Acasă Eveniment Ce se va întâmpla în acest an cu alocațiile? Anunț de interes...

Ce se va întâmpla în acest an cu alocațiile? Anunț de interes maxim pentru părinți și copii | TimisAZI

PSD anunţase încă de acum doi ani că va mări alocaţiile , însă acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent. Iar starea de fapt nu se va schimba nici în viitorul apropiat.

Prin comparaţie, multe ţări din Uniunea Europeană oferă venituri similare care depăşesc 100 de euro. Iar aceste sume cresc considerabil, atunci când vorbim despre familiile cu mai mulţi copii.

Luxemburg este una dintre cele mai darnice ţări cu cei mici. Alocaţiile ajung la 265 de euro pe lună, în funcţie de vârstă, fiind de aproape 15 ori mai mari decât cele din România.

Peste 200 de euro pe lună primesc şi copiii mai mici de doi ani din Danemarca. Alocaţia scade treptat pe măsură ce copilul înaintează în vârsta. După ce ajung la 15 ani, minorii primesc 126 de euro lunar.

Sunt şi ţări care acordă alocaţia în funcţie de venitul familiei. Spre exemplu, în Italia copiii primesc aproape 260 de euro pe lună dacă venitul net al familiei este mai mic de 14.000 de euro pe an. Statul nu mai acordă astfel de ajutor familiilor care câştigă mai mult de 77.500 de euro anual.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

LumeaMuzicii.ro: OLiX de la Kiss FM, într-un interviu cu Alina Palade

OLiX de la Kiss FM este protagonistul unui interviu semnat de Alina Palade și publicat de LumeaMuzicii.ro pe 13 august 2026.

Shaorma Fest 2026: două zile de gastronomie și entertainment la Divertiland Water Park, lângă București, în septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food al generației...

Cum accelerează campaniile PPC creșterea unei afaceri online

Într-o piață digitală extrem de competitivă, companiile caută permanent metode eficiente pentru a atrage clienți noi și pentru a crește vânzările. Publicitatea de tip...

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil   București, 14 august 2026 –  De la primul mesaj primit dimineața...

ANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență

Bucureștiul intră într-o nouă etapă de maturizare imobiliară. Diferența de preț față de principalele capitale din Europa Centrală și de Est, restrângerea...