Acasă Eveniment Adio facturi la energie! De când vor putea aplica românii pentru cei...

Adio facturi la energie! De când vor putea aplica românii pentru cei 20.000 de lei de la stat | TimisAZI

Noutatea programului constă în faptul că deţinătorii de panouri vor putea livra surplusul către reţeaua naţională, amortizând investiţia.

Ghidul de finanţare a fost deja publicat în Monitorul Oficial şi prevede că orice persoană fizică poate primi până la 20.000 de lei pentru a-şi instala panouri fotovoltaice pentru locuinţa proprie.

Ministerul finanţează achiziţionarea tuturor elementelor unui sistem fotovoltaic de la panouri până la proiectul de instalare. Programul va avea trei etape.

Prima parte a calendarului prevede înscrierea operatorilor care pot instala astfel de panouri. Preşedintele Fondului de Mediu, Cornel Brezuică, cel care coordonează programul, spune că această etapă va începe în luna ianuarie.

Toate investiţiile astea se vor realiza prin aceşti instalatori, prin aceşti operatori economici care au dreptul de a opera pe reţea, de a face lucrări de electricitate. Condiţia este să aibă autorizaţie de tip B de la ANRE. Vom valida pe toţi cei care au interesul să lucreze în cadrul proiectului. Vor semna un contract cu Fondul de Mediu şi de la momentul respectiv aceşti instalatori pot monta pentru toate persoanele fizice care doresc să acceseze proiectul.

Pasul doi va fi în martie, când încep înscrierile persoanelor fizice interesate să-şi instaleze panouri fotovoltaice. Acestea îşi vor depune dosarul după ce-şi vor alege unul din instalatorii din lista aprobată de Fondul de Mediu.

După validarea dosarelor va urma etapa finală, adică instalarea sistemului. Noutatea acestui program ţine nu doar de finanţarea instalaţiei fotovoltaice, ci şi de faptul că surplusul de energie produs de persoanele fizice va putea fi livrat direct în sistemul naţional de energie. Cu alte cuvinte, ceea ce nu consumi poţi să livrezi în sistemul naţional şi să primeşti bani pentru aceasta.RADOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business Elite Awards...

Oriflame revine la Cannes cu Glam Studio, celebrând expresia de sine, storytelling-ul și antreprenoriatul

Oriflame, una dintre companiile globale de top în domeniul frumuseții și wellness-ului, revine la Festivalul Internațional de Film de la Cannes în...

Drake cere grațierea lui Sam Bankman-Fried pe noul album Iceman

Iceman a ieșit vineri pe streaming, după săptămâni de previziuni lipsite de entuziasm din partea criticii hip-hop. Era a noua oară când Drake lansa...

PresaImobiliara.ro, platforma media online despre piața imobiliară din Romania

Vineri, 15 mai 2026, a fost lansată PresaImobiliara.ro - platforma media online dedicată pieței imobiliare din România. Potrivit prezentării...

Zyxel Networks lansează soluția GenAI Protection pentru a combate riscurile asociate cu „shadow AI”

Noile funcționalități ale firewall-ului, împreună cu platforma AnyInsight.ai, oferă acces securizat și controlat la aplicațiile GenAI pentru IMM-uri. Zyxel Networks, lider în furnizarea de soluții...