Analizând la rece și pe uscat ce au pățit electoral Donald Trump și Nicolae Robu vom ajunge la concluzia că noi, la Timișoara, am scăpat ușor. Iar dacă mai citim relaxați și interviul dăruit de fostul edil publicației adevărul.ro, atunci chiar că fiul Bocsigului ne redevine simpatic.
Este clar că Nicolae Robu de acum nu mai este Nicolae Robu de acum câteva luni, cum același Nicolae Robu la un an-doi de la învestirea în funcție nu era același Nicolae Robu din 2012, când a câștigat funcția de administrator al Timișoarei. Ceva s-a întâmplat între 2014 și până la finalul carierei sale politice. A fost drogat? Cu drogul puterii, firește, deși apropierea de prietenul Ionuț Nasleu v-ar putea duce, eronat, cu gândul la altceva.
Despre Ionuț Nasleu, personajul controversat, alături de care și-a făcut un concediu în Statele Unite ale Americii, ex-primarul a spus: „Aş vrea să nu mai fiu asociat cu domnul Nasleu, care este un cetăţean major care trebuie să răspundă pentru faptele lui, pentru declaraţiile lui…”.
Despre declarația cum că are procente de unde pierde în cursa electorală: „Acea afirmaţie nu trebuia să o fac, pentru că ea a sunat a aroganţă, ori eu nu sunt arogant. Mă joc câteodată cu cuvintele şi câteodată mă joc neinspirat, recunosc. Ca orice om, şi eu greşesc”.
Despre trădători: „M-au dezamăgit profund destul de mulţi dintre cei care se uitau foarte atenţi ca nu cumva să am vreo scamă pe haine şi mi-am dat seama că sunt nişte lichele. Şi îmi jurau loialitate, pentru partid şi pentru Timişoara, să ne înţelegem, nu loialitate pentru persoana mea sau vreun interes al persoanei mele. Lichele. E plin de lichele”.
Despre ticăloșie: „Nu pot să îmi imaginez ticăloşia, nu o pot detecta şi nu o pot contracara. În viaţă mai clachezi, cum s-a întâmplat acuma, dar în general am făcut faţă, aşa cu acest handicap pe care îl am, cu bunătatea mea, cu toleranţa mea dusă la orice limită, cu atâtea şanse pe care multora le-am acordat şi s-au dovedit incorecţi”.
OK. Asta și ziceam. Nicolae Robu dă impresia că s-a trezit dintr-o bulă, dintr-o lume a lui în care orizonturile i se întindeau până la prietenii ciudate, la subalterni care-i căutau scamele, dar care nu-i puteau oferi încredere, capturat de un vis electoral din care s-a trezit în pumni, după ce nu-și evaluase bine calul de pe care urma să pice. Multe persoane cu care interacționa l-au avertizat exact despre aceste vulnerabilități ale sale, iar reacția sa a fost să-i plaseze în rândurile „haterilor” și a dușmanilor săi politici.
Este foarte posibil ca Nicolae Robu să fi fost și acum primar dacă ar fi avut înțelepciunea să considere avertismente unele critici venite din presă și nu numai. Ani de zile i s-a spus că el și Ionuț Nasleu sunt din filme diferite sau așa ar trebui să fie, nu să meargă la scaldă împreună. I s-a spus de oameni cu două fețe, de yes-meni care la prima schimbare de perspectivă îl vor abandona. Acești oameni i-au și ținut ani de zile în față, 24 de ore din 24 o oglindă măsluită din care să reiasă imaginea în care a ajuns să creadă chiar Nicolae Robu.
Nu consider mass-media ceva fără cusur. Firește că unii ziariști au avut o voluptate în a-l mușca de fund pe Nicolae Robu. Alții, cei mai mulți, nu i-au subliniat neajunsurile pentru a-i salva cariera politică, ci pentru a nu lăsa Timișoara târâtă în jocurile sale infantile. Una peste alta, șansele lui Nicolae Robu în localele din 27 septembrie erau cu totul altele dacă se trezea la timp din levitația asta politico-administrativă. Dar, cum ar zice, filosofal, Ionuț Nasleu: ”În tot răul și-un bine-bine-bine-bine, Costatine, Costatineeeee!”.
