Acasă Eveniment Noua prevedere din Codul Rutier. Cei care nu știu acest detaliu, rămân...

Noua prevedere din Codul Rutier. Cei care nu știu acest detaliu, rămân fără permis | TimisAZI

În cazul în care şoferul nu face controlul medical recomandat, medicul trebuie să informeze Poliţia Rutieră, urmând ca acest şifer să rămână fără permis.

Legea prin care a fost modificat Codul Rutier prevede şi amenzi pentru medicii şi clinicile care nu vor respecta obligaţiile legale. Medicii pot fi sancţionaţi cu amendă între 9 şi 20 de puncte, iar unităţile medicale cu amendă între 21 şi 100 de puncte.

„Orice medic, atunci când constată că un conducător de autovehicul, de tractor agricol sau forestier ori tramvai, aflat în evidenţa sau îngrijirea sa, prezintă afecţiuni medicale prevăzute în ordinul ministrului sănătăţii emis conform alin. (2), este obligat să emită bilet de trimitere către o unitate de asistenţă medicală autorizată”, prevede acum Codul Rutier.

Trei situaţii pentru şoferii trimişi de medici la control

Codul Rutier recent modificat prevede trei situaţii în care se vor regăsi şoferii trimişi de orice medic la control. În prima situaţie, şoferul se prezintă la examinare şi se constată că este apt să conducă în continuare. În acest caz, clinica va comunica medicului trimiţător, în maximum 15 zile, rezultatul examinării.

În cea de-a doua situaţie, medicii constată că şoferul este inapt să mai conducă. În acest caz, clinica este obligată să informeze Poliţia Rutieră în maximum 24 de ore, după care aceasta va retrage permisul şoferului până când acesta îşi va trata afecţiunea respectivă, iar în urma unei noi examinări medicale, se constată că este apt să urce din nou la volan.

În cea de-a treia variantă, dacă în termen de 30 de zile de la data emiterii biletului de trimitere medicul trimiţător nu este înştiinţat asupra rezultatului examinării, acesta este obligat să anunţe Poliţia Rutieră, care va retrage permisul persoanei în cauză.

Persoana care posedă permis de conducere, declarată inaptă medical pentru a conduce un autovehicul, nu mai are dreptul de a conduce de la data comunicării acestui fapt de către Poliţia Rutieră.

În termen de maximum trei zile lucrătoare de la această dată, conducătorul este obligat să se prezinte la sediul Poliţiei Rutiere pentru a preda permisul de conducere, în vederea retragerii acestuia, până la încetarea cauzelor.

SURSA: RTV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Philips lansează primul monitor standalone cu ecran pe ambele laturi

Monitorul are un design inovator care permite noi moduri de lucru și deschide noi oportunități de business                                            Philips 24B2D5300 Video Monitorul business Philips cu ecrane pe...

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026, care aduce in prim plan...

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

📰 Comunicat de presă Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene Iași, România — 25 mai 2026...

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea și securitatea sa   București –...

Dyson Beauty revine la festivalul de film de la Cannes

Cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale din lume, a avut loc luna...