Acasă Politică locală Oraşele Ciacova şi Sânnicolau Mare intră în carantină!/Update. Comunicatul Prefecturii

Oraşele Ciacova şi Sânnicolau Mare intră în carantină!/Update. Comunicatul Prefecturii

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit în această seară pentru a decide intrarea în carantină a oraşelor Ciacova şi Sânnicolau Mare. Ciacova avea, în această dimineaă, rata de infectare de 11,64 la mia de locuitori, în timp ce la Sânnicolau Mare rata era de 8,76.

Aşa cum ne-am obişnuit, prefectul de Timiş, Liliana Oneţ a convocat, seara târziu, o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Principala decizie care se ia în această şedinţă este intrarea în carantină a oraşelor Sânnicolau Mare şi Ciacova, acolo unde ratele de infectare au ajuns la 11,64 şi, respectiv 8,76. Deciziile de carantinare pentru cele două localităţi trebuie trimise Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a fi aprobate de Comandantul Acțiunii și publicate în Monitorul Oficial. Amintim că ultimele măsuri de carantinare în Timiş au provocat un adevărat haos. Acestea au fost anunţate la 3 noaptea şi puse în aplicare două ore mai târziu, în mod ilegal, fiindcă nu apăruseră în Monitorul Oficial. Rămâne de văzut în ce zi şi la ce oră vor intra efectiv în carantină cele două oraşe.

Update. Prefectura Timiş a trimis un comunicat de presă privind cele de mai sus pe care-l prezentăm integral:

“Prefectul Liliana Oneț a convocat, astăzi, ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în cadrul căreia ținând cont de propunerea Direcției de Sănătate Publică Timiș și avizele Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Combatere al Bolilor, acordate în urma analizei situației existente la nivelul județului și a unor localități unde incidența este crescută: SÂNNICOLAU MARE de 8,56/1000 de locuitori și CIACOVA de 9,99/1000 (dimineaţă erau prezentate alte date – n.r.) de locuitori s-au emis două Hotărâri. Aceste hotărâri se vor transmite Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției pentru emiterea Ordinelor Comandantului Acțiunii privind instituirea măsurii de carantină zonală. Carantina s-a cerut pentru: orașul SÂNNICOLAU MARE și orașul CIACOVA. Carantina se va institui începând cu data și ora prevăzute în Ordinele Comandantului Acțiunii.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Evenimente gratuite București azi: ELECTROCLASSIC, cu Clara Cernat și Phil St. George, la MARe

Cei care caută evenimente gratuite în București azi, 6 septembrie 2026, pot găsi pe EvenimenteGratuite.ro informații despre „ELECTROCLASSIC. Poezia unei viori pe...

AGON by AOC prezintă cele mai recente inovații OLED la gamescom 2026

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, anunță astăzi revenirea la gamescom 2026 (Hala 8.1, Standul C-060), marcând prezența în cadrul celui...

Acer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1

Modelul este lansat alături de o nouă gamă de ecrane pentru gameri și creatori, cu tehnologie QD-OLED Penta Tandem™, rezoluție 5K, iluminare Mini LED,...

Sound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști

„Sound of Fantasy” are loc în 4 și 5 septembrie, de la ora 21:00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrarea este liberă.

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...