Acasă Exclusiv Exxon a scos la vânzare participația în Marea Neagră

Exxon a scos la vânzare participația în Marea Neagră

(Preluare FLUX 24):

În timp ce la București președintele Klaus Iohannis speră ca Exxon să se răzgândească și să nu se retragă din Marea Neagră, iar noul ministru al Economiei caută scrisoarea americanilor prin minister, gigantul petrolier din Houston a scos la vânzare participația de 50% pe care o deține în Neptun Deep, fiind avansată o estimare de 250 de milioane de dolari a acesteia, transmite Profit.ro.

Datele sunt indicate de Reuters, fără să fie clar a cui este această estimare, respectiv a consultanților Exxon sau a agenției de presă, însă dat fiind faptul că aceasta este cuprinsă într-o listă mai largă de active scoase la vânzare de compania americană, pare a fi o estimare mai degrabă a consultanților. Estimarea este surprinzătoare, luând în calcul faptul că Exxon susține că a investit peste 750 milioane de dolari în Neptun Deep (1,5 miliarde de doalri împreună cu partenerul său OMV Petrom). Pe de altă parte, însă, suma de 250 milioane de dolari se apropie de cea de 290 milioane de dolari (1,125 miliarde lei) raportată drept pierdere în perioada 2008-2018 de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, sucursala din România a firmei din Bahamas care deține participația la Neptun Deep.

Astfel, Exxon Mobil accelerează programul de vânzări, în urma presiunilor investitorilor, și plănuiește înstrăinarea unor active suplimentare în valoare de 10 de miliarde de dolari, suplimentar țintei de 15 miliarde de dolari pe care a stabilit-o în 2021. Planul de vânzări masive a fost adoptat în urma unor presiuni din partea investitorilor gigatului american, iar lista activelor ce urmează a fi vândute vizează cel puțin 11 țări, printre care și România.

Romgaz este interesat să cumpere un pachet minoritar de 15-20% în proiectul Neptun Deep de la Exxon Mobil, luni primind o propunere în acest sens de la consultantul angajat de compania americană pentru a-i reprezenta în negocierea exitului, a declarat, pentru Profit.ro, directorul executiv al Romgaz, Adrian Volintiru.

 

Articolul Exxon a scos la vânzare participația în Marea Neagră apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Samsung lansează noua generație de monitoare de gaming Odyssey, inclusiv primul monitor de gaming 6K din industrie

Gama de monitoare din 2026 consolidează poziția de lider în materie de performanță, extinzând în același timp accesul la inovații de top în domeniul...

SEO pentru „SERP influence”: cum pot firmele controla percepția utilizatorilor direct din pagina de rezultate Google

În optimizarea modernă, obiectivul nu mai este doar obținerea unei poziții bune în Google, ci influențarea modului în care utilizatorul percepe brandul înainte să...

HONOR, partener de tehnologie al primei expoziții Andrei Tripșa, în cadrul Bucharest Design Festival 2026

40 de smartphone-uri HONOR transformă animația românească într-o instalație artistică   București, 29 mai 2026 — HONOR este partenerul de tehnologie oficial al expoziției „Desene animate din România”,...

De ce medicii recomandă un control stomatologic înainte de concediu?

Vacanța de vară este perioada cea mai așteptată a anului, însă problemele dentare apărute în concediu pot transforma rapid câteva zile de relaxare într-o...

Camere panoramice cu AI si vizualizare 360° pentru supraveghere fara unghiuri moarte

AXIS M4337-PLVE, AXIS M4338-PLVE si AXIS M4337-SPLVE cu obiectiv fisheye ofera o acoperire completa a spatiului folosind un singur dispozitiv, eliminand necesitatea instalarii mai...