Îl vedem în dobânzi, în ciorbele de burtă controlate de Protecţia Consumatorului, în facturile de la gaze şi curent electric cu preţurile reglementate de ANRE, în actele pe care ni le cer inspectorii Antifraudă.
Dar nu îl văzusem, încă, atât de clar şi luminos, în poliţele de asigurare.
Este chipul inconfundabil al lui Liviu Dragnea, învăţător pentru apostolii guvernului Dăncilă şi propovăduitor al mântuirii prin sacrificarea a tot ce se sustrage de la controlul sfânt al poporului.
La Consiliul Concurenţei, bunăoară, veneau cândva să se închine, ca la un templu păgân, toţi capitaliştii rapace, dintre ăştia care mai ies uneori şi prin stradă, ca să strice liniştea conducătorilor ţării.
Acum, în apropierea alegerilor pentru locul de înainte stătător al Concurenţei, slujitorii instituţiei îşi întorc faţa spre calea cea dreaptă, ocupând un binemeritat loc printre celelalte biserici ale poporului, alături de ASF, ANAF, ANRE, ANPC, cu tot neamul lor.
Cum fără păcat nu putem cunoaşte mântuirea, să trecem la cele lumeşti şi să vedem ce s-a întâmplat.
Cine s-a uitat, măcar trecător, la intenţiile sau deciziile asumate în ultima vreme de Consiliul Concurenţei a observat o mult mai mare aplecare către protejarea consumatorului decât către asigurarea unui mediu concurenţial în piaţă. Nu spune nimeni că e rea intenţia, ba e chiar foarte bine. Până când e mai mult decât bine.
Să dăm doar trei exemple: intenţia de a plafona preţurile carburanţilor, intenţia de a obliga băncile să refinanţeze, cu garanţie de la stat, creditele imobiliare unde valoarea locuinţei pusă gaj a scăzut prea mult şi, cel mai recent, aplicarea unei amenzi colosale mai multor firme de asigurare.
Trecem repede peste primele două spunând doar că preţurl benzinei variază şi el în funcţie de preţul petrolului (chiar dacă e adevărat că distribuitorii „uită” de cele mai multe ori să ajusteze corespunzător tarifele), iar treaba cu garanţia de la stat pentru refinanţări s-a mai întâmplat în cazul unor credite numite “subprime” şi garantate de stat prin insituţii gen Fannie Mae.
Dacă nu vă sună cunoscut termenii, căutaţi pe internet cauzele declaşării crizei financiare din 2007.
Stăruim asupra amenzii dată firmelor de asigurare.
Din ce spune Consiliul Concurenţei, înţelegem că mai multe firme, cam toate care vând RCA în România plus două care au vândut până să dea faliment, s-au înţeles să crească preţurile asigurării obligatorii plătite de şoferi. Cum au reuşit să facă asta? Păi, ne spune Consiliul, cu ajutorul unei baze de date ţinută de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare (UNSAR) şi accesibilă cu ajutorul unei parole pe care o aveau oamenii din firmele membre ale Uniunii.
Ceva nu se leagă
Buun, dar ce conţinea baza aceea de date de au meritat firmele de asigurare să fie amendate cu un total de 53 de milioane de euro?
Eeh, asta nu ne mai spune clar Consiliul Concurenţei, dar o ştiu toţi oamenii din piaţă şi din supraveghere. Conţinea exact cifrele pe care firmele le raportau la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi, mai apoi, la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), cu menţiunea ca ele erau încărcate de UNSAR cu 2-3 zile înainte de a ajunge la ASF.
Cum au folosit firmele de asigurare baza de date pentru a se coordona şi a ţine sus preţurile RCA sau chiar pentru a le creşte constant? Deducem, fără să ne spună foarte clar Consiliul Concurenţei, că îşi vedeau fieacare preţurile şi cifrele de vânzare şi îşi fixau, în funcţie de acestea, propriile tarife.
Și acum să vedem dacă se leagă. Ce nu spune Consiliul Concurenţei în comunicatul către presă este că şi atunci, în 2012, când a început investigaţia, dar mai ales de prin 2014-2015, să afli care sunt preţurile RCA practicate de absolut toate firmele din România este mai simplu decât să afli preţul pâinii. Nu putem da numele tuturor calculatoarelor de preţ,dar vă spunem doar atât:eMag.
