Connect with us

Exclusiv

SRI nu are competente teritoriale în exterior/ Cât de incompetent profesional ca lucrător pe informatii/contrainformații este Coldea?

Publicat

pe

Cum poți construi ilegal într-o arie protejată cu voie de la Romsilva și Tribunal?

O fâneață dintr-o zonă protejată dintr-un parc național a devenit cu voie de la administrația parcului și judecători teren în care s-au ridicat ilegal câteva construcții.

Ogașul lui Roșeț este cunoscut pentru cascada cu același nume, cea mai înaltă din România. Este sit Natura 2000, adică arie protejată la nivel european.

Se află la o aruncătură de băț de zona termală „Șapte izvoare” de lângă Băile Herculane și face parte din Parcul Național Domogled – Valea Cernei.

Un primar și un medic de familie din județul Mehedinți s-au decis să construiască aici un loc de vacanță fără să aibă autorizații.

Ambii au fost sancționați de Administrația Parcului Național, de Primăria Herculane și de Garda de Mediu.

Dumitru Boceanu este primar PSD în comuna Pădina Mare, județul Mehedinți, din 2008. A fost recrutat de Securitate în 1984 sub numele conspirativ „Mircea”, pe când era profesor suplinitor la școala generală din Pădina Mare.

S-a gândit că nu ar fi rău să aibă o casă de vacanță undeva unde să se relaxeze cu familia. Așa că a cumpărat un teren de lângă Băile Herculane de la un coleg de partid, Lucian Văleanu.

Acesta lucrează la Patria Bank, fostă Carpatica, este consilier local PSD la comuna Bălăcița, județul Mehedinți, aflată la mai puțin de 20 de km de Pădina Mare unde este Boceanu primar.

Mai mult, Văleanu are aceeași adresă de domiciliu cu celălalt personaj care a construit ilegal într-o zonă protejată, doctorița Valentina Ploscaru. El a donat familiei Ploscaru terenul aflat lângă cel al primarului.

El a cumpărat fâneața de la rudele unui fost viceprimar PSD și actual consilier local din Băile Herculane.

În decembrie decembrie 2017, Garda Națională de Mediu i-a amendat pe primar și pe doctoriță cu câte 10.000 de lei și le-a pus în vedere să desființeze construcția și să aducă terenul la starea inițială.

Anterior, fuseseră sancționați de Administrația Parcului Național Domogled – Valea Cernei. Culmea, chiar de către Consiliul Științific al parcului care i-a dat voie lui Boceanu să facă lucrări de împrejmuiri a terenului încă din noiembrie 2013.

Primarul Boceanu și doctorița Ploscaru au mai fost amendați și cu câte 1.000 de lei de către Primăria Băile Herculane pentru că nu aveau autorizație de construcție.

Ambii au contestat în instanță doar amenda de la Garda de Mediu, cea mai mare, mai ales că în acel proces-verbal se menționa că trebuie să desființeze construcția.

Judecătoria Caransebeș a dat câștig de cauză Gărzii de Mediu în cazul primarului, însă instituția a pierdut în cazul doctoriței.

Din actele de la dosar reiese că Boceanu deține 850 de mp de teren, dar în declarația de avere menționează numai 106 mp.

El susține că acolo a construit o căsuță de lemn, suspendată, fără fundație, pe care s-o folosească când merge în zonă.

Știind legea, că doar e primar, și-a zis să continue lucrările că rezolvă ulterior autorizația de construcție. Însă s-a înșelat. Primăria Băile Herculane a refuzat să introducă fâneața în planul urbanistic.

Primarul Boceanu a explicat judecătorilor că el a construit acolo pentru că edilii din Băile Herculane îl tot amână, promițându-i că vor introduce zona în planul urbanistic al localității.

În procesul verbal de contravenție se arată că Boceanu „a construit ilegal fără a deține acte de reglementare privind protecția mediului o clădire realizată din beton și lemn cu împrejmuire gard, amplasată în zona de dezvoltare durabilă a Parcului Național Domogled – Valea Cernei, faptă ce contravine prevederilor legale. Acesta a realizat săpături și alte lucrări ce modifică configurația naturală a terenului din aria naturală protejată”

Un arhitect, chemat ca martor, a declarat că nu s-au făcut excavații sau forări pe acel teren, că nu există vreo platformă de beton pe acel teren și că Boceanu avea o construcție provizorie din lemn, doar o încăpere și era mai mult un loc de refugiu pentru a se adăposti la sfârșit de săptămână.

Însă fotografiile arată altceva. Acolo este trasă apă, fundația gardului nu e din piatră, cum susține primarul.

Același arhitect a mai declarat că doctorița Ploscaru, chemată ca martoră în proces de primarul Boceanu, a construit și ea în zonă un foișor să se poată adăposti de ploaie.

Inspectorii Gărzii de Mediu au cerut celor doi: titlul de proprietate, certificatul de urbanism, autorizația de construcție, avizul de mediu, avizul de gospodărire a apelor, autorizația de mediu, avizul administrației parcului.

Boceanu le-a spus că nu are aceste documente. În plângerea făcută împotriva procesului-verbal primarul a recunoscut că este vinovat că a construit fără a avea documente.

A plătiti amenzile, însă a cerut instanței înlăturarea sancțiunii complementare, aceea de a distruge construcțiile și de a aduce terenul la starea inițială.

Primarul a pierdut procesul, a făcut apel împotriva sentinței și în decembrie 2018 a câștigat la Tribunalul Caraș – Severin.

Judecătorii acestei instanțe au  considerat că distrugerea construcțiilor și aducerea terenului la starea inițială este netemeinică și nelegală atâta timp cât nu există nici un fel de document privind protecția mediului.

Însăși faptul că zona este sit protejat Natura 2000 era suficient pentru magistrații care au dat astfel drumul la construcții ilegale într-un parc național.

Pentru acești judecători, afirmația insitituțiilor statului că acolo este o zonă protejată „ nu e un fapt cert, posibil fiind ca zona să fie una de dezvoltare durabilă, construibilă”.

Aceiași judecători au crezut spusele lui Boceanu care a spus că nu este vorba despre o clădire realizată din beton și lemn, întrucât în realitate este doar un adăpost temporar și provizoriu, realizat din lemn și fără fundație.

„Din probatoriul admininstrat în cauză reiese că lucrările executate de contravenient nu au presupus excavații, forări, modificarea configurației sau structurii naturale a mediului ambiental, sol sau subsol. Construcția realizată nu e nici măcar o clădire, ci un adăpost, un șopron”, au decis judecătorii.

Mai mult, cei doi judecători au mai spus căintrarea în legalitate a lui Boceanu privind construcția nu depinde de el, ci de primărie.

Adică, nu contează că omul a construit ilegal, Primăria Băile Herculane trebuie neapărat acum să îl facă să intre în legalitate.

„Sigur că nu este corect ce a făcut contravenientul, dar nici răspunderea sa contravențională nu e de angajat câtă vreme atitudinea sa nu a fost și nu e una de rea-credință”, mai susțin judecătorii.

Cum să nu fie rea-credință, când tu ca primar știi legea și o încalci cu bună știință, sperând să rezolvi ulterior actele?

„O construcție minoră într – o zonă construibilă și neprotejată, fără locuire permanentă, fără vecinătăți în concret urbanizate sau naturale de tip împăduriri, nu poate afecta mediul ori persoanele în așa măsură încât existența ei să fie intolerabilă și să se dispună desființarea sa”, au mai explicat în sentință judecătorii.

La proces, primarul a mai explicat că, dacă a văzut că nu poate obține certificatul de urbanism și autorizația de construcție, a decis să construiască casa având în vedere că face 110 km cu nepoțeii de la el din comună până la Ogașul lui Roșeți.

Încăperile sunt mici, mai susținea primarul, de dimensiuni de 2,40 x 2,80 mp.

Expertul din dosar a susținut că nu există instalații sanitare de niciun fel, însă fotografiile arată altceva.

Doctorița Valentina Ploscaru este medic de familie în comuna Corlățel, județul Mehedinți, aflată la 11 km de comuna păstorită de Boceanu. A construit doar un mic foișor să se ferească și ea de ploaie (foto jos).

Ea a câștigat de prima dată procesul împotriva Gărzii de Mediu pentru că judecătorii au considerat că în procesul-verbal nu este descrisă suficient fapta.

Garda de Mediu a făcut apel, dar a pierdut în ianuarie 2019. Și în acest caz, magistrații au considerat că inspectorii instituției ar fi trebuit să îi spună proprietarului ce acte are nevoie și de unde să le obțină.

Astfel, patru judecători de la Tribunalul Caraș – Severin au dat voie la construcții ilegale în arii protejate la nivel european.

Vina principală revine însă Administrației Parcului Național Domogled – Valea Cernei, din subordinea Romsilva, care, la câteva luni după ce s-au ridicat construcțiile ilegale, a dat celor doi doar un avertisment în loc să dispună de la bun început desființarea acestora pentru a conserva aria protejată de interes european.

Și pentru distrugerea acestor arii protejate, România va putea fi sancționată de Uniunea Europeană. (A. GHICIULESCU).

DREPT LA REPLICA

 

 

 

 

Facebook Comments

Exclusiv

EXCLUSIV/Iata cate ceva despre gasca lui Orban din sfere ale puterii PSD…/Oare nu or fi stiut PSD – isti despre relatiile oculte ale lui Orban propus premier acum!

Publicat

pe

De

Asociatia Judecatorilor pentru Apararea Drepturilor Omului avertizeaza intr-un comunicat emis luni.

AJADO il distruge pe Iohannis:

Intentia declarata a Presedintelui Iohannis de a “rezolva“, adica a desfiinta, Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ), desfiintare dorita si de o serie de partide, demasca adevaratul obiectiv al acestora, de restauratie a controlului serviciilor de informatii si a politicului asupra justitiei.

SIIJ a fost si este sustinuta de catre magistratii corecti care au vazut si luat pozitie atat impotriva presiunilor si abuzurilor facute de DNA asupra judecatorilor si procurorilor, cat si impotriva presiunilor serviciilor de informatii si ale politicului asupra justitiei.

Numirile in conducerea Parchetului General, DNA si DIICOT sunt toate politice, implicand decizional numai ministrul justitiei si Presedintele Romaniei, ambii oameni politici.

Ca o paranteza, in acest moment toate aceste trei parchete au conducere interimara, ceea ce le face si mai controlabile de catre Presedinte. Amintim ca procurorul-sef DIICOT a fost fortat sa demisioneze la presiunea Presedintelui Romaniei, presiune pe care asociatii ale magistratilor, care pretind ca apara independenta procurorilor si a justitiei, au ignorat-o deplin.

La DNA a existat, intr-un mod total lipsit de transparenta, un serviciu special pentru anchetarea magistratilor, care era sub comanda procurorului sef al DNA, numit politic.

Conditia de accedere a unui procuror in DNA, si implicit in acest serviciu special, era de minim 6 ani experienta (din care 2 erau anii stagiaturii, deci 4 ani efectiv lucrati ca procuror definitiv) si un interviu complet netransparent cu procurorul sef DNA, numit politic.

S-a ajuns astfel ca procurori de la parchete de pe langa judecatorii, fara experienta, care au promovat la DNA in baza unui interviu netransparent si lipsit de obiectivitate cu un procuror-sef numit politic, sa investigheze magistrati pentru infractiuni de competenta DNA. In acelasi timp, in rest, pentru cea mai marunta infractiune magistratii trebuie sa fie investigati, conform legii, de procurori cu grad minim de parchet de pe langa curtile de apel.

La aceasta lipsa de experienta a procurorilor din DNA, care i-au anchetat pe judecatori si procurori, s-a adaugat cooperarea subterana si in afara legii dintre DNA si SRI in urma careia, pentru a se da exemple si a “baga frica” in magistrati, se punea presiune pe unii dintre ei prin dosare fabricate soldate deja cu esecuri rasunatoare.

Data fiind aceasta stare de fapt, care a creat o evidenta si incontestabila presiune asupra procurorilor si judecatorilor, la propunerea magistratilor s-a infiintat SIIJ ca o sectie in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, aflata la varful ierarhiei parchetelor, sub controlul Procurorului General, dar care sa ofere atat criterii clare si transparente de profesionalism pentru procurorii ce vor face parte din sectie, cat si garantii pentru excluderea oricarei implicari politice in numirile din cadrul ei.

Astfel, daca in cadrul serviciului special pentru anchetarea magistratilor din cadrul DNA puteau promova procurori cu 6 ani experienta si grad de judecatorie, in SIIJ pot promova numai procurori cu minim 18 ani experienta si grad minim de curte de apel.

Daca in DNA, si implicit in cadrul fostului serviciului special pentru anchetarea magistratilor din cadrul DNA, puteau intra procurori in baza unui interviu netransparent cu procurorul sef, numit politic, accederea in SIIJ se face in baza unui interviu in fata unei comisii formata exclusiv din membri CSM, interviu care este transmis live.

Daca in cadrul serviciului special pentru anchetarea magistratilor din DNA nu se cunoaste nici azi cine au fost procurorii care au activat in cadrul lui si ce grad profesional aveau, numele procurorilor ce activeaza in cadrul SIIJ este public.

Aceste criterii, precum si altele pe care le gasiti in Legea 304/2004, au fost gandite tocmai pentru a stopa orice presiuni asupra magistratilor cinstiti si corecti, dar in acelasi timp pentru a garanta romanilor ca magistratii care au comis fapte penale vor fi trasi la raspundere penala in mod profesionist, la fel ca orice cetatean care incalca legea.

Asadar, subliniem inca odata, nici un om politic nu este implicat in selectia si numirea procurorului sef sau a procurorilor din cadrul SIIJ.

Cu toate acestea, atat Presedintele Iohannis cat si unele partide politice isi manifesta determinarea sa desfiinteze sectia invocand repetat ca functionarea acesteia va pune presiune asupra judecatorilor si procurorilor pentru ca s-ar afla sub control politic.

Toti acesti oameni politici, promotori a unor sloganuri, au datoria fata de romani sa explice clar cum o sectie a Parchetului General in care, pentru prima oara, nici un om politic nu are nici un cuvant de spus cu privire la numirea procurorilor ce o compun, poate reprezenta o presiune asupra magistratilor si s-ar afla sub control politic.

Sa explice clar si concret cum membrii CSM, singurii implicati in numiri, alesi democratic de judecatori si procurori, vor de fapt sa puna presiune asupra acestora folosindu-se de SIIJ, asa cum acesti politicieni clameaza neintrerupt.

A face un obiectiv politic, cu precadere de campanie electorala pentru prezidentiale, din desfiintarea SIIJ, inseamna ca scopul real al celor ce-l promoveaza este revenirea justitiei la anii abuzurilor si restauratia controlului serviciilor si a politicului asupra justitiei.

Nu poti clama decat ipocrit ca doresti independenta justitiei cand, de fapt, vrei sa controlezi politic toate parchetele si blamezi necontenit singura structura de parchet aflata complet in afara influentelor politice.

Amintim ca Presedintele Iohannis, in prima sedinta CSM la care a participat, in 2015, a spus ca doreste includerea Procurorului General in CSAT, idee cu care, culmea, Ministerul Public a fost de acord. Cat timp CSAT este format exclusiv din politicieni si sefi ai serviciilor de informatii, aflati sub comanda Presedintelui Romaniei, care este si seful CSAT, este evident ca includerea Procurorului General in CSAT insemna un control total al serviciilor si politicului asupra parchetelor.

Modificarile la legile justitiei, cum sunt numirea conducerii ICCJ de catre Sectia pentru judecatori a CSM si nu de Presedinte, obligativitatea publicarii tuturor actelor extrajudiciare care influenteaza justitia (inclusiv protocoalele secrete), infiintarea SIIJ si altele, au fost propuse sau sustinute de catre magistrati tocmai pentru a inlatura definitiv influenta politicului si a serviciilor din justitie.

In concluzie, infiintarea SIIJ si modul in care a fost reglementata organizarea si functionarea acesteia este o garantie pentru cetatenii Romaniei ca vor fi cercetati penal de procurori impartiali si independenti si ca vor fi judecati de judecatori liberi, care se supun numai legii, in afara oricaror presiuni si influente.

De asemenea, SIIJ este si o garantie ca, in conformitate cu principiul constitutional al egalitatii in fata legii, magistratii care incalca legea vor fi trasi la raspundere, la fel ca orice alt roman, de procurori independenti de orice influente.

Dat fiind ca, printre obiective, Asociatia Judecatorilor pentru Apararea Drepturilor Omului (AJADO) il are si pe acela de aparare a drepturilor si libertatilor cetatenilor, precum si a independentei justitiei, ne rezervam dreptul de a prezenta opiniei publice manipularile si dezinformarile oamenilor politici, ale presei si ale unor ONG-uri pe subiecte ce tin de justitie, precum si de a denunta, ori de cate ori este cazul, actiunile acestora pentru restaurarea controlului serviciilor si politicului asupra justitiei”. (Irinel I.).

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

EchipamentCuratenie.ro – aliatul tau de nadejde in orice afacere ai avea

Publicat

pe

De

In ziua de azi, tot mai multe persoane aleg sa urmeze calea antreprenoriatului, deoarece isi doresc sa castige mai multi bani, sa isi dezvolte o afacere proprie, sa lucreze ceva care chiar sa le faca placere si sa isi stabileasca, pe cont propriu, programul de lucru. Nu este de condamnat acest lucru, ba dinpotriva – are destule avantaje pe care merita sa le iei in considerare. Daca vrei sa pornesti o afacere si ai nevoie de un start bun, atunci iti recomand sa apelezi la EchipamentCuratenie.ro – avand o experienta de 12 ani in domeniu, site-ul este unul dintre brand-urile puternice de pe piata din Romania, dedicat solutiilor complete si inteligente de igienizare si curatare a spatiilor si vine cu produse variate, profesionale, dedicate oricarui tip de afacere, la preturi foarte accesibile.

Daca v-am facut curiosi, atunci trebuie sa aruncati o privire pe site, peste gama lor de produse Tork. Aceasta cuprinde urmatoarele: cosuri de gunoi, produse de curatenie, detergenti profesionali, odorizante de camera, dezinfectanti de maini, sapun Tork lichid, spuma sau crema, uscatoare de maini, consumabile de hartie, dispensere, dozatoare, aspiratoare profesionale si asa mai departe. Aspiratoarele pot fi de lichid si praf, cu injectie / extractie, monodiscuri sau de curatat si aspirat pardoseli dure. Indiferent de produsele pe care le alegeti, nu trebuie sa va faceti griji de buget, deoarece acesta nu va fi afectat in niciun fel – site-ul ofera preturi accesibile la toata gama lor de produse sau pachete promotionale de produse, care va pot salva bani frumosi.

Tot mai multe firme de curatenie aleg sa achizitioneze produse de pe EchipamentCuratenie.ro, deoarece s-au convins pe parcurs ca acestea sunt eficiente cu adevarat  si ca isi merita investitia. Dar nu trebuie sa detii neaparat o firma de curatenie ca sa achizitionezi produsele lor – nu conteaza domeniul in care activezi, deoarece curatenia si igienizarea sunt lucruri indispensabile in orice context. Incearca produsele lor cu incredere si nu iti va parea rau de alegerea facuta. Afacerea ta va avea de castigat si cu siguranta iti vei atrage clienti fideli, care vor apela mereu la serviciile tale stiind ca folosesti doar echipamente si produse profesionale. Verifica pe site lista lor de produse, acolo gasesti informatii complete despre ele, astfel incat sa poti sa alegi ce crezi ca ti se potriveste cel mai mult tie si afacerii tale.

Curatenia este importanta – fie ca ne aflam la birou sau acasa, este primordial sa traim intr-un spatiu curat si igienizat. De aceea exista EchipamentCuratenie.ro, sa furnizeze cele mai bune produse de curatenie, la preturi accesibile. In acest fel, cu ajutorul lor, putem trai intr-un mediu proprice. Echipa lor de tehnicieni este disponibila oricand ai intrebari sau nelamuriri, in legatura cu produsele lor. Asadar, daca vrei sa afli mai multe, poti sa ii contactezi ca sa afli informatii noi si corecte direct de la sursa, cum s-ar spune. Cu siguranta o sa va faca placere sa colaborati cu ei, indiferent de afacerea pe care o manageriati in prezent, deoarece sunt oameni profesionisti, cu experienta, gata sa te ajute oferindu-ti cele mai bune solutii.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

ANAF să ceară acordul deținutului Sorin Blejnar de a îl pune pe afișele ,,fără contrabandă”

Publicat

pe

De

O a doua chestiune observată la metrou (pe lângă cea cu emag-Mihai Șora despre care am scris) este următoarea: au umplut stațiile de metrou panouri ,,Fără contrabandă” pe care apar actori și nu personaje reale în roluri de gangster, traficant sau contrabandist, alături de sigla ANAF și de cea a Direcției Generale a Vămilor. Întrebarea mea este: de ce ANAF nu pune figuri reale ale bandiților care fraudează bugetul de stat, gen Sorin Blejnar – fost șef ANAF, care a fost condamnat definitiv în mai la 5 ani de închisoare pentru trafic de influență, prețul traficului fiind de 3 milioane de Euro? O să spună ANAF că Blejnar nu a fost condamnat pentru contrabandă și că nu e gangster sau traficant. Iar eu o să îi spun ANAF-ului că, Blejnar este mai mult decât contrabandist și anume bandit (acum e în pușcărie), chiar dacă în aprilie 2019 ICCJ a ,,răsturnat” o altă decizia Curții de Apel București în dosarul ,,motorina”, transformând condamnarea cu executare din fond în ,,achitare” (probabil că procurorii DNA, aflați la momentul instrumentării cauzei sub protocol cu SRI, s-au ,,împiedicat”). Și o să îi mai spun ANAF-ului că în august 2019, Blejnar (fost șef ANAF) – aflat acum după gratii și Viorel Comăniță (fost șef la vămi) împreună cu un fost adjunct al Gărzii Financiare – sunt trimiși în judecată în acest NOU dosar motorina (disjuns din primul) – pentru o mită de 2,5 milioane de Euro, traseul mitei putând fi identificat și probat de procurori, drace, abia după ce nu au mai avut protocol cu SRI. Eu propun așadar ca la următoarea campanie publicitară, ANAF să ceară acordul deținutului Sorin Blejnar de a îl pune pe afișele ,,fără contrabandă”, acord pe care sunt convins că îl va da, întrucât îl va ajuta la eliberarea înainte de termen. Simultan, ar trebui pus și afiș cu actuala șefă a ANAF, Mirela Călugăreanu, care, invitată fiind tocmai la Realitatea TV (administrată de o societate în faliment, după 8 ani de insolvență și furt de la creditori, dintre care principalul creditor este chiar ANAF), ne vorbea despre ,,Toleranță ZERO în privința evaziunii fiscale”, precizeaza analistul Radu Teodor Soviani. (Irinel I.).

Articolul ANAF să ceară acordul deținutului Sorin Blejnar de a îl pune pe afișele ,,fără contrabandă” apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Timiș

Exclusiv7 ore inainte

EXCLUSIV/Iata cate ceva despre gasca lui Orban din sfere ale puterii PSD…/Oare nu or fi stiut PSD – isti despre relatiile oculte ale lui Orban propus premier acum!

Asociatia Judecatorilor pentru Apararea Drepturilor Omului avertizeaza intr-un comunicat emis luni. AJADO il distruge pe Iohannis: „Intentia declarata a Presedintelui...

Exclusiv23 de ore inainte

EchipamentCuratenie.ro – aliatul tau de nadejde in orice afacere ai avea

In ziua de azi, tot mai multe persoane aleg sa urmeze calea antreprenoriatului, deoarece isi doresc sa castige mai multi...

ExclusivO zi inainte

ANAF să ceară acordul deținutului Sorin Blejnar de a îl pune pe afișele ,,fără contrabandă”

O a doua chestiune observată la metrou (pe lângă cea cu emag-Mihai Șora despre care am scris) este următoarea: au...

Exclusiv2 zile inainte

Protejarea mediului inconjurator o prioritate pentru toti

Populatia globului creste mereu, iar dezvoltarea industriala face ca satele sa se schimbe in orase, iar orasele sa se extinda...

Exclusiv2 zile inainte

Managementul “exceptional” al primarului PNL, Adrian Dobre/Se anunta vremuri grele pentru angajatii de la stat subordonati ai primarului “care este”…(I)

Viitorul Guvern care ar putea fi format de PNL şi alte partide politice va acorda o atenţie sporită refacerii capacităţilor...

Exclusiv3 zile inainte

Bomba lui Valeriu Stoica: USR ar putea deveni noul PSD

Judecatoarele MORAR Maria si DRASOVEANU (LIMPEDE) Corina, de la Judecatoria Sibiu, care au “cercetat”, respectiv motivat si semnat, Sentinta civila...

Exclusiv4 zile inainte

Ce trebuie sa stii despre Biletul Zilei la pariurile sportive?

Pentru a paria pe „biletul zilei” va trebui in primul rand sa va faceti o strategie cat mai buna, astfel...

Exclusiv4 zile inainte

BOMBA: SIIJ cerceteaza judecatoarele din Sibiu care au legalizat succesiunea Forumului German condus de Iohannis dupa organizatia hitlerista Grupul Etnic German

Judecatoarele MORAR Maria si DRASOVEANU (LIMPEDE) Corina, de la Judecatoria Sibiu, care au “cercetat”, respectiv motivat si semnat, Sentinta civila...

Exclusiv5 zile inainte

Ce trebuie consumat daca tineti Dieta Rina

Dieta Rina este o dieta apreciata pentru eficienta sa, de aceea este important sa o aveti in vedere. Ea va...

Exclusiv6 zile inainte

Cum taman o colaboratoare a Securității ca politie politica cu dosar de retea, nobody pe planeta, ajunge șefa USR București?

(Preluare National – Valentin Boeru): Tensiunea a ajuns la cote mari. Ambii jucători își vor etala cărțile pentru a se...

Exclusiv7 zile inainte

Cum functioneaza mintea unui parior

În acest prim episod documentez circuitul legalizării de acte false, prin procurori, a rețelei de ofițeri legendați ai fostei Securități,...

ExclusivO săptămână inainte

Comisarul de poliție ANA MARIUS CĂTĂLIN de la DNA ST Ploiesti – specialist in “ecologie” – a terminat o facultate neacreditata la acea vreme

He he he! Înțeleg că domnul Cristian Tudor Popescu a ajuns la legea atracției universale a lui Newton, reproșându-i profesorului...

ExclusivO săptămână inainte

ȘOC! De ce pleacă Birchall în Luxemburg!

(Preluare National – Catalin Tache): Acum, că ”revocata” păstrată încă de Klaus Iohannis ”în vitrina” Ministerului Justiției va reprezenta România...

ExclusivO săptămână inainte

SOC SI GROAZA/ Procurorul Negulescu Mircea era perceput de sefii sai ierahici ca este interfata dintre procurorul general al Romaniei si Servicii, si cand spunem servicii ne referim la structurile informative S.R.I., S.I.E., UM 0962, actualul D.LP.I.

JUSTITIE CU TARNACOPUL – Avocata Ioana Prajescu a fost amendata cu 5.000 lei de judecatorul Dragos Bogdan Achitei de la...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Soțul șefei DIICOT, arestat de DNA!

(Preluare National – Catalin Tache): Iată că gestul ”eroic” făcut de Felix Bănilă în chiar ultima clipă a vremelnicului său...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Umbrele lui “Zdreanta” si “Lucica”

Ia uitati ce informatii ne-au parvenit la redactie privind anumiti judecatori despre care exista suspiciuni ca ar fi apropiati sau...

Știrile Săptămânii