăiesc cu obezitate sau suprapondere, tratamentele GLP-1 au fost asociate până acum în special cu injecțiile. O nouă decizie a Comisiei...