Acasă Politică locală Timișoara se pregătește de participarea la Climathon, alături de alte sute de...

Timișoara se pregătește de participarea la Climathon, alături de alte sute de orașe

Între 20-21 noiembrie, Timișoara participă la Climathon, un concurs internațional de idei și propuneri ce pot fi transformate în soluții inovatoare și acțiuni pentru adaptarea la schimbările climatice. Climathon-ul este o mișcare globală, care se organizează local, așadar Timișoara se alătură, în luna noiembrie, altor câteva sute de orașe din toată lumea, în lupta pentru un mediu mai curat și mai sigur.

Organizatorii Climathon Timișoara 2020 sunt Aquatim, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, partener național EIT Climate KIC România, și Asociația One Source, iar ediția actuală este una focalizată pe apă și reinventarea relației noastre cu această resursă esențială. Sub titlul „Be Water Smart!”, concursul lansează arhitecților, inginerilor, peisagiștilor, profesioniștilor și studenților din orice alte domenii, precum și elevilor provocarea de a găsi soluții sustenabile de integrare a apei de ploaie în ciclul urban și stilul nostru de viață, de la scară mică la mare, din gospodărie, pe stradă și în oraș. Este luată în considerare și valorificarea apei uzate.

Evenimentul se va desfășura online, timp de 24 de ore. Participarea este gratuită și se face prin înscriere la: https://climathon.climate-kic.org/europe/romania/timisoara/?lang=en . Concurenții vor lucra în echipe, iar propunerile vor fi evaluate de către un juriu multidisciplinar, din punct de vedere al fezabilității, potențialului inovator și sustenabil, orginalității, impactului social și urban. Se vor acorda premii, în valoare totală de 2.000 de lei. Evenimentul va cuprinde și o sesiune de prezentări de proiecte, bune practici și ateliere.

Prin organizarea ediției Climathon 2020 în Timișoara, Aquatim continuă demersurile sale de a trasforma Timișoara într-un oraș rezilient în relația sa cu apa și fenomenele meteo extreme, date de schimbările climatice. Dezideratul „zero străzi inundate din canalizare”, în urma ploilor intense, poate fi atins în parteneriat cu comunitatea, antrenând oameni preocupați de mediu, resurse și viitorul planetei. Compania de apă Aquatim a contracarat pericolul inundațiilor din canalizare prin instalarea de rezervoare subterane mari și stații de pompare automată, în punctele vulnerabile ale orașului – pasajele Jiul, Popa Șapcă, Gheorghe Lazăr.

Cu toate acestea, soluția 100% sustenabilă și de reziliență pe termen lung, susținută de Aquatim, rămâne redirecționarea apei de ploaie, astfel încât ea să nu mai ajungă în canalizare și la stația de epurare, ci să fie valorificată ca o resursă utilă de apă pentru comunitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Cum influențează un soft WMS riscul de accidente în depozitul tău? 

  Un depozit dezorganizat nu este o simplă problemă legată de eficiență - este o bombă cu ceas pentru siguranța angajaților tăi. Rutele de circulație...

Samsung își menține poziția de lider pe piața mondială a ecranelor comerciale pentru al 17-lea an consecutiv

Un nou raport din industrie confirmă poziția de lider a companiei, pe măsură ce aceasta își extinde portofoliul de ecrane avansate și soluții integrate...

Provident și Metropolitan Life continuă parteneriatul strategic, sub aceeași misiune comună: mai multă protecție pentru clienți și acoperire avantajoasă pentru creditele mici

București, 24 martie 2026 - Provident Financial România și Metropolitan Life anunță prelungirea parteneriatului strategic dintre cele două companii pe următorii cinci ani. Noul acord...

Dezinsecția împotriva insectelor în blocuri: ghid complet pentru rezultate durabile

Procesul de dezinsectie asociatii de proprietari  reprezintă un aspect esențial pentru menținerea unui mediu sănătos și sigur pentru locatari. Într-un spațiu comun, cum ar...

Restaurant nuntă București – locația ideală pentru un eveniment memorabil

Organizarea unei nunți este un moment special în viața oricărui cuplu, iar alegerea locației potrivite este unul dintre cele mai importante aspecte ale evenimentului....