Connect with us

Exclusiv

Ce prosti suntem ăstia abuzati de diferite persoane care stau vremelnic in functii

Publicat

pe

Asa dupa cum dezvaluiam in exclusivitate ca pe 21 februarie fostul ambasador al Statelor Unite ale Americii, Michael Guest revine in Romania fiind trimis cu o misiune de urgenta de catre Departamentul de Stat, tot asa detinem informatia ca acesta a parasit deja tara noastra pe 1 martie. Iar plecarea inaltului diplomat din Romania nu a avut loc decat la cateva zeci de ore dupa ce, cu o doar zi inainte, vicepresedintele american Mike Pence a avut o initiativa cel putin surprinzatoare pentru un asemenea inalt nivel diplomatic. Astfel ca al doilea om dupa Donald Trump a sunat la Bucuresti, unde a avut o convorbire telefonica destul de lunga cu premierul Viorica Dancila. Tema prezentata oficial ca fiind abordata a fost cea a exprimarii „satisfactiei pentru relatia bilaterala excelenta si pentru evolutiile pozitive inregistrate in cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele doua state”.

Iar dupa cum sustin sursele noastre, telefonul lui Pence ar fi venit chiar in urma unui raport preliminar trimis de Michael Guest de la Bucuresti, raport care pare sa fi decis in buna masura soarta ”alesului” Administratiei Trump in ceea ce priveste batalia electorala pe viata si pe moarte care se anunta pentru sfarsitul acestui an. Insa de departe cel mai important aspect din toata convorbirea telefonica dintre Mike Pence si premierul Romaniei ramane asigurarea data de catre vicepresedintele Statelor Unite ale Americii ca pana la sfarsitul acestui an va vizita cu siguranta Romania! Veste de-a dreptul uriasa, dar data cui ? Vioricai Dancila! Adica un politician oricum de mana a doua, in ciuda functiei ocupate, ceea ce nu face decat sa intareasca opinia initiatilor sistemului ca, gata, prin telefonul dat de Pence in urma vizitei lui Michael Guest in Romania, Administratia Trump si-a ales in linii mari tabara pentru care va trage si pe care o va sprijini in vederea alegerilor prezidentiale care cel mai probabil vor fi organizate undeva in luna noiembrie. Pentru ca doar unul dintre cele doua Palate putea face marele anunt al vizitei vicepresedintelui SUA. Si daca Viorica Dancila  a furat astfel startul, ci nu pe persoana fizica, ci doar ca reprezentant al actualei coalitii de guvernare este clar ca nu putea exista umilinta mai mare pentru Klaus Iohannis! Ai carui consilieri pe politica externa, atatia cat i-au mai ramas de valoare dupa ce ”neamtul” l-a sacrificat pe George Scutaru fara sa clipeasca macar nu au cum sa nu constientizeze ca, gata, asta a fost semnalul de ”Klaus, out” din calculele Administratiei Trump pentru omul pe care Statele Unite ale Americii vor incerca sa-l impuna la Palatul Cotroceni! Asta daca nu vor sa piarda total contactul cu o Germanie tot mai ostila intereselor economice americane in aceasta parte a Europei. Si, desigur, asta chiar daca iohanistii din sistem vor contraacara cu siguranta cu varianta ca ar fi fost chipurile sub demnitatea presedintelui Romaniei de  a face serviciile privind vizita doar a unui vicepresedinte al altui stat. Dar, oricum ai privi problema, vicepresedintele SUA face la aceasta ora cam cat toti presedintii multor state europene la un loc, in afara probabil doar de liderii Germaniei si Frantei …

Telefonul din 28!

”Fostul ambasador al Statelor Unite ale Americii in Romania in perioada 2001-2004 va ateriza la Bucuresti” dezvaluiam pe 21 februarie. Subliniind ca e vorba de ”o descindere care cu siguranta va avea urmari imediate atat pentru tulburata clasa politica romaneasca, dar si pe tabla de sah a sistemului. Pentru ca misiunea cu care Departamentul de Stat l-a insarcinat pe diplomatul american este una cu o miza uriasa si anume evaluarea de urgenta a situatiei din Romania. Si tocmai din acest motiv Administratia Trump a decis sa trimita un emisar special considerat a fi un bun cunoscator al problematicii romanesti, desi afinitatile democrate ale fostului ambasador sunt binecunoscute”. Iar pe langa intalnirile cu Mugur Isarescu si Ioan Mircea Pascu dezvaluite de ”National” inca dinaintea aterizarii lui Michael Guest, acesta a mai avut o serie de ”suete” informative programate ”de ultima ora”, astfel ca emisarul Departamentului de Stat a facut un adevarat tur de forta diplomatic.

Michael Guest a parasit Bucurestiul pe 1 martie

Incheiat practic in data de 28 februarie, odata cu telefonul primit la Palatul Victoriei de peste Ocean. Desigur va urma si un raport detaliat oficial prezentat la Washington, dar deja asta tine strict de ”bucataria interna” a Departamentului de Stat. Pentru Romania cel mai important fiind acum, dupa vizita lui Guest, telefonul dat pe data de 28 februarie de catre vicepresedintele SUA. Dar nu la Cotroceni, ci la Palatul Victoria, ceea ce i-a alertat deja pe strategii campaniei prezidentiale ai lui Klaus Iohannis!

BND zburda!

Culmea este insa ca acest mesaj al Administratiei Trump vine intr-un moment in care BND-ul german zburda in voie nu doar la Bucuresti, dar si la Bruxelles. Acolo unde europarlamentarii germani faceau lobby pe fata, cu mesaje socante gen ”va implor, nu v-am rugat niciodata nimic”, adresate reprezentantilor altor grupuri europarlamentare pentru ca repezentantul german sa nu fie votat procuror general european! Iar in Romania agentii de influenta ai temutului serviciu de spionaj german nu doar ca au reusit sa intretina aprins focul protestelor antiguvernamentale, dar si sa mentina constanta presiunea economica a marilor multinationale asupra guvernului. Insa dincolo de aceste realitati deja recunoscute public, alte mutari de-a dreptul incendiare au avut loc in penumbra sistemului, acolo unde unele ”decapari” pe cat de ”surde”, pe atat de halucinante le-au aratat cunoscatorilor ca inca se joaca! Si chiar mai dur decat niciodata, influenta BND-ului fiind acum mai mare decat oricand, dupa scurta perioada de deruta de dupa preluarea Puterii politice de catre actuala coalitie de guvernare.

Iohannis, tras pe dreapta!

Numai ca succesele germane s-au datorat, in mare parte si ”adormirii” agentiilor guvernamentale pentru o scurta perioada de vreme. Pentru ca planul Administratiei Trump de a-si impune propria politica intr-un aliat strategic precum Romania a fost vadit intarziat de amanarea sine die a instalarii noului ambasador american Adrian Zuckerman la postul de la Bucuresti. Iar cum Zuckerman este nu doar un ”trumpist” declarat si infocat, bun prieten cu presedintele SUA, dar de aproape un an de zile este pus la curent perfect cu realitatile romanesti, instalarea sa la Bucuresti va schimba multe. Pana atunci insa, probabil alertati la randul lor de ”galopul de sanatate” al BND-ului german prin politica, economia si sistemul de la noi, emisarii Administratiei Trump au facut iata un prim pas prin transmiterea unui semnal clar transmis Berlinului ca ”Romania nu este chiar un sat fara stapani!” Mai mult decat atat s-a avut grija sa se transmita, fie si neoficial,pe obisnuitele canale ”alternative” de comunicare ca, din punct de vedere al Administratiei Trump, Iohannis este deja ”tras pe dreapta”. Astfel ca urmatorul pas este ca, la momentul oportun, liderii actualei coalitii sa primeasca si ”plicul” cu numele alesului Statelor Unite ale Americii. Iar daca in preajma campaniei electorale prezidentiale Mike Pence se va tine de cuvant si va veni la Bucuresti pentru a se afisa ostentativ si a transmite astfel mesajul clar de sustinere al lui Donald Trump, care va fi oricum acelasi ca si cel al premierului isrelian, atunci chiar ca lucrurile se vor complica serios pentru Klaus Iohannis. Cel care, in afara sustinerii declarate a Angelei Merkel si a ”logisticii” asigurate de spionajul german chiar ca nu mai are niciun as politic in maneca pe care sa-l arunce pe masa de joc. Asta daca nu cumva va face Liviu Dragnea vreo greseala fatala si va ceda ispitei sa-l vicitimizeze pe Iohannis prin declansarea procedurii de suspendarea acestuia. (Catalin Tache).

 

 

Facebook Comments

Exclusiv

ICCJ RECUNOASTE CA NU ARE COMPLETE SPECIALIZATE

Publicat

pe

De

 Avem documentul bomba prin care in dosarul penal 20/P/2019 sefa ICCJ Cristina Tarcea a recunoscut ca nu a constituit complete specializate pentru cauzele de coruptie, asa cum cere art. 29 din Legea 78/2000, precizeaza cei de la Luju.ro. Dezastru pentru propaganda: nu avocatii lui Dragnea au contestat primii lipsa completelor specializate, ci deputata Andreea Cosma, printr-o plangere la SIIJ in care acuza lipsa specializarii judecatorului Horia Selaru (Documente).

Dezastru pentru propaganda mincinoasa care il vede pe Dragnea in spatele oricarei actiuni! Nu avocatii lui Dragnea sunt cei care la termenul din martie 2019 au contestat lipsa completelor specializate de la ICCJ, ci deputata Andreea Cosma (foto stanga) a fost prima care a sanctionat aceasta ilegalitate, printr-o plangere penala formulata la Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ), inca din ianuarie 2019. Si nu ca sa il scape pe Dragnea, ci acuzand faptul ca unul dintre judecatorii care i-au solutionat fondul, respectiv Horia Valentin Selaru, nu era specializat in judecarea infractiunilor din coruptie.

Cristina Tarcea recunoste: „Numarul cauzelor de coruptie si volumul de activitate nu a impus adoptarea unor decizii de constiuire a unor completuri specializate in materia faptelor de coruptie”

Lumea Justitiei prezinta in exclusivitate documentul prin care Inalta Curte recunoaste ca nu are complete specializate in infractiuni de coruptie, desi legea cere imperativ acest lucru. Este vorba despre un raspuns pe care presedinta Inaltei Curti Cristina Tarcea (foto dreapta) l-a trimis, in 11 martie 2019, procurorului sef al SIIJ Gheorghe Stan si in care confirma ca la Inalta Curte nu exista complete specializate. Raspunsul judecatoarei Cristina Tarcea a fost transmis la SIIJ in urma unei adrese formulate de procurorul sef Gheorghe Stan, in data de 27 februarie 2019, in dosarul nr. 20/P/2019, in atentia Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, caruia ii solicita sa puna la dispozitia Sectiei Hotararile Colegiului de conducere prin care au fost desemnate completele specializate in cadrul Sectiei penale pentru perioada 2014-2018.

Raspunsul de la Inalta Curte a venit circa doua saptamani mai tarziu, in 11 martie 2019, cand presedinta instantei supreme judecatoarea Cristina Tarcea a marturisit ca in perioada 2014-2018, la Sectia penala, nu au fost constituite complete specializate pe infractiuni de coruptie. Acest lucru s-a intamplat intrucat, sustine Cristina Tarcea in raspunsul pe care Lumea Justitiei il publica in exclusivitate, competenta materiala in prima instanta a Sectiei penale este limitata de calitatea persoanelor judecata.

Si asta nu este tot! Pentru a justifica lipsa completelor specializate in infractiuni de coruptie, judecatoarea Cristina Tarcea sustine ca numarul cauzelor de coruptie si volumul de activitate de la Sectia penala nu au impus adoptarea unor hotarari de constituire a unor completuri specializate in fapte de coruptie, astfel ca s-a decis ca toti judecatorii sa intre in dosare privind infractiuni de coruptie.

Iata raspunsul sefei ICCJ Cristina Tarcea privind lipsa completelor specializate de la Inalta Curte de Casatie si Justitie (facsimil 1):

„Competenta materiala in prima instanta a Sectiei penale a Inaltei Curti de Csatie si Justitie este limitata si circumstantiata la calitatea persoanelor astfel cum sunt enumerate in cuprinsul art. 40 alin. (1) C.pr.pen.

In ceea ce priveste aplicarea dispozitiilor art. 29 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de courptie, cu referire la constituirea completelor specializate, precizam ca si in materia faptelor de coruptie, competenta de judecata a cauzelor in prima instanta a Sectiei penale este, de asemenea, limitata si circumstantiata la calitatea persoanelor, conform dispozitiilor art. 40 alin. (1) din Codul de procedura penala.

Pentru considerentele mai sus expuse, Sectia penala a instantei supreme a avut in vedere la configurarea parametrilor in sistemul ECRIS toate completurile de judecata ale Sectiei, tuturor fiindu-le asociate ca obiect faptele de coruptie, astfel nefiind necesara adoptarea unor masuri precum constituirea anumitor completuri specializate in materia coruptiei.

Potrivit dispozitiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, la propunerea presedintelui sau vicepresedintelui, are facultatea de a infiinta, la inceputul fiecarui an, complete specializate in cadrul sectiilor, insa aceasta este conditionata de o analiza (…)

In contextul expus se poate constata ca, la nivelul Sectiei penale, numarul cauzelor de coruptie si volumul de activitate nu a impus adoptarea unei decizii de constituire a unor completuri specializate in materia faptelor de coruptie, toate completurile sectiei fiind impicate in judecarea cauzelor cu acest tip de obiect, din considerente legate de asigurarea unui echilibru al volumului de activitate/judecator si pentru a da continuitate principiului repartizarii aleatorii a cauzelor”.

Deputata Andreea Cosma, prima care a reclamat lipsa de specializare a completelor ICCJ

Documentele publicate mai sus sunt cuprinse in dosarul nr. 20/P/2019, deschis in urma unei plangeri penale formulate de Andreea Cosma, in care reclama chiar lipsa de specializare in fapte de coruptie a judecatorului Horia Valentin Selaru. Concret, deputata Andreea Cosma a depus in 8 ianuarie 2019 o plangere penala impotriva procurorilor Mircea Negulescu, Lucian Onea si Savu Alfred din DNA Ploiesti pentru constituirea unui grup infractional organizat, cercetare abuziva, represiune nedreapta si folosirea abuziva a functiei, reclamand modalitatea in care acestia au inteles sa efectueze urmarire penala in dosarul „Ciuperceasca”, dar si faptul ca paraditorii de la DNA Ploiesti au facut presiuni asupra sa pentru a lua parte la inscenarea si arestarea unor oameni. Refuzand insa acest lucru, Andreea Cosma a fost trimisa in cateva zile in judecata, cauza fiind inregistrata pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, la completul format din judecatorii Horia Valentin Selaru (fost procuror si consilier al Laurei Kovesi), Francisa Vasile si Daniel Gradinaru.

Acesta a fost si completul care in 4 decembrie 2018 a dispus, in majoritate, cu opinia separata a judecatorului Gradinaru, in sensul achitarii, condamnarea Andreei Cosma la 4 ani de inchisoare cu executare pentru o pretinsa complicitate la abuz in serviciu. Dincolo de faptul ca speta in sine era o aberatie, dat fiind ca Andreea Cosma a fost trimisa in judecata de procurorii DNA Ploiesti pentru ca nu ar fi impus, in calitate de notar, pretul unei tranzactii intre doua societati comerciale, solutia Completului de 3 al ICCJ este discutabila.

Sustinem aceasta intrucat, astfel cum Andreea Cosma a semnalat in plangerea penala depusa la SIIJ in 8 ianuarie 2019, solutia de condamnare a fost pronuntata de un judecator care nu este specializat sa judece infractiuni de coruptie: „Consider ca judecatorul Selaru Horia nu este specializat sa judece infractiuni de coruptie si nu intruneste conditiile prevazute de art. 29 din Legea nr. 78/2000”.

Iata ce sustinea Andreea Cosma in denuntul depus in ianuarie 2019 la SIIJ:

Iata ce prevede art. 29 din Legea 78/2000: “Pentru judecarea in prima instanta a infractiunilor prevazute in prezenta lege, se constituie complete specializate”.

Iata ce prevede art. 19 din Legea nr. 304/2004: „La inceputul fiecarui an, Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, la propunerea presedintelui sau a vicepresedintelui acesteia, poate aproba infiintarea de complete specializate in cadrul sectiilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in functie de numarul si natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecarei sectii, precum si de specializarea judecatorilor si necesitatea valorificarii experientei profesionale a acestora”. (Irinel I.).

 

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

Rares Vaduca noul sef la ”Doi s’un sfert”/ Mihai Cristian Marculescu expulzat in SUA!

Publicat

pe

De

(Preluare National  – Catalin Tache):

Gata, proaspatul chestor Mihai Cristian Marculescu a cedat fara lupta comanda Directiei Generale de Protectie Interna, dupa ce ar fi acceptat fara sa cracneasca ”oferta de nerefuzat” venita din partea ministrului de Interne. Iar pentru a-si onora promisiunea ca scapa de Marculescu si elibereaza astfel sefia serviciului secret al Ministerului de Interne, Carmen Dan i-a oferit acestuia postul de ”atasat 3” la Ambasada Romaniei de la Washington. Si cum Marculescu isi face deja, in mare secret, bagajele pentru Washington, Rares Vaduva este astfel pe cale de a-si vedea visul cu ochii si a reveni la conducerea ”Doi s’un sfert”.  Asta dupa ce dezvaluirea noastra din 7 februarie a ”trantit” planul initial de numire a lui Vaduva la sefia DGPI, acesta trebuind sa se multumeasca atunci doar cu pozitia de ”numarul doi”.

Si cu toate ca l-ar manca de viu pe Codrin Stefanescu si pe ceilalti lideri ai Partidului Social Democrat pe care ii suspecteaza de ”ofensa” ca nu i-au oferit ei pozitia a doua, cea dorita,  pe lista pentru europarlamentare, Carmen Dan este gata sa deschida o sinucigasa ”Cutie a Pandorei” pentru activitatea intergului minsiter.  Tocmai acum, cand, sub coordonarea noului secretar de stat Mihai Catalin Necula, asigurarea Presedintiei Consiliului Europei pe acest segment nu doar ca intrase in normal, dar chiar se desfasura nesperat de bine. Numai ca la schimb cu acceptarea lui Vaduva in fruntea ”Doi s’un sfert”, Carmen Dan este gata sa-i cedeze influentului Adrian Mladinoiu ”butoanele” operative ale ministerului, prin oferirea celui mai important post de secretar de stat omului de incredere al acestuia, Mihai Valeriu. Iar parca pentru a destabiliza si mai mult intreg ministerul, doar pentru a-si face ”toanele” si a arata ca ea una nu mai raspunde de mult la ”ordinele lui Dragnea”, Carmen Dan ”s-a baricadat” riscant pe linia Melnic, desi note contrainformative de ultima ora arata nu doar alte complicatii penale din jurul acestui nume, dar mai ales legaturile ”primejdioase” ale ”stapanului casutelor” cu PRO Romania, prin baronul Paul Stanescu. Cel care, dupa cum initiatii sistemului nu uita este tocmai cel care a insistat la ”blonda” pentru ca Valentin Melnic sa preia secretariatul general al MAI…

DGA,  tinta in miscare!

Iata ca Marculescu va fi expulzat de la sefia serviciului secret  pentru care a fost ca ”agheasma”, nefacand nici rau, dar nici bine. Iar acesta va ajunge atasat 3 la Washington, in ”amabasada lui Maior”,  dar pe bani frumosi, sarind usor de ”baremul” de 10.000 dolari pe luna. In timp ce ceilalti adjuncti vor fi si ei matrasiti in cele patru colturi ale ministerului, pentru ca Rares Vaduva sa poata conduce in stilu-i caracteristic structura pe care, sa nu uitam, aproape ca a destrucuturat-o definitiv atunci cand s-a aflat la comanda tehnocrata a acesteia, prin ”marea pensionare” cu japca. Iar daca doar o minune de la varful PSD mai poate stopa instalarea acestuia in fruntea DGPI, cu totul altfel stau lucrurile cu ”next level” al planului acestuia de a debarca si actuala conducere a Directiei Generale Anticoruptie, pentru a forta astfel ”contopirea” celor doua structuri. Sub comanda sa, bineinteles. Si daca lui Carmen Dan i-o fi suras acest plan de a i se pune la dispozitie o astfel de forta informativa cu adevarat impresionanta, nu la fel stau lucrurile in restul sistemului. Unde nu se concepe sub nicio forma ca pe langa ”painea” informativa a DGPI, Rares Vaduva sa inhate si ”cutitul” executiei penale a DGA. Astfel ca ambitiile nemasurate ale omului care a izolat-o deja pe Carmen Dan sub o ”cupola” in care aceasta este deja captiva, nereusind sa sparga blocada informativa si prin acceptarea altor surse alternative s-ar putea sa-l apropie pe acesta prea mult de ”soarele puterii”.  De la care, sa nu uitam s-a ”prajit” si Gabriel Oprea…

Melnic in corzi

Iar cum gruparea care o tine ”oastateca” informativ pe Carmen Dan va declansa in zilele acestea si un alt atac ”blitzkrieg” pentru eliminarea unei noi ”tinte” de pe ”lista neagra” a chestorului Valentin Melnic, comisarul sef Ionut Peligrad de la Directia Generala Logistica, ”regii achizitiilor” spera astfel sa elibereze  total ”culoarul” pentru importantele licitatii care vor urma. Iar planul de expanisune al secretarului general al MAI pare in grafic, in ciuda loviturilor primite prin seria noastra de dezvaluiri, cel putin atata vreme cat Carmen Dan il gireaza pe acesta cu ochii inchisi. Iar daca sotia acestuia, comisarul sef de politie Emilia Melnic, detasata pe ”frontul Dezvoltarii” lupta din greu, in ciuda anchetei penale care o vizeaza, pentru ”impamantenirea”  in fruntea unei Directii de achizitii, chestorul Melnic, prin nasul sau de cununie Cristian Fainisi si mai ales prin fosta ”legenda” Constantin Rotaru de la ”achizitiile” Academiei de Politie sau Corpul de control al MAI a reusit o interconectare si la Paul Stanescu. Fostul vicepremier care asteapta doar consemnul trecerii la PRO Romania.  Astfel ca, dupa ce a predat Politia Romana si alte structuri ”portocaliilor” pedelisti, pesedista Carmen Dan tocmai ce este pe cale sa plateasca ”obolul”si ”pontistilor”. Insa cum ambitiile noii ”fratii” sunt parca ”prea ca la tara”, iata ca ”tinichelele” trecutului au si inceput sa ”zdrangane”, mai ales in cazul chestorului Melnic. Cel care mai curand decat se asteapta unii s-ar putea sa aiba mari surprize nu doar in vechiul scandal al ”decaparii” lui Adrian Patrascu,  in ceea ce priveste ” afacerea Apartamentul”. Dar nu musai al trecerii de la trei la patru camere, ci de la cea de la doua la trei camere…

 

 

Articolul Rares Vaduca noul sef la ”Doi s’un sfert”/ Mihai Cristian Marculescu expulzat in SUA! apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

O BOMBA STA SA EXPLODEZE IN JUSTITIE SI IN PRAHOVA/ ÎNCEPE JIHADUL

Publicat

pe

De

Portocala va fi stoarsa ca o lamaie, dupa ce si-a tradat amicii/ ÎNCEPE JIHADUL

Adevarata problema pentru procurorul Negulescu Mircea va incepe de acum incolo.

In data de 21.03.2019, omul de afaceri Nistoroiu-Vuta Adrian s-a prezentat la DNA Structura Centrala, unde comisarul sef Visan Cristina i-a restituit cele doua telefoane, conform procesului-verbal nr 703/P/2016, telefoane retinute la perchezitia efectuata sub indrumarea lui Topala Bogdan Teodor, procuror de caz in dosarul 1539/P/2016 de la Parchetul de pe langa Judecatoria Ploiesti.

Cu aceasta ocazie, omul de afaceri Nistoroiu-Vuta Adrian s-a convins inca o data ca in spatele dosarului fabricat de Topala Bogdan Teodor s-a aflat procurorul periculos Negulescu Mircea, paraditor de „destine” care l-a tradat si pe el pe metoda patentata pana in prezent de acesta.

Nistoroiu-Vuta Adrian  va ÎNCEPE JIHADUL impotriva procurorului si din cat il cunoastem pe acesta, adevaratele probleme in justitie pentru Negulescu Mircea de abia acum vor veni (ce a patit pana acum este doar o “piscatura” de tantar fata de ce va urma).

Deci, “Portocala” va fi stors ca o lamaie, atat el cat si prietenii care il mai sustin. Vom reveni. (Irinel I.).

 

 

Articolul O BOMBA STA SA EXPLODEZE IN JUSTITIE SI IN PRAHOVA/ ÎNCEPE JIHADUL apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Timiș

Exclusiv11 ore inainte

ICCJ RECUNOASTE CA NU ARE COMPLETE SPECIALIZATE

 Avem documentul bomba prin care in dosarul penal 20/P/2019 sefa ICCJ Cristina Tarcea a recunoscut ca nu a constituit complete...

CulturăO zi inainte

Cum trebuie sa ne comportam cand mergem la teatru?

Daca esti unul dintre acei oameni care nu rateaza nici un spectacol de teatru, cel mai probabil esti la curent...

Exclusiv2 zile inainte

Rares Vaduca noul sef la ”Doi s’un sfert”/ Mihai Cristian Marculescu expulzat in SUA!

(Preluare National  – Catalin Tache): Gata, proaspatul chestor Mihai Cristian Marculescu a cedat fara lupta comanda Directiei Generale de Protectie...

Exclusiv3 zile inainte

O BOMBA STA SA EXPLODEZE IN JUSTITIE SI IN PRAHOVA/ ÎNCEPE JIHADUL

Portocala va fi stoarsa ca o lamaie, dupa ce si-a tradat amicii/ ÎNCEPE JIHADUL Adevarata problema pentru procurorul Negulescu Mircea...

Exclusiv4 zile inainte

Directorul Parcului Industrial Ploiesti in stare avansata de ebrietate la locul de munca

“Găinarii din Prahova plini de fapte de corupție, mândria si candidații lui Ponta la europarlamentare. REBEGA LAURENȚIU, la data faptelor...

Exclusiv5 zile inainte

Esecul referendumului pentru justitiei ar insemna si esecul politicilor din cel putin ultimii zece ani

In data de 19.03.2019, omul de afaceri prahovean Nistoroiu Vuta Adrian a fost audiat, in calitate de martor, mai bine...

Exclusiv6 zile inainte

Shalom! Dancila e aleasa! – Ziarul Incisiv de Prahova

(Preluare National  – Catalin Tache): Atat de ”legendat” a fost ”Daddy”  Liviu Dragnea ca ”El lider maximo” al partidului si...

Exclusiv7 zile inainte

EXCLUSIV/SRI si BCCO ce parere au?

Un nou scandal al dezifectanţilor folosiţi în spitale a izbucnit, marți, în România. Mai multe percheziții au avut loc în...

ExclusivO săptămână inainte

“Primarul plângăcios a cântat iar, cât a putut de tare, cucuriguuuuu!”

Primarul plângăcios a cântat iar, cât a putut de tare, cucuriguuuuu! și a produs, pentru ploieșteni… o biată mărgică, și...

AfaceriO săptămână inainte

Cum aleg clientii un salon de infrumusetare?

Salonul de infrumusetare Antica Studio este unul dintre acele locuri unde femeile si barbatii vin pentru a se simti bine,...

ExclusivO săptămână inainte

EXCLUSIV/Fost șef la contraspionaj din SRI depune plangere penala impotriva procurorilor de la unitatea de “elita” a DNA din Ploiesti

Ofiterii SRI, Florea Daniel- Mr ® si Gulianu Florin –col ® au fost abuzati de perchezitii ilegale tipic securiste ordonate...

ExclusivO săptămână inainte

“Nu cu mii de selfie-uri egolatre, cu poze la profil cu LCK, veți schimba țara”!

Cu toată bună voința pentru opoziție, sunt câțiva pe listele USR PLUS pe care îi apreciez și chiar cred că...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Sebastian Ghita revine in forta, in mediul online!

România TV anunţă  informații în exclusivitate din cel de-al treilea dosar penal pentru Laura Codruța Kovesi. Aceasta este acuzată că...

Exclusiv2 săptămâni inainte

CONSILIERII LOCALI LUATI LA “MISTO” DE ADRIAN VAIDA SI PRUNA EUGEN

Pe surse, primim informatii care releva indicii temeinice conform carora, primarul de “facto” al Municipilului Ploiesti, Eugen Pruna – ofiter...

Exclusiv2 săptămâni inainte

In urma managementului exceptional al primarului, ploieştenii raman fără apă caldă şi căldură!

Veolia demarează concedierile colective şi predarea instalaţiilor! Veolia a notificat Primăria Ploieşti cu privire la încetarea contractului de concesiune a...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Scandal cu genți de bani în PNL, Rareș Bogdan și un dosar

In articolul “EXCLUSIV/CONDUCEREA Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești ACOPERA INFRACTIUNILE SAVARSITE DE UN SUBALTERN DIN “GASCA” PROCURORULUI NEGULESCU MIRCEA/DOCUMENTE”publicat...

Știrile Săptămânii