Acasă Exclusiv Doar in mintea lui exista aceste restrangeri de drepturi constitutionale prin norme...

Doar in mintea lui exista aceste restrangeri de drepturi constitutionale prin norme infralegale!

Nelu de la Huşi a terminat întâlnirea cu Sică şi a aterizat precipitat fix în studioul Digi. În care nu-l întreabă nimeni nimic, evident. Nelu este supărat acum pe poporul tolerant de la mare, munte şi vacanţe care nu-l mai crede neam şi anunţă răzbunător că amână toate măsurile de realxare. Mai zice ceva şi de nişte focare, dar nu zice unde sunt, că-s secrete, deşi teoretic lumea ar trebui să le ştie ca să se ferească. Şi evident nici zâna nu-l întreabă ca să nu-i strice poezia imaginară. So, Nelu, Sică şi toată gaska anunţă că declanşează lupta socialistă la baionetă cu poporul ignorant, pe care până acum îl felicita, dar acum îi enervează teribil că nu mai crede pe niciunul, pentru că până acum totul era bine şi ei erau cei mai pregătiţi în vreme de anticipate, şi deştepţi, şi frumoşi, şi inteligenţi, iar acum, brusc, totul este de fapt pe invers, şi spun că sunt de râsul Ieuropei. Cum erau din primul moment de altfel. Io vreau să ştiu doar cum şi din ce lot avea fix nevasta lui Nelu de la farmacia din dealul Huşilor nenică măşti de vindea la negru pe timp de pandemie când nu avea nimeni în ţara românească. Their silence speaks volumes. Nelu, show me your coco, precizeaza Sorina Ruxandra Matei.

Românii se așteptau la noi măsuri de relaxare de pe data de 1 iulie, dar autoritățile au luat mai multe decizii dure în plină stare de alertă.

Orban a decis! S-au luat noi măsuri

Printre cele mai importante măsuri din hotărârea CNSU se regăsește propunerea instituirii sancțiunii complementare de suspendare a autorizației de funcționare pentru organizatorii activităților și evenimentelor, dacă în cadrul acestor evenimente nu sunt respectate regulile de siguranță sanitară.

Prin aceeași Hotărâre au mai fost adoptate propuneri de modificare a unor măsuri privind organizarea competițiilor sportive și a altor tipuri de activități.

De asemenea, CNSU a luat decizia de a menține lista statelor aflate în „zona verde”, pentru care nu mai există obligația izolării la domiciliu pentru cetățenii care vin în România din respectivele țări, aprobată prin Hotărârile numărul 29 și 31.

Măsurile propuse și aprobate în ședința CNSU sunt bazate pe recomandările specialiștilor din Grupul de Suport Tehnico-Științific și vor avea aplicabilitate începând cu data de 1 iulie 2020. (Sava N.).

Masuri

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

StiriClujNapoca.ro – sursa ta de știri locale și informații relevante din Cluj

StiriClujNapoca.ro este o platformă media online independentă dedicată municipiului Cluj-Napoca și comunităților din județul Cluj. Publicația urmărește actualitatea locală, evenimentele importante și...

HONOR aduce tehnologia de azi în Palatul Telefoanelor

În cadrul inițiativei „Străzi Deschise”, Palatul Telefoanelor devine spațiul în care istoria comunicațiilor întâlnește tehnologia HONOR București, 17 iulie 2026 – În cadrul inițiativei „Străzi Deschise”,...

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare de informații,...

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea pliurilor, oferind o experiență...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice