Acasă Politică locală “La această oră, Cristian Moş nu are votul nostru”

“La această oră, Cristian Moş nu are votul nostru”

Cu toate că ne mai despart doar câteva ore până la alegerea celor doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Timiş, la această oră nimic nu e bătut în cuie. Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, afirmă că miercuri va fi o „zi interesantă” în care „se poate întâmpla orice”. În schimb, aleşii USR PLUS vor vota candidatul PNL pentru un post de vicepreşedinte.

Miercuri, de la ora 14.00, începe şedinţa Consiliului Judeţean, în cadrul căreia urmează să fie aleşi cei doi vicepreşedinţi ai instituţiei. Cele două propuneri sunt Alexandru Proteasa de la PNL şi preşedintele USR Timiş, Cristian Moş. Ultimul a declarat pentru deBanat că rămâne aşa cum s-a anunţat, respectiv consilierii USR PLUS îl vor vota pe candidatul PNL.

“Nu am semnat niciun protocol, dar consilierii noştri vor fi toţi acolo şi vor vota atât candidatul USR PLUS, cât şi al PNL, aşa cum am mai anunţat”, ne-a declarat Moş

Lucrurile nu se văd însă la fel în cealaltă tabără. Preşedintele PNL Timiş şi al Consiliului Judeţean, Alin Nica, afirmă că nimic nu e bătut în cuie.

“La această oră, Cristian Moş nu are votul nostru. Noi tot aşteptăm să se întâmple ceva, adică alianţa să funcţioneze în tot judeţul, nu doar în Timişoara şi la Consiliul Judeţean. Până acum ne-am înţeles doar într-un singur loc. Eu îmi doresc o colaborare cu USR PLUS, dar întâi trebuie să ne înţelegem”, a declarat Nica pentru deBanat.

În consecinţă, el spune, cu o anumită aură de mister, că mâine se poate întâmpla orice.

“Va fi o zi interesantă. Se poate întâmpla orice. Să fie aleşi doi vicepreşedinţi, să fie ales doar unul sau… altceva. Multe se pot întâmpla. Mâine, înainte de şedinţa CJT mai avem însă o întâlnire cu cei din USR PLUS şi poate se vor rezolva lucrurile”, ne-a declarat Nica.

El a mai confirmat că propunerea PNL pentru o funcţie de vicepreşedinte rămâne Alexandru Proteasa.

Structura Consiliului Judeţean este următoarea: PNL – 16 consilieri, USR PLUS – 10, PSD – 7, Pro Românai – 3.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

AGON by AOC prezintă cele mai recente inovații OLED la gamescom 2026

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, anunță astăzi revenirea la gamescom 2026 (Hala 8.1, Standul C-060), marcând prezența în cadrul celui...

Acer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1

Modelul este lansat alături de o nouă gamă de ecrane pentru gameri și creatori, cu tehnologie QD-OLED Penta Tandem™, rezoluție 5K, iluminare Mini LED,...

Sound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști

„Sound of Fantasy” are loc în 4 și 5 septembrie, de la ora 21:00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrarea este liberă.

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...

Jake Dyson dezvăluie o nouă eră a dispozitivelor inteligente

Jake Dyson a dezvăluit astăzi următoarea generație de produse Dyson, o gamă de dispozitive care integrează inteligență avansată, semnalând o schimbare fundamentală în modul...