Acasă Politică locală Într-o singură zi, amenzi de peste o sută de mii de lei,...

Într-o singură zi, amenzi de peste o sută de mii de lei, în Timiş, pentru nepurtarea măştii de protecţie

În cursul zilei de ieri, peste 300 de forțe de ordine au acționat pe raza județului Timiș, pentru verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19. Totalul amenzilor a fost de 116.500 de lei, din care 100.250 de lei pentru nepurtarea măştii de protecţie.

Polițiștii timișeni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au verificat zone în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale dar și mijloace de transport persoane.

La activităţi au participat 347 de forţe de ordine, fiind verificate 264 de societăți comerciale, precum şi 126 de mijloace de transport persoane, dintre care 50 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 4.000 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 402 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 116.500 de lei. Dintre acestea, 347 de sancțiuni contravenționale în valoare de 100.250 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare. Totodată au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.250 pentru nerespectarea interdicțiilor privin deplasarea/libera circulație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

AGON by AOC prezintă cele mai recente inovații OLED la gamescom 2026

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, anunță astăzi revenirea la gamescom 2026 (Hala 8.1, Standul C-060), marcând prezența în cadrul celui...

Acer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1

Modelul este lansat alături de o nouă gamă de ecrane pentru gameri și creatori, cu tehnologie QD-OLED Penta Tandem™, rezoluție 5K, iluminare Mini LED,...

Sound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști

„Sound of Fantasy” are loc în 4 și 5 septembrie, de la ora 21:00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrarea este liberă.

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...

Jake Dyson dezvăluie o nouă eră a dispozitivelor inteligente

Jake Dyson a dezvăluit astăzi următoarea generație de produse Dyson, o gamă de dispozitive care integrează inteligență avansată, semnalând o schimbare fundamentală în modul...