Acasă Politică locală “Noi, cei de la Pro România, nu lăsăm pe nimeni în urmă”...

“Noi, cei de la Pro România, nu lăsăm pe nimeni în urmă” Interviu cu Adrian Pau, candidat Pro România Timiș la Camera Deputaților (P)

Domnule deputat, ne apropiem de ziua alegerilor parlamentare. Ce își propune Pro România Timiș la acest scrutin electoral?

În primul rând, cred că trebuie să vorbim despre contextul în care au loc aceste alegeri, care mi se pare unul nepotrivit. Ca să fiu mai explicit: acest guvern incompetent sacrifică totul pe perioada pandemiei – școli, HORECA, teatre, cinematografe, piețe și așa mai departe – dar ne spune că este în regulă să facem campanie electorală. Asta dovedește, cred eu, că actualii guvernanți nu sunt interesați decât de putere, iar sănătatea românilor este pusă într-un plan secundar. Ei bine, și în aceste condiții, noi trebuie să ne facem treaba cât mai bine și să scoatem un rezultat cel puțin la fel de bun ca la alegerile locale.

Criză sanitară, criză economică… Ce mai urmează pentru România?

În mod normal, ar trebui făcute eforturi comune imense pentru ieșirea din aceste crize, dar mă tem că în ritmul în care mergem acum, e greu. Pentru criza sanitară eu nu văd nicio măsură concretă, cu efecte reale pentru reducerea numărului infectărilor, nu se reușește nicicum creșterea semnificativă a numărului de testări, care ar fi cea mai eficientă măsură. Testăm, identificăm persoanele pozitive, le izolăm de cei sănătoși și așa mai departe. Nu! Nouă ni se spune să ne spălăm pe mâini, să purtăm mască și atât. Asta înseamnă iresponsabilitate din partea actualului guvern. Noi asta ne dorim, o testare masivă a populației, identificarea purtătorilor virusului și tratarea lor în condiții cât mai bune. Este singura șansă să revenim cât de cât la normalitate.

Ați amintit de HORECA, domeniu care duce o luptă asiduă cu actualul guvern pentru redeschiderea restaurantelor, cafenelelor și așa mai departe. Credeți că au primit un sprijin real din partea autorităților?

Nu, nici vorbă, iar industria HORECA este pusă pe butuci. Tocmai din acest motiv trebuie găsite soluții pentru salvarea IMM-urilor românești, fie că sunt din domeniul HORECA sau altul. Noi, la Pro România, am gândit un set de măsuri concrete care să vină în sprijinul IMM-urilor și aș vrea să amintesc aici reducerea TVA de la 9% la 5% pentru produsele agricole, alimentare și pentru serviciile HORECA, anularea unor obligații fiscale aferente anului 2021 pentru IMM-uri: impozitul pe profit, impozitul specific, impozitul pentru microintreprinderi. De asemenea, statul va acoperi 50% din chiriile aflate în plată pe perioada nefuncționării IMM-urilor din cauza restricțiilor impuse de autorități. Doar așa putem salva companiile românești.

Aici e vorba de IMM-uri. Are Pro România soluții și pentru românii afectați de pandemie?

Sigur că da, avem chiar măsuri imediate, concrete. Noi ne asumăm introducerea unui venit minim de criză care are ca scop asigurarea resurselor minime pentru această perioadă. Este vorba de 2.000 de lei pentru persoanele singure și 1.500 de lei pentru fiecare membru al familiei, dar nu mai mult de 4.500 de lei. Vrem să ne asigurăm astfel că fiecare român are un venit cu care își poate asigura cel puțin mâncare și medicamente în această perioadă extreme de dificilă. Noi, cei de la Pro România, nu lăsăm pe nimeni în urmă.

Comandat de Partidul Pro România Filiala Timiș. Executat de Ahy Office CMF: 11200008

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Evenimente gratuite București azi: ELECTROCLASSIC, cu Clara Cernat și Phil St. George, la MARe

Cei care caută evenimente gratuite în București azi, 6 septembrie 2026, pot găsi pe EvenimenteGratuite.ro informații despre „ELECTROCLASSIC. Poezia unei viori pe...

AGON by AOC prezintă cele mai recente inovații OLED la gamescom 2026

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, anunță astăzi revenirea la gamescom 2026 (Hala 8.1, Standul C-060), marcând prezența în cadrul celui...

Acer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1

Modelul este lansat alături de o nouă gamă de ecrane pentru gameri și creatori, cu tehnologie QD-OLED Penta Tandem™, rezoluție 5K, iluminare Mini LED,...

Sound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști

„Sound of Fantasy” are loc în 4 și 5 septembrie, de la ora 21:00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrarea este liberă.

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...