Acasă Politică locală Directorul Răvășilă, de la Primăria Timișoara, are drept de semnătură. El a...

Directorul Răvășilă, de la Primăria Timișoara, are drept de semnătură. El a fost speriat cu o hârtie fără valoare juridică

Directorul de la Direcția de Patrimoniu a Primăriei Timișoara cercetat de DNA a avut tot timpul drept de semnătură, în ciuda problemelor sale. Primarul Dominic Fritz a anunțat că, de fapt, în instituției a circulat doar o hârtie ”bau-bau”, fără valoare juridică, care îi ridica acest drept, la inițiativa fostului primar, Nicolae Robu.

Nu s-a pus niciodată problema, la nivel juridic, de oprire a lui Florin Răvășilă de la semnarea documentelor pentru operațiunile pe care le avea în subordine, subliniază actualul primar. Răvășilă e cercetat pentru problemele sale în cadrul unui dosar la DNA, dar legislația spune că până ce acuzațiile de mită se vor dovedi el este considerat nevinovat, iar îndatoririle funcției sale continuă, subliniază Fritz.
”Am avut o discuție cu domnu Răvășilă, i-am spus că voi sesiza Comisia de Disciplină, deocamdată el este director și trebuie să semneze, acesta este rolul lui. A avut întotdeauna drept de semnătură, a fost doar o notă internă în primărie, fără valoare juridică, deci are drept de semnătură”, a declarat Fritz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Confortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine

Vara aduce cu sine una dintre cele mai plăcute perioade ale anului: zile lungi, seri petrecute în aer liber și ritmul mai relaxat al...

Cum influențează viteza de deplasare aderența mașinii?

Odată cu creșterea vitezei de deplasare, roțile se învârt mai rapid și, din cauza deformărilor elastice, apar diferențe de aderență între acestea, iar consecințele...

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului. Cele 2 programe eligibile sunt...

SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE

Saint-Gobain România anunță lansarea înscrierilor pentru participarea la ediția 2026 a competiției „Saint-Gobain National Trophy” prin care sunt recunoscute cele mai inovatoare și performante...

HONOR pregătește lansarea lui Watch 6: autonomie de până la 35 de zile

Design elegant inspirat de motorsport, 122 de moduri sportive și funcții avansate de monitorizare a sănătății, pentru un stil de viață activ.   București, 17 iunie...