Connect with us

Exclusiv

„Unde dai și unde crapă” poposeste in curtea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ)

Publicat

pe

Este firesc să existe o rivalitate între companii de același profil, cu sediul în Europa și cu sediul peste Ocean. Războiul este în cele din urmă pe comenzi. Cine reușește să vândă mai multe elicoptere de luptă? Americanii sau europenii? Și, până la urmă, cum se va înzestra Armata Română? Acest război nedeclarat are o derulare clară, cu accente comice, dar și dramatice. Să schițăm istoria acestei rivalități, începând din septembrie 2016.

În septembrie 2016, se deschide o nouă fabrică de elicoptere construită de Airbus, companie franco-germană, la Ghimbav. Obiectivul este realizarea superelicoperului de luptă H215. La inaugurare participă premierul de atunci, Dacian Cioloș, dar și, atenție, președintele Franței Francois Hollande. Un fapt neobișnuit, dar care indică cu claritate excepționala importanță strategică a acestui obiectiv. Uluitor, cel puțin în aparență, Klaus Iohannis lipsește de la acest eveniment. Oare de ce?

În luna decembrie a aceluiași an, vine o mare surpriză. Apar informații despre un memorandum între IAR Ghimbav și Bell Helicopter, rivalul american al Airbus. Imediat, reprezentanții Airbus se prezintă la Guvernul României, cerând explicații. Pe motiv că această suprapunere de proiecte este cu totul și cu totul neobișnuită. Și pune în pericol colaborarea cu gigantul fraco-german. Puțin mai tâziu, în februarie 2017, premierul Grindeanu are o întrevedere cu reprezentanți ai ambasadei Statelor Unite și ai Bell Helicopter. Iar în martie, Hans Klemm, ambasadorul de atunci al Statelor Unite la București are discuții pe aceeași temă cu ministrul Economiei. Dar nici binomul franco-german nu stă degeaba. Ambasadorul Franței, Francois Saint-Paul discută cu ministrul Economiei de atunci, Mihai Tudose, aceeași temă legată de pericolul la care este expus proiectul super-elicpoperului de luptă H215M. Este prezent și însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Germaniei la București.

Are loc o mică pauză. Generată de criza politică de la București. Se schimbă Guvernul în urma auto-moțiunii de cenzură introdusă de PSD. În noul Cabinet, ministru al Apărărăii este Adrian Țuțuianu. Coincidență sau nu, numirea acestuia schimbă fundamental aliniamentul planetelor. Ministerul Apărării, împreună cu Guvernul României se reorientează în mod ferm către Statele Unite. Vine un anunț bombă. Urmează să fie creată o societate mixta Bell Helicoper-Romarm, care va produce elicoptere de atac. Paranteză. Într-o țară relativ mică, cum este România, aflată într-o poziție geostrategică extrem de sensibilă, cu o armată relativ la pământ sub aspectul înzestrării, este cel puțin straniu, dar în același timp onorant, să se producă două dintre cele mai performante elicoptere de luptă din lume.

Pe 24 august 2017, noul președinte al Franței, Emmanuel Macron vine în vizită la București, răspunzând cu o viteză uluitoare invitației omogului său român. Vizita este generată de acest proiect și de interesele strategice legate de el. Rivalitatea dintre compania franco-germană și compania americană ajunge astfel la cote dintre cele mai înalte.

Și venind în zilele noastre, în urmă cu scurt timp, Adrian Zuckerman, ambasadorul Statelor Unite la București anunță, citez, „un parteneriat extraordinar între Statele Unite, România și Polonia”. Acest parteneriat extraordinar este deschis printr-un memorandum de înțelegere între cele trei părți care prevede, atenție, înființarea în România a unui Centru Regional de Echipamente și Întreținere a Elicopterelor Black HAWC pentru Europa Centrală. Și, pentru început, este ofertat Ministerul de Interne, cu 12 aparate de acest fel.

Nu am dorit să intru în prea multe detalii. De aceea, pentru a nu-l tracasa prea mult pe cititor, nu am mai menționat faptul că, în acest război al elicopterelor care urmează să fie produse în România, există nu numai o rivalitate între companiile franco-germane și americane citate, ci și o adevărată bătălie între doi giganți americani cu același obiect de activitate. Dar războiul legat de înzestrare nu se oprește aici. El nu este doar aerian. Am văzut că există și un război IT, de această dată între Statele Unite și China, care și el vizează România, poziționată ca un fel de cap de pod. Război care, pe fondul general al rivalităților în materie strategică și economică dintre Washington și Beijing, a mers atât de departe, încât ieri președintele Statelor Unite a anunțat că proiectează o decuplare totală a celor două economii. Războiul merge și mai departe. În plan maritim, se extinde asupra situației înzestrării Armatei Române cu corvete de luptă. La acest capitol, Ministerul Apărării ne ține în ceață. Nu știm unde s-a ajuns. Pentru că procedurile sunt din ce în ce mai netransparente. La fel ca și în cazul achiziționării de rachete anti-navă, nici în ceea ce privește corvetele nu este respectată legea și nu se merge la Parlament, pentru a obține o aprobare pentru investiții de o asemenea importanță. Mai rămâne ca acest război să se mute și în spațiul cosmic al României. Aproape s-a mutat. Își mai amintește cineva că președintele Klaus Iohannis a lipsit nu numai la demararea proiectului Ghimbav, ci și la inaugurarea și apoi transferul obiectivului Deveselu de la armata Statelor Unite către reprezentanții NATO?

Când analizăm, pe de-o parte, relațiile dintre România și Statele Unite, nu atât de colaborare, cât de subordonare, și pe de altă parte relațiile dintre România și nucleul dur UE, nu de parteneriat, ci tot de subordonare, va trebui ca, în prealabil, să înțelegem contextul din ce în ce mai complicat în care se manifestă România ca jucător tot mai legat de mâini și de picioare. Și, dacă reușim măcar să intuim situația în care ne aflăm, vom reuși poate să înțelegem decizii politice absolut surprinzătoare luate la București și cu totul de neînțeles din punctul de vedere al logicii formale pentru cetățeanul obișnuit. Care merge cuminte și cu bună credință la alegeri. Și care află ulterior că, indiferent ce a ales și pe cine a ales, alții au ales de fapt în locul lui.

Sorin Rosca Stanescu

 

Facebook Comments

Exclusiv

Seturi de dus promotionale: profita de oferte pentru a-ti renova baia

Publicat

pe

De

 

Interesul romanilor pentru renovarea locuintelor a crescut in aceasta perioada, datorita timpului petrecut in izolare. In acelasi timp, ofertele la produsele necesare amenajarilor s-au diversificat constant. Dar nu doar obiectele pentru decor se bucura de preturi avantajoase, ci si echipamentele sanitare esentiale pentru utilarea unei bai.

De exemplu, ai discounturi mari la seturi dus, pe care le poti achizitiona online. Altfel zis, economisesti bani, timp, energie – in timp ce iti reutilezi baia si o amenajezi modern. Simplu!

 

Un plus de confort si de intimitate cu cele mai moderne seturi de dus

Dusul poate fi mai mult decat o rutina. Poate deveni o experienta senzoriala, atunci cand ai cadrul necesar pentru a-ti transforma baia intr-o oaza de relaxare. Chiar daca nu dispui de un spatiu generos, in care sa integrezi o cada, ai posibilitatea sa iti creezi mediul ZEN cu o cabina de dus.

Ai nevoie doar de elementele potrivite, iar printre ele se regaseste neaparat o para de dus cu functii inovatoare de la Grohe. In ritmul picaturilor de ploaie, la intensitatea pe care tu o setezi, te poti bucura de o experienta aparte, menita sa iti relaxeze toate simturile. Iti vei putea reincarca bateriile dupa o zi obositoare in intimitatea casei tale.

 

Suporturi, bare, coloane, furtunuri, brate, pare – toate accesoriile pentru dus

Este destul de greu sa creezi cadrul perfect pentru o relaxare completa la dus, daca esti novice in instalatii. Cel mai simplu este sa achizitionezi un set complet de echipamente si accesorii, pentru a pune in scena o cabina de dus. Un astfel de set poate sa cuprinda, de regula, urmatoarele elemente: bare, suporturi, brate, pare, furtunuri, coloane pentru dusuri mobile, fixe sau laterale.

Fii extrem de atent la finisajele acestor elemente expuse in mod permanent la umiditate. Evita plasticul si materialele care isi schimba aspectul rapid si investeste in calitate. Iti recomandam Grohe cu tehnologia StarLight: nu vei fi dezamagit deloc.

 

Reduceri de pana la 35% la seturi dus: economisesti si te bucuri de calitate

Cea mai mare greseala pe care o pot face cumparatorii este sa achizitioneze produse low cost din categoria echipamentelor sanitare. Costul este acela ca trebuie sa repete investitia intr-o foarte scurta perioada de timp. Sfat: achizitioneaza produse de calitate premium si iti vei amortiza costurile.

Chiar si mai bine, prinde ofertele promotionale si vei beneficia de un pret mult mai redus pentru aceeasi calitate garantata. In magazinul online Baterii-Lux.ro, produsele din gama Grohe au un discount chiar de pana la 35%. Ofertele vin in intampinarea ta, pentru a-ti utila baia modern, cat mai rapid. Profita si bucura-te de calitate maxima!

 

Ce avantaje ai daca achizitionezi seturi dus de la Baterii-Lux.ro?

In primul rand, cumperi online. Eviti orice tip de deplasare, pentru ca acest magazin iti ofera transport rapid si livrare direct la tine acasa. Mai mult, ai acces la o gama super variata de baterii, accesorii baie si alte produse de acest tip.

Toate echipamentele sanitare se gasesc intr-un singur loc: la Baterii-Lux.ro, un magazin de incredere. Produsele sunt originale, de origine germana, iar tu beneficiezi de garantia calitatii. In 14 zile poti trimite inapoi produsul comandat, daca nu se potriveste specificatiilor impuse de amenajarea ta. Simplu! Utilarea unei bai nu a fost nicicand mai usoara: ai toate motivele sa incepi renovarea chiar acum!

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

Iulian Dumitrescu fuge de confruntarea cu Bogdan Toader

Publicat

pe

De

Invitația la dezbaterea electorală dintre Bogdan Toader și Iulian Dumitrescu, lansată de jurnalistul Marius Visarion, a fost acceptată cu promptitudine de candidatul PSD la șefia Consiliului Județean Prahova și ignorată de contracandidatul său din partea PNL, Iulian Dumitrescu.

Aroganța sau lașitatea sunt singurele două variante pe seama cărora putem pune refuzul lui Iulian Dumitrescu de a purta o discuție reală și asumată cu un contracandidat.
Fie liberalii știu deja că alegerile vor fi fraudate în favoarea PNL și nu se mai „deranjează” să se prezinte personal în fața alegătorilor, fie le este teamă că Iulian Dumitrescu ar putea avea o prestație jenantă în comparație cu Bogdan Toader, în probleme ce țin de județul Prahova.
Îi reamintim domnului Iulian Dumitrescu faptul că „porcul nu se îngrașă în ajun”, iar prahovenii și-au format deja părerea despre partidul care guvernează astăzi România, condus în Prahova de domnia sa. Mărturie stau cifrele celui mai recent sondaj de opinie, care îl plasează pe lulian Dumitrescu pe locul 2, cel al pierzatorului.
Momentan, Iulian Dumitrescu pierde o bătălie în față lui Bogdan Toader prin neprezentare. Pe 27 septembrie, va pierde întreg războiul.
N.R – Calarasi, o piatra grea de grumazul „Albanezului”!

Articolul Iulian Dumitrescu fuge de confruntarea cu Bogdan Toader apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

Model de administratie liberala/GROAPA DE GUNOI DIN ARICESTII RAHTIVANI/(III)/Provocare publica privitor la acest subiect

Publicat

pe

De

Avand in vedere reactiile cu privire la serialul dezvaluirilor noastre „Model de administratie liberala/INCENDIU LA GROAPA DE GUNOI DIN ARICESTII RAHTIVANI, la firma unde candidatul PNL la Primaria ARICESTII RAHTIVANI – Mihai Viorica – este agent IMOBILIAR” si avand in vedere si „pozitia” primarului in fuctie referitor la cele semnalate de catre redactia noastra referitor la incendiile de la groapa de deseuri Ecomaster din Targsorul Nou – solicitam un punct de vedere public privitor la acest subiect, in ordine alfabetica al candidatilor la Primaria Aricestii Rahtivani: Justin Cojan, Gheorghe Orbu si Viorica Mihai. (Redactia Incisiv de Prahova).

Model de administratie liberala/INCENDIU LA GROAPA DE GUNOI DIN ARICESTII RAHTIVANI, la firma unde candidatul PNL la Primaria ARICESTII RAHTIVANI – Mihai Viorica – este agent IMOBILIAR

 

 

Model de administratie liberala/UN NOU INCENDIU, IERI SEARA, LA GROAPA DE GUNOI DIN ARICESTII RAHTIVANI, la firma unde candidatul PNL la Primaria ARICESTII RAHTIVANI – Mihai Viorica – este agent IMOBILIAR (II)

 

Articolul Model de administratie liberala/GROAPA DE GUNOI DIN ARICESTII RAHTIVANI/(III)/Provocare publica privitor la acest subiect apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Timiș

pariuri sportive online pariuri sportive online
Social9 ore inainte

Alege o oferta completa de pariuri sportive online! Iata unde o poti gasi!

Fenomenul de pariere este destul de vechi in tara noastra, iar unele dintre agentiile de pariuri care au aparut la...

Exclusiv12 ore inainte

Seturi de dus promotionale: profita de oferte pentru a-ti renova baia

  Interesul romanilor pentru renovarea locuintelor a crescut in aceasta perioada, datorita timpului petrecut in izolare. In acelasi timp, ofertele...

Exclusiv23 de ore inainte

Iulian Dumitrescu fuge de confruntarea cu Bogdan Toader

Invitația la dezbaterea electorală dintre Bogdan Toader și Iulian Dumitrescu, lansată de jurnalistul Marius Visarion, a fost acceptată cu promptitudine...

Exclusiv2 zile inainte

Model de administratie liberala/GROAPA DE GUNOI DIN ARICESTII RAHTIVANI/(III)/Provocare publica privitor la acest subiect

Avand in vedere reactiile cu privire la serialul dezvaluirilor noastre „Model de administratie liberala/INCENDIU LA GROAPA DE GUNOI DIN ARICESTII...

Exclusiv3 zile inainte

Bogdan Novac, fiul fostului demnitar comunist Aurel Novac – OFERTA politica pentru brezeni

Stimati cititori, va prezentam, mai jos, oferta politica a candidatului avocat, fiul fostului demnitar comunist Aurel Novac, fost ministru al...

Exclusiv4 zile inainte

OPINIE/După umila mea analiză a primilor 3 candidați cu șanse la Primăria Ploiesti, ținând cont de criterii precum competența administrativă, independența față de partid în urmărirea obiectivelor și caracterul

Poate că nu este încă dezintegrare, cum spune un scriitor prizat, dar degradare este cât încape, iar tristețe, pe măsură....

Exclusiv5 zile inainte

Model de administratie liberala- Brebu – Prahova/”Sa imi suga p_la babele de la biserica…sa imi suga cu popa cu tot…pai acolo e o mahala si niste idioate”/Imi suge mie p_la USR-ul”/Inregistrari audio halucinante…” (I)

Ne cerem scuze pentru vocabularul utilizat de primarul cocalar girat de PNL Prahova!Cu ceva timp in urma am primit la...

Exclusiv6 zile inainte

Votează Bogdan Toader- Președintele Consiliului Județean Prahova! Poziția 4 pe buletinul de vot!Votează Alianța pentru Prahova!

Cu toate ca”Regina” PNL Prahova „plange” si asta o face de obicei atunci cand eclozeaza mai multe si apare lupta...

ExclusivO săptămână inainte

Model de administratie liberala- Filipestii de Padure – Prahova/Falsuri, abuzuri, delapidari, distractii la mare si nu numai, totul pe banii publici/Clanul Sportivilor (I)

Cu toate ca”Regina” PNL Prahova „plange” si asta o face de obicei atunci cand eclozeaza mai multe si apare lupta...

Știri din județO săptămână inainte

#Reset Plastic!

Pentru a proteja mediul înconjurător, Kaufland România a introdus în premieră în magazine un sistem nou de colectare a recipientelor...

ExclusivO săptămână inainte

UPDATE/Haosul dintr-o institutie publica din subordinea primarului liberal Adrian Dobre, un primar garantat de Andrei Volosevici/Adrian Vaida este trimis la deschiderea anului scolar de către șeful Poliției Municipale, Manea Cristian, chiar daca gardianul public a fost in contact cu persoane depistate cu Covid!

(Preluare Inpolitics): Fostul primar pedelist al sectorului 3, Liviu Negoiță, vicepreședinte de partid de guvernămînt și desemnat inclusiv premier la...

ExclusivO săptămână inainte

Cele mai comune tipuri de huse şi accesorii de protecție pentru Samsung

Pentru orice telefon, indiferent de preţul său, husa de telefon este cea mai bună soluţie pentru protecţie. Deoarece preferinţele utilizatorilor...

ExclusivO săptămână inainte

Model de administratie liberala/UN NOU INCENDIU, IERI SEARA, LA GROAPA DE GUNOI DIN ARICESTII RAHTIVANI, la firma unde candidatul PNL la Primaria ARICESTII RAHTIVANI – Mihai Viorica – este agent IMOBILIAR (II)

Incendiu la Ecomaster Service, din nou, si seara trecuta. Deci, temerile cetatenilor din comuna Aricestii Rahtivani sunt din ce in...

ExclusivO săptămână inainte

Model de administratie liberala/INCENDIU LA GROAPA DE GUNOI DIN ARICESTII RAHTIVANI, la firma unde candidatul PNL la Primaria ARICESTII RAHTIVANI – Mihai Viorica – este agent IMOBILIAR

  Am luact act de mail si o echipa de jurnalisti de la  Incisiv de Prahova s-au deplasat la fata...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Reparatii usi sector 5 – solutia ideala pentru urgente

Locuinta sau biroul tau are o usa defecta care nu se mai inchide sau deschide corespunzator?...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Bogdan Toader: Abuz, șantaj și intimidare, metode de campanie, la PNL Prahova

Bogdan Toader, candidatul Alianței pentru Prahova la un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Prahova, acuză reprezentanții Partidului Național...

Știrile Săptămânii