Acasă Eveniment Dăncilă îl lasă fără replică pe Klaus Iohannis! Ce record a stabilit...

Dăncilă îl lasă fără replică pe Klaus Iohannis! Ce record a stabilit | TimisAZI

Preţurile de consum în luna noiembrie 2018 comparativ cu luna noiembrie 2017 au crescut cu 3,4%, astfel că inflaţia s-a redus de la 4,3% în octombrie, potrivit datelor transmise marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), printr-un comunicat de presă.

„Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,2%. Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (decembrie 2017 – noiembrie 2018) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2016 – noiembrie 2017), calculată pe baza IPC, este 4,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,0%”, se precizează în comunicatul de presă al INS, transmis marţi.

Creşterea din noiembrie s-a făcut pe fondul majorării cu 4,24% a preţurilor la mărfurile nealimentare, cu 2,86% a celor alimentare şi cu 2,5% a serviciilor. În plus, faţă de finele lunii decembrie 2017, preţurile din noiembrie au fost cu 3,1% mai mari, ca urmare a majorării cu 3,94% a preţurilor la mărfurile nealimentare, cu 2,41% a mărfurilor alimentare şi cu 2,29% a serviciilor.

În schimb, în noiembrie faţă de octombrie, inflaţia a fost de -0,13%, ca urmare a scăderii cu 0,27% a preţurilor la mărfurile alimentare, cu 0,13% a celor nealimentare şi a creşterii cu 0,11% a serviciilor.

În plus, faţă de luna anterioară, în noiembrie, IPC (indicele preţurilor de consum) fără preţurile la băuturi alcoolice şi tutun a scăzut cu 0,14%, IPC fără combustibili cu 0,02% şi IPC fără produsele al căror preţuri sunt reglementate cu 0,08%.

În schimb, raportat la aceeaşi perioade, IPC fără preţurile la legume, fructe (septembrie 2014, grupa de fructe include pe lângă fructele proaspete şi citricele şi alte fructe meridionale), ouă, combustibili şi produsele ale căror preţuri sunt reglementate (produse ale căror preţuri sunt reglementate), băuturi şi tutun a crescut cu 0,21%, iar IPC fără preţurile la legume, fructe, ouă, combustibili şi produsele ale căror preţuri sunt reglementate s-a majorat cu 0,24%.

Rata medie lunară a inflaţiei a fost, la 11 luni ale acestui an, de 0,3%, la fel ca în primele zece luni, în condiţiile în care cea pentru mărfurile nealimentare a fost de 0,4%, cea pentru mărfurile alimentare de 0,2% şi pentru servicii de 0,2%. Spre comparaţie, în aceeaşi perioadă a anului trecut, această medie a fost de 0,3%, deoarece a fost de 0,3% atât pentru mărfurile alimentare, cât şi pentru cele nealimentare, iar pentru servicii a fost de 0%.

Ca urmare a acestor evoluţii, inflaţia a intrat în ţinta Băncii Naţionale a României (BNR), de plus/minus 2,5%, pentru finele fiecărui an. De altfel, luni, Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, a susţinut că inflaţia va reintra în ţinta Băncii, încă din noiembrie. Pentru decembrie 2018, BNR a prognozat, în Raportul asupra inflaţiei din octombrie, o rată anuală a inflaţiei de 3,5%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro....

Politica fiscală schimbă regulile jocului pentru turismul estival din România

Modificările de politică fiscală adoptate în ultimii ani au început să se simtă concret în sectorul turismului, tocmai în perioada în care afacerile din...

Drone și impozite duble: cum descoperă primăriile garajele și anexele nedeclarate

Proprietarii care au ridicat garaje, terase sau anexe fără să le declare autorităților riscă să plătească impozite semnificativ mai mari. Din 2026, primăriile au...

Zilele Ploieștiului, între aplauze și proteste: centrul blocat și acuzații la adresa primarului

„Zilele Republicii Ploiești 2026" au împărțit orașul în două tabere: unii s-au bucurat de concertele gratuite din centru, alții au atacat dur administrația locală...