Acasă Eveniment Câte zile libere suplimentare puteți primi în acest an | TimisAZI

Câte zile libere suplimentare puteți primi în acest an | TimisAZI

Totuşi, în cazul de faţă nu se va întâmpla acest lucru, ziua de vineri, 25 ianuarie, rămânând zi de lucru cu program normal.

Însă pentru că în condiţii similiare, Executivul lua decizia de a acorda o zi liberă în plus, cei de la Avocatnet au calculat care sunt ocaziile din acest an în care românii se pot bucura de zile libere în plus, supranumite minivacanţe.

După cum rezultă din calendarul zilelor libere din 2019, bugetarii ar putea beneficia de minivacanţe în lunile ianuarie, mai, august şi decembrie. Mai exact, bugetarii s-ar putea bucura de minivacanţe cu ocazia Paştelui şi Zilei Muncii (1 mai), cu ocazia Adormirii Maicii Domnului (15 august) şi cu ocazia Crăciunului (25/26 decembrie).

Astfel, bugetarii s-ar putea bucura, în nu mai puţin de trei ocazii, de prelungirea perioadelor libere. Concret, dacă Guvernul le acordă acestora o zi liberă suplimentară, bugetarii vor beneficia de următoarele perioade libere: 26 aprilie-1 mai (şase zile), 15-18 august (patru zile) şi 25-29 decembrie (cinci zile).

Potrivit legislaţiei muncii în vigoare, în acest an, salariaţii cu program normal de lucru, adică cei ce lucrează de luni până vineri, vor beneficia de opt zile libere ce pică în timpul săptămânii. Lista completă a liberelor ce pică în timpul săptămânii:

  • 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – joi;
  • 26 aprilie (Vinerea Mare) – vineri;
  • 29 aprilie (a doua zi de Paşte) – luni;
  • 1 mai (Ziua Muncii) – miercuri;
  • 17 iunie (a doua zi de Rusalii) – luni;
  • 15 august (Adormirea Maicii Domnului) – joi;
  • 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – miercuri şi joi.

Apoi, o parte dintre aceste zile libere pică în prima sau ultima zi a săptămânii, ceea ce înseamnă că toţi salariaţii din ţara noastră vor avea, în 2019, două weekend-uri prelungite sau, dacă vreţi, două minivacanţe. Una dintre aceste minivacanţe va avea patru zile, iar cealaltă va avea trei zile. Este vorba, mai exact, de intervalele cuprinse între 26-29 aprilie şi 15-17 iunie.

Ca de fiecare dată, dacă li se acordă zile libere, bugetarii vor fi nevoiţi să le recupereze. Aceste libere suplimentare ar putea fi recuperate de bugetari fie prin prelungirea zilnică a programului de lucru, fie prin lucrul într-o zi de sâmbătă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Evenimente gratuite București azi: ELECTROCLASSIC, cu Clara Cernat și Phil St. George, la MARe

Cei care caută evenimente gratuite în București azi, 6 septembrie 2026, pot găsi pe EvenimenteGratuite.ro informații despre „ELECTROCLASSIC. Poezia unei viori pe...

AGON by AOC prezintă cele mai recente inovații OLED la gamescom 2026

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, anunță astăzi revenirea la gamescom 2026 (Hala 8.1, Standul C-060), marcând prezența în cadrul celui...

Acer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1

Modelul este lansat alături de o nouă gamă de ecrane pentru gameri și creatori, cu tehnologie QD-OLED Penta Tandem™, rezoluție 5K, iluminare Mini LED,...

Sound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști

„Sound of Fantasy” are loc în 4 și 5 septembrie, de la ora 21:00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrarea este liberă.

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...