Connect with us

Exclusiv

Stiati ca guvernarea actuala a mintit inca din primele zile de guvernare, spunand ca face investitii pentru spitale?

Publicat

pe

Stiati ca guvernarea actuala a mintit inca din primele zile de guvernare, spunand ca face investitii pentru spitale, in realitate asigurand finantare pentru cumparare de imobile de la privati si mintind ca face investitii pentru ,,spital”?

Ședinta de guvern de vineri, 20 decembrie 2019, a fost una extraordinară, atât prin faptul că la mai puțin de o lună de la precedenta recificare bugetara (28 noimebrie 2019) a fost făcută a treia rectificare a anului (și urmează și a patra), dar mai ales pentru că Ludovic Orban a fost mințit de propriul ministru și la rândul lui premierul a mintit populația. Dovada se află publicată în Monitorul Oficial al României, care mai arată ceva: prin minciună, guvernul Orban cheltuie banii pe achiziții imobiliare din fonduri publice nenecesare favorizând anumiți investitori imobiliari și mințind că este vorba despre investiții în spitale. În realitate, este vorba despre cumpărarea unui sediu de 2,5 milioane de Euro.
Faptele:
Ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan, vine în ședința de guvern cu un proiect de Hotărâre pentru a alocarea a 12 milioane de lei (2,5 milioane de Euro) către Consiliul Județean Satu Mare.
Ludovic Orban îl întreabă pe ce este alocarea (suma nu a fost avansată);
Ministrul Dezvoltării minte că este vorba despre investiții în spital.
În realitate, suma este dedicată cumpărării unui sediu, pentru relocarea Bibliotecii Județene Satu Mare.
Suma de 2,5 milioane de Euro alocată cumpărării din piața privată a sediului este echivalentă cu suma plătită ca și chirie pe o perioadă de 20 de ani de Biblioteca Satu Mare
Investițiile în Biblioteci sunt eligibile pentru finanțare nerambursabilă, din bani europeni.
Concret, este vorba despre Hotărârea de Guvern adoptată 973 din 20 decembrie 2019. Ea a fost pusă vineri pe ordinea de azi de către Ion Ștefan, Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Ion Ștefan l-a mințit pe Ludovic Orban că este vorba despre o investiție în SPITAL, cand de fapt se cumpara un sediu de la o societate cu pierderi, platindu-se in total cat ar fi costat chiria bibliotecii judetene, pe 20 de ani (2,5 milioane de Euro) unei societăți cu active imobilizate de 1,7 milioane de Euro, cu capital negativ si cu datorii de 4,8 milioane de Euro.
Proiectul de Hotărâre a trecut de Guvern și a fost publicat în monitorul Oficial. Hotărârea 973/20 decembrie 2019 arată însă că nu este vorba despre nicio investiție în ,,spital” ci despre ,,finalizarea achiziției” de pe piața privată a unui sediu pentru Biblioteca Județeană Satu Mare.
Iată și Hotărârea:

Iată și momentul în care ministrul Ion Ștefan îl minte pe Ludovic Orban că este vorba despre o investiție pentru un spital, din fondul de rezerva, în fapt fiind vorba despre alocarea de bani publici pentru cumpărarea unui sediu din piața privată. Suma alocată? Chiria pe mai mult de 20 de ani (250 de luni), respectiv 2,5 milioane de Euro.

Achiziția de 12 milioane de lei a sediului din Satu Mare (Str. Iuliu Maniu nr. 2) s-a desfasurat extrem de rapid. Ea a fosti initiata in 18 septembrie 2019, în 29 octombrie 2019 s-a trecut la negocierea cu cei trei finaliști, iar în 17 decembrie 2019 a fost desemnat câștigătorul, respectiv compania Metecom SA, pentru imobilul din Strada Iuliu Maniu nr. 2, Satu Mare. În 20 decembrie 2019 (fără să se mai aștepte eventualele contestații) apare deja hotărârea în Monitorul Oficial, cu maximă celeritate, pentru alocarea a 12 milioane de lei pentru cumpărarea acestui sediu.
Întrebări:
De ce au mințit ministrul dezvoltării și premierul că este vorba despre o alocare pentru un spital?
De ce premierul nu este capabil să înțeleagă ce semnează?
Dacă minte îl legătură cu alocarea bugetară, minte administrația și în legătură cu bugetul?
De ce în condiții de restricție bugetară, autoritatea centrală alocă sume unei autorități locale pentru cumpărarea unui mic mall, pe care să îl transforme în bibliotecă, plătind cash echivalentul chiriei pentru 20 de ani?
Investitia în cumpărarea unui sediu nu are niciun fel de valoare adăugată pentru economie ci asigură ieșirea dintr-o investiție nerentabilă a unei companii private, pe bani publici.

În 2018, potrivit datelor ministerului finanțelor publice, compania Metecom SA (vânzătoarea sediului) a avut pierderi de 342 de mii de lei, cu 15 salariati, cu capital propriu negativ de 4,3 milioane de lei, datorii de 23 de milioane de lei, cheltuieli in avans de 10 milioane de lei, iar valoarea activelor imobilizate a fost de 8 milioane de lei (se presupune că inclusiv imobilul vândut acum cu 50% mai scump decât valoarea tuturor activelor), dezvaluie analistul Radu Teodor Soviani. (Cerasela N.).

Facebook Comments

Exclusiv

Isarescu profita de naivitatea lui Citu, care se imprumuta prost si scump (in valuta, mult mai scump decat Grecia)/BNR joaca politic

Publicat

pe

De

Prahova nu a dus niciodată lipsă de scandaluri cu miză financiară enormă. Pentru că întotdeauna din Prahova au fost oameni puternici implicați în deciziile luate de vârf și este aproape inutil să-i mai amintim pe cei care au fost la vedere.
Există actori care învârt banii cu lopata, care și-au subordonat o latură a activității economice, din județ și nu numai, care au știut să ungă toate rotițele ca nimeni să nu-i deranjeze. Evident, nu pot face asta fără acceptul șefilor politici, aflați într-o frăție directă sau bine unsă prin interpuși. Când vremurile o cer, interesele se pot întâlni sau pot fi bine sincronizate la un corn sau un pahar cu lapte.
Un asemenea domeniu îl reprezintă tot ce înseamnă colectarea, transportul,depozitarea/valorificarea gunoaielor în județ dar si eliminarea deşeurilor de foraj.
Pana la dezvaluirea metodelor si mijloacelor absconse utilizate de gruparea de criminalitate economico-financiara organizata de la nivelul judetului Prahova va prezentam un material realizat de cei de la Rise Project (acestia urmand sa revina pe aceasta tema in urma anchetelor derulate saptamana trecuta in judetul Prahova).
„Secrete de ciment”
Gunoiul este noul aur. Cu cât îl produci mai mult, cu atât îi îmbogățești pe unii, în timp ce tu te îmbolnăvești.
Acesta e lanțul cauză-efect și așa prosperă mafia italiană care plimbă deșeul toxic pe străzile și mările europene.
Destinația?
Fabricile de ciment din România.
Sunt șapte la număr, toate alimentate cu deșeuri din Italia sau Germania pentru a fi incinerate și trimise prin horn direct în plămânii noștri.
Documentarul “Cement’s Dirty Business” urmărește acest traseu.
Fenomenul a luat amploare odată cu noua metodă globală de ardere a deșeurilor industriale și menajere în cuptoarele fabricilor de ciment. Reziduurile pentru care nu există teoretic soluții de reciclare au înlocuit astfel combustibilul tradițional, cărbune sau petrol, poluant și el.
Rețeta este extrem de profitabilă: fabricile nu doar că nu mai plătesc carburantul pentru producția proprie, ba chiar iau bani să folosească deșeul primit.
Câștigă, practic, la două mâini.
Cei șapte coloși industriali din România pot incinera anual un milion de tone de deșeu menajer, adică o cincime din cât producem cu toții. Problema e că ard orice, inclusiv substanțe strict interzise, iar toxinele emanate în atmosferă au efecte dramatice asupra sănătății populației, reclamă doctorii și autoritățile.
Nimeni, însă, nu controlează nimic.
“Cement’s Dirty Business” reprezintă un studiu de caz european, cu focus pe toate palierele crimei organizate implicate în circuit.
Omul plătit de statul român să monitorizeze și să autorizeze deșeurile care intră în țară e uneori un cal troian. În paralel, trimite facturi fabricilor de ciment pentru afacerea lui de familie. Deține singura firmă care monitorizează noxele emise de cimentiști.
Localnicii trag alarma pentru sănătatea lor: incidența cancerelor a crescut în zonă.
Mafia și gulerele albe (politicieni și corporații) sunt cei care profită sistematic din industria subterană. Piața deșeurilor devine locul de întâlnire al lumii interlope cu marea industrie, atunci când multinaționalele evită prețul corect pentru eliminarea reziduurilor industriale și opteaza pentru rute ocolitoare și mai ieftine.
Apoi, scapă fiecare cum poate. S-au ridicat astfel imperii recente de miliarde de euro, cimentate prin complicități transnaționale.
În patria Camorrei, brigăzile anti-mafia schimbă dintotdeauna focuri cu traficanții care controlează rutele, însă aparatul judiciar european nu reușește să tragă la răspundere marile corporații ce beneficiază din traficul cu deșeuri periculoase.
“Cement’s Dirty Business” ți-i arată pe toți, cu nume și prenume, fiecare ocupând veriga lui în triada care otrăvește continentul.
Află ce respiri.

 


Documentarul este în limba engleză, dar are subtitrări în română și italiană. Alegeți subtitrarea potrivită din opțiunile YouTube (Colțul dreapta jos, Setări → Subtitrare).

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

Chirurgie ambulatorie Pitești – Clinica Dr. Georgescu

Publicat

pe

De

Chirurgia de zi, sau chirurgie ambulatorie pitesti (fara internare), este un concept relativ nou aparut in tara noastra pe fondul unor progrese tehnice care permit efectuarea unei game destul de largi de interventii chirurgicale, fara internare in spital.

Exista  cateva  domenii  clare  unde  progresele  medicale  si  tehnologice  au  permis  trecerea  de  la  chirurgia  clasica  la „chirurgia  de  o  zi”.

Responsabili de  aceasta  dezvoltare  incredibila a chirurgiei ambulatorii in occident sunt in special  casele  de asigurari. Firmele de asigurari vor, de fapt sa  cheltuiasca  mai putin in tratarea  unor  afectiuni. Uneori  internarea  fiind   semnificativ  mai  scumpa  decat  operatia in sine si  pacientii care, desi  au  conditii  de spitalizare  mult  mai  bune decat  la clinica noastra prefera  sa  ajunga  cat  mai  repede in propria lor locuinta.

Chirurgie ambulatorie in Romania

In  Romania, promovatorii nu  sunt  casele  de  asigurari, ci  pacientii. Acestia evita  spitalizarea  de  cate ori  se  poate. Medicii  care  practica  in  domeniul  medical  privat  si care  au  fost  determinati mai repede  decat  ceilalti  sa  dezvolte  tehnicile  ce  permit  chirurgia  ambulatorie, fara spitalizare.

Are la baza doua mari principii: inceperea rapida a recuperarii active a pacientului, imediat la finalul operatiei si o eficientizare din punct de vedere financiar al serviciilor medicale oferite pacientului.

Ce tratamente/operatii chirurgicale se fac ambulatoriu?

In compartimentul nostru de chirurgie se pot efectua cu anestezie locala monitorizata diverse tratamente chirurgicale pentru:

– varice ale membrelor inferioare;

– hemoroizi, abcese perianale;

– fisuri anale, polipi, papiloame;

– afectiuni de granita chirurgie-dermatologie (indepartare tumorete cutanate diverse; cum ar fi negii, de exemplu);

– tromboflebite cu diverse localizari;

– panaritii, unghii incarnate;

– bursite, lipoame, seroame;

– abcese si flegmoane cu diverse localizari;

– hematoame, chiste seroase si sinoviale.

In ce unitati medicale se pot efectua aceste operatii de chirurgie ambulatorie?

Unitatile medicale in care se doreste practicarea „chirugiei de zi” trebuie sa fie dotate cu aparatura moderna, sa aiba bloc operator propriu, posibilitatea de a oferi anestezie locala monitorizata de scurta durata si spatii dotate corespunzator.

Aparatura performanta

  • Ecograf 3D Doppler color cu posibilitate de printare a imaginilor de inalta rezolutie
  • Trusa endoscopica Pentax pentru colonoscopie si gastroscopie pitesti cu anestezie locala
  • Electrocardiograf digital cu interpretare automata a diagnosticului
  • Electrocauter Zeus

Care sunt avantajele chirurgiei ambulatorii pentru pacient?

Avantajele pentru pacient sunt reprezentate de:

– lipsa durerii postoperatorii;

– o refacere foarte rapida;

– cicatrici minime;

– reluarea activitatii in timp scurt;

– spitalizare redusa – deci timp minim petrecut departe de mediul familial, costuri mici legate de spitalizare.

Ce conditii trebuie sa indeplineasca un chirurg care sa opereze ambulatoriu?

Cea mai importanta conditie este comunicarea. Increderea pacientului se castiga prezentandu-i boala, tipul de interventie la care va fi supus, beneficiile operatiei, dar mai ales riscurile si complicatiile care pot aparea. Pacientul trebuie convins ca se poate si fara sa stea 3-5 zile postoperator nemiscat in pat, ca este spre binele propriu daca imediat dupa operatie se ridica si incepe activ recuperarea.

O alta mare calitate – dorinta de perfectionare permanenta. Nu poti face ceva modern in chirurgie daca nu esti tot timpul pus la punct cu tot ce e nou in lume.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

Buneci And Buneci – Cei mai buni avocati din Bucuresti in 2020

Publicat

pe

De

Societatea Civila de Avocati BucurestiBuneci and Buneci” a fost infiintata in anul 2012 (preluand activitatea Cabinetului Individual de Avocat Buneci Petre care are o vechime de peste 15 ani), avand ca misiune reprezentarea intereselor clientilor cu profesionalismul, intelepciunea si ambitia de a obtine intotdeauna cel mai bun rezultat posibil si este recunoscut pentru abordarea pragmatica si creativa a problemelor juridice incredintate de clienti.

Societatea Civila de Avocati „Buneci and Buneci” ofera servicii de reprezentare la toate treptele de jurisdictie, oferind astfel asistenta si consultanta juridica, negocieri in domeniul dreptului penal, dreptului civil, dreptului comercial, dreptului familiei, dreptului administrativ, dreptului financiar si fiscal. Asistarea si reprezentarea clientului impune diligenta profesionala adecvata, pregatirea temeinica a cauzelor, dosarelor si proiectelor, cu promptitudine, potrivit naturii cazului, experientei si crezului profesional.

Obiectivul nostru consta in solutionarea cat mai rapida a problemelor juridice de orice natura si acordarea de consultatii juridice care sa vina in sprijinul ideilor dumneavoastra de afaceri, incercam sa acoperim, in acest scop, o paleta larga din domeniul juridic pentru a obtine cele mai bune rezultate in timp util pentru dumneavoastra.

Colectivul de avocati buni Bucuresti este condus de avocatul Petre Buneci, titular al biroului, membru al Baroului Bucuresti. Serviciile avocatilor societatii sunt ghidate de valori care stau sub semnul reusitei: dedicatie, perseverenta si ingeniozitate.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Timiș

Exclusiv6 ore inainte

Isarescu profita de naivitatea lui Citu, care se imprumuta prost si scump (in valuta, mult mai scump decat Grecia)/BNR joaca politic

Prahova nu a dus niciodată lipsă de scandaluri cu miză financiară enormă. Pentru că întotdeauna din Prahova au fost oameni...

Exclusiv8 ore inainte

Chirurgie ambulatorie Pitești – Clinica Dr. Georgescu

Chirurgia de zi, sau chirurgie ambulatorie pitesti (fara internare), este un concept relativ nou aparut in tara noastra pe fondul...

Exclusiv21 de ore inainte

Buneci And Buneci – Cei mai buni avocati din Bucuresti in 2020

Societatea Civila de Avocati Bucuresti „Buneci and Buneci” a fost infiintata in anul 2012 (preluand activitatea Cabinetului Individual de Avocat...

Exclusiv21 de ore inainte

Buneci And Buneci – Cei mai buni avocati din Bucuresti in 2020

Societatea Civila de Avocati Bucuresti „Buneci and Buneci” a fost infiintata in anul 2012 (preluand activitatea Cabinetului Individual de Avocat...

Social22 de ore inainte

Clinica Dr. Georgescu Pitești – Specialiști în colonoscopie

Colonul este ultima porțiune a tractului digestiv. Acesta reprezintă un tub gol, de aproximativ 1,5 metri și se termină la...

ExclusivO zi inainte

Cel mai bizar „Drept la Replică” semnat de SRI/ Se minte si intr-un „Drept la Replica”!?/ Nu se mai confunda „gripa aviara” cu „curcile” ci – Cotidianul „National” cu ziarul „Incisiv de Prahova”

(Preluare Inpolitics): Ambasadorul american la București, Adrian Zuckerman, a rostit azi un discurs, la Forumul CEO al Camerei Americane de...

Social2 zile inainte

Translar – Campionii şcolilor de şoferi din Horezu, Râmnicu Vâlcea

Şcoala de şoferi Translar şi-a început activitatea acum aproape 30 de ani şi, prin multă muncă, perseverenţă şi seriozitate, a...

Exclusiv2 zile inainte

Increngătura politică ascunsa a gunoaielor(IX)/Ce înseamnă ca frațiile din servicii sa pună mâna pe CONPET SA Ploiesti?

Oare cum a ajuns FRATELE MAI MARE sa fie subalternul FRATELUI MAI MIC? Sau în traducere liberă ce înseamnă ca...

Cultură2 zile inainte

Cătălin Gherzan pune educaţia pe primul loc şi formează generaţii la şcoala sa privată din Piteşti

Grădinița Particulară cu Program Prelungit „Lexford Castel” este locul cel mai potrivit pentru educația preșcolarilor din județul Argeș și, este...

Exclusiv3 zile inainte

Increngătura politică ascunsa a gunoaielor(VIII)De ce România a ajuns groapa de gunoi a Europei? Iată afacerile murdare de cca. 30 de ani!

(Preluare National – Catalin Tache): Iată că la doar câteva zile după declanșarea noii ”prigoane” împotriva celor mai reputați medici...

Exclusiv4 zile inainte

Florin Citu inregistreaza inca o premiera

Vot in comisii pentru Florin Citu, ministru desemnat la Finantelor Publice: 18-18. ,,Aviz de respingere” – spune unul dintre Parlamentari....

Exclusiv5 zile inainte

Bluehost sau Dreamhost? – Ziarul Nationalul

Poate ai deja unul sau mai multe site-uri sau poate esti in cautarea unui prim furnizor de gazduire web. Nu...

Exclusiv5 zile inainte

DENUNȚ penal împotriva numiților: ILIE-DAN BARNA, KLAUS-WERNER IOHANNIS, THEODOR PALEOLOGU, VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ SI MIRCEA DIACONU

Prahova nu a dus niciodată lipsă de scandaluri cu miză financiară enormă. Pentru că întotdeauna din Prahova au fost oameni...

Exclusiv7 zile inainte

„PNL a lăsat toți securiștii speciali cu pensii speciale și a votat o lege care nu se poate aplica iar cei care au pensii speciale și uriașe rămân cu ele pe spinarea fraierilor”

„Sunt atât de multe lucruri și mizerii care se întâmplă aceste zile, încât mi s-a părut frivol să scriu despre...

ExclusivO săptămână inainte

Increngătura politică ascunsa a gunoaielor(VI)/Catastrofele ecologice din Prahova si legaturile acestei grupari de crima organizata cu CONPET SA Ploiesti si statia de tratare mecano-biologică a deșeurilor (TMB)

Prahova nu a dus niciodată lipsă de scandaluri cu miză financiară enormă. Pentru că întotdeauna din Prahova au fost oameni...

ExclusivO săptămână inainte

Increngătura politică ascunsa a gunoaielor(V)/Catastrofele ecologice din Prahova si legaturile acestei grupari de crima organizata

Prahova nu a dus niciodată lipsă de scandaluri cu miză financiară enormă. Pentru că întotdeauna din Prahova au fost oameni...

Știrile Săptămânii