Acasă Eveniment Amenințări la adresa României! ”S-ar putea decide o monitorizare specială” | TimisAZI

Amenințări la adresa României! ”S-ar putea decide o monitorizare specială” | TimisAZI

„Îmi face deosebită plăcere să constat că România are un sistem de protecţie a minorităţilor exemplar în Europa. În schimb, este foarte trist să constat că practica, în viaţa cotidiană din România, pare să fie alta. Atacurile inacceptabile la adresa minorităţii naţionale a germanilor din România au ajuns la un nivel care nu poate fi acceptat într-o ţară în secolul al XXI-lea şi într-o ţară care a ratificat convenţia cadru pentru protecţie minorităţilor”, a declarat dr. Bernd Fabritius, citat de Agerpres.

Acesta a participat la seminarul cu tema „Centenarul Marii Uniri – 100 de ani de la Rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia”.

Oficialul german spune că „Guvernul României trebuie să-şi asume aceste atacuri, pentru că ele sunt de o anvergură atât de amplă, încât, dacă rămân necontestate de Guvern, acesta lezează obligaţia sa de a proteja minoritatea germană nu numai pe baza convenţiei cadru a Consiliului Europei, ci şi pe baza Convenţiei bilaterale româno-germane din anul 1992”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

AGON by AOC prezintă cele mai recente inovații OLED la gamescom 2026

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, anunță astăzi revenirea la gamescom 2026 (Hala 8.1, Standul C-060), marcând prezența în cadrul celui...

Acer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1

Modelul este lansat alături de o nouă gamă de ecrane pentru gameri și creatori, cu tehnologie QD-OLED Penta Tandem™, rezoluție 5K, iluminare Mini LED,...

Sound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști

„Sound of Fantasy” are loc în 4 și 5 septembrie, de la ora 21:00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrarea este liberă.

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...

Jake Dyson dezvăluie o nouă eră a dispozitivelor inteligente

Jake Dyson a dezvăluit astăzi următoarea generație de produse Dyson, o gamă de dispozitive care integrează inteligență avansată, semnalând o schimbare fundamentală în modul...