
Acest segment de piaţă include în proporţii variate şi cu un potenţial de creştere spectaculos produse precum: îmbrăcăminte, încălţăminte, accesorii, ceasuri, cosmetice, produse de îngrijire, parfumuri etc. Un alt aspect demn de luat în considerare este că valoarea medie a comenzilor a crescut, consecinţă a creşterii salariilor, a consolidării încrederii în magazinele online şi a sporirii apetenţei pentru produse de calitate mai înaltă. Se estimează chiar că, în următorii 5 ani, achiziţia pe segmentul Fashon & Beauty o va depăşi pe cea a achiziţiilor din gama Electronice, IT &C.
Aşteptăm cu mare interes şi datele pentru sfârşitul anului 2018.
Cu aceste statistici îmbucurătoare, chiar dacă nu ştim exact care este ponderea produselor cosmetice şi a parfumurilor în categoria Fashon & Beauty, putem totuşi anticipa că motorul creşterii vânzărilor de produse de îngrijire vor fi magazinele online. Tendinţa generală de cumpărare de produse de îngrijire, cosmetice şi parfumuri din magazine online este una de creştere constantă, atât a valorii generale, cât şi a valorii medii a comenzii.
Principalele motive pentru care românii aleg să achiziţioneze din ce în ce mai multe produse cosmetice online sunt:
• este mult mai comod să cumperi online
• varietatea de produse este mult mai mare
• există mult mai multe detalii şi informaţii despre produse
• se pot compara mult mai uşor preţurile
• pot fi găsite mult mai uşor promoţii şi cosmetice online ieftine
• se economiseşte timp şi efort
• produsele pot fi primite rapid

