Acasă Eveniment Ce se întâmplă cu spațiul aerian post-Brexit | TimisAZI

Ce se întâmplă cu spațiul aerian post-Brexit | TimisAZI

Statele Unite şi Marea Britanie se apropie de finalizarea unui acord privind traficul aerian care le va permite companiilor aeriene britanice să îşi continue activităţile în mod normal post-Brexit, afirmă surse citate de cotidianul Financial Times, informează Mediafax. Chiar dacă acordul nu va conţine toate facilităţile de care beneficiază Uniunea Europeană, companiile aeriene britanice nu vor avea probleme privind recunoaşterea documentelor după Brexit. 

Ministrul britanic al Transporturilor, Chris Grayling, s-ar putea deplasa zilele următoare în Statele Unite pentru ultimele decizii privind acordul.

„Avem încredere totală că Statele Unite şi Marea Britanie vor semna un acord în interesul tuturor. Toate părţile au interesul clar de a asigura actualele drepturi prin acorduri bilaterale. Acest lucru va permite continuarea zborurilor actuale peste Atlantic şi lansarea altora”, a susţinut într-un comunicat de presă, Grupul IAG, din care face parte compania British Airways. 

Marea Britanie ar urma să se retragă din Uniunea Europeană pe 29 martie 2019. 

Acordul pe tema Brexit va fi supus aprobării Parlamentului de la Londra pe 11 decembrie, a anunţat luni seară premierul Theresa May. Documentul, elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

AGON by AOC prezintă cele mai recente inovații OLED la gamescom 2026

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, anunță astăzi revenirea la gamescom 2026 (Hala 8.1, Standul C-060), marcând prezența în cadrul celui...

Acer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1

Modelul este lansat alături de o nouă gamă de ecrane pentru gameri și creatori, cu tehnologie QD-OLED Penta Tandem™, rezoluție 5K, iluminare Mini LED,...

Sound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști

„Sound of Fantasy” are loc în 4 și 5 septembrie, de la ora 21:00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrarea este liberă.

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...

Jake Dyson dezvăluie o nouă eră a dispozitivelor inteligente

Jake Dyson a dezvăluit astăzi următoarea generație de produse Dyson, o gamă de dispozitive care integrează inteligență avansată, semnalând o schimbare fundamentală în modul...